Ce-i intersează pe afaceriștii americani în Europa

Starea de indignare din Europa faţă de interceptările americanestârneşte, cu siguranţă, preocupare la Washington. Dar, la New York, unde limita dintre pragmatism şi cinism este extrem de oscilantă, ecourile crizei diplomatice au avut imediat efecte pe Wall Street: în rândul agenţilor bursieri şi al bancherilor care fac investiţii, dintre care mulţi au studiat la Academia West Point (Wesley Clark, consilierul onorific al premierului Victor Ponta, este absolvent al West Point – n.r.), au fost militari în Forţele Navale sau agenţi în serviciile de informaţii înainte de a intra în domeniul financiar, noua polemică împotriva Americii este considerată nu doar “inutilă” (nu există guvern din lume care să nu încerce să spioneze activităţile vecinilor), ci ca fiind “încă o încercare de a denatura adevăratele probleme europene”, scrie cotidianul italian Il Sole – 24 ore, citat de Presseurop.eu.

“Care este temerea celor din Germania?” – se întreba ieri un agent bursier al unei mari companii globale de brokeraj. „Poate se tem că, după ce au fost ascultate convorbirile telefonice ale cancelarului Angela Merkel despre perspectivele zonei euro, Departamentul Trezoreriei din SUA ar putea ordona vânzarea rapidă a obligaţiunilor de stat?”.

Este doar o glumă, în mod clar. Dar în spatele cinismului este o realitate obiectivă care, din punctul nostru de vedere, ar merita aceeaşi preocupare acordată cazului de spionaj: în rândul celor care gestionează finanţele americane, în rândul speculatorilor financiari, al economiştilor şi analiştilor de pe Wall Street se înrădăcinează convingerea că Europa nu are o direcţie clar stabilită, că zona euro a pierdut forţa de propulsie spre o uniune politică şi că vântul reformelor structurale care le permisese naţiunilor de la periferie să înceapă modernizarea economică şi instituţională a început să se oprească din cauza lipsei subiecţilor interesaţi.

Ecuaţia este cunoscută: unde sunt probleme de guvernare, potenţialul de profit este din ce în ce mai mare. Problema este că toate cheltuielile sunt suportate de fiecare dată de cei mai săraci. În acest context, una dintre problemele cele mai mari este că în această partidă jucată pe pielea guvernelor europene şi a celor care economisesc lipseşte o autoritate care să fixeze regulile şi un arbitru care să le aplice.

Interesant este modul în care această combinaţie de evenimente financiare este cosmetizată de politicieni şi diplomaţi pentru a fi prezentată apoi opiniei publice americane: în timp ce primele pagini ale ziarelor europene critică Statele Unite din cauza scandalului generat de spionajul sistematic practicat de CIA, pe primele pagini ale publicaţiilor americane există mult mai mult spaţiu acordat analizelor care arată o reizbucnire a crizei în zona euro, declinului proiectului de creare a unei uniuni politice şi analizelor care evidenţiază lipsa de credibilitate a Europei ca interlocutor politic şi financiar al marilor economii globale.