„Ce-i de făcut?” în PDL

Vladimir Ilici Ulianov, mult mai cunoscut sub numele de Lenin, publica în 1902 broşura-pamflet „Ce-i de făcut?”, care avea să devină peste ani, nu foarte mulţi, un fel de Biblie a bolşevismului.

Lenin scrisese un manual de luare şi consolidare a puterii de către revoluţionari. Una dintre problemele fundamentale tratate în „Ce-i de făcut?” a fost cea a democraţiei de partid. Modelul burghez al democraţiei parlamentare şi de partid îl încurca teribil pe Vladimir Ilici.

Într-un proces revoluţionar nu trebuiau să existe ezitări, soldaţii partidului, dirijaţi dintr-un centru unic, trebuiau să execute întocmai şi la timp dispoziţiile conducătorilor/conducătorului. Partidul nu trebuia transformat, tot după modelul burghez, într-un „club de discuţii”, ci într-o maşinărie militară condusă de „revoluţionari de profesie”.

Astfel, Lenin adaugă marxistei „lupte de clasă” principiul „centralismului democratic”. Se creează aparenţa unor alegeri de lideri, dar revoluţia nu poate fi victorioasă dacă există tendinţe şi sciziuni în sânul partidului.

Centralismul democratic a fost îmbrăţişat de comuniştii sovietici şi apoi de toate statele comuniste apărute după cel de-al Doilea Război Mondial. Practic, se instalase o democraţie de faţadă, cu alegeri regizate şi decizii luate într-un cerc extrem de restrâns, dacă nu chiar de către un singur om. De menţionat că toate se făceau în numele unui viitor luminos, când comunismul va triumfa, vor dispărea clasele sociale, statul opresor, iar armonia se va instaura între indivizi, eliberaţi de dorinţa de înavuţire.

În 19 aprilie 2010, Biroul Politic Naţional al Partidului Democrat Liberal stabilea un calendar al alegerilor interne: din 27 aprilie până în 23 mai, alegeri la nivelul a 20.000 de secţii de votare, nivelul cel mai de jos în care este organizat PDL; până în 13 iunie, alegeri în organizaţiile comunale şi orăşeneşti; până în 24 iunie, alegeri la nivelul colegiilor de deputaţi, iar până în 11 iulie, alegeri la nivel judeţean. Toate acestea în vederea stabilirii delegaţilor şi convocării congresului partidului sau convenţiei naţionale, cum îi zic după modelul american democrat-liberalii, în vederea alegerii noii conduceri şi stabilirii direcţiilor viitoare de acţiune politică.

Probabil că din cauza recesiunii, care în România a venit cu preciziune pe 5 mai 2010, odată cu anunţul lui Traian Băsescu, acţiunile de mai sus n-au mai avut loc. Conducerea superioară a PDL, aplicând probabil teoria leninistă, a decis să facă numai alegeri judeţene, în care un singur candidat să fie reales ca şef local al partidului. Aşa s-a întâmplat până acum, fiind realeşi cu majorităţi zdrobitoare candidaţii unici: Gheorghe Seculici la Arad, Gheorghe Flutur la Suceava, Daniel Buda la Cluj, Ioan Oltean la Bistriţa, Lucian Bode la Sălaj, Florin Popescu la Dîmboviţa, Elena Udrea la Bucureşti etc.

Este o punere în practică a centralismului democratic de care până şi Lenin ar fi foarte mulţumit. Eludându-se baza partidului se doreşte de către actuala conducere a PDL conservarea unor soldaţi care au executat şi sunt dispuşi să execute în continuare ordinele grupului care controlează partidul şi România. Deţinând resursele economice ale ţării şi serviciile de informaţii, folosindu-se de slăbiciunea unor lideri de opinie locali sau naţionali secătuiţi de efectele crizei, liderii PDL au devenit aroganţi şi suficienţi. Conştienţi fiind şi de faptul că sunt autoizolaţi la vârful puterii, se folosesc, şi în partid, şi în stat, de orice pârghie pentru a nu pleca de la guvernare. A fi la guvernare este singura opţiune viabilă pentru elita PDL. Aproape ca un partid bolşevic, care nu concepe opoziţia şi nici abandonarea puterii sinonimă, aceasta din urmă, cu dispariţia fizică.

Şi pentru a încununa practic teoria leninistă, în România parcă suntem în plină luptă de clasă. Clasa guvernanţilor PDL şi clasa guvernată, care nu prea înţelege ce i se întâmplă. I se promite constant că viitorul va fi luminos. În tot acest timp, avem scădere economică, urmează cea demografică, dispar locuri de muncă, dispar afaceri, oamenii emigrează dintr-o ţară în care aproape că nu mai poţi supravieţui dacă nu eşti legat printr-un fir, cât de mic, de interesele puterii.

Colaborare cu ftr.ro