Ce i s-a „părut” lui Dragnea după furtună

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că i s-a „părut” că preşedintele Klaus Iohannis a încercat să dea vina pe Guvern legat de furtuna din vestul țării.

Solicitat să spună ce ar fi de făcut pentru a evita astfel de situaţii, Dragnea a răspuns: „Ar fi bine să evităm să mai dăm SMS-uri din alte ţări când apar astfel de nenorociri în ţară. Cred că ar fi primul lucru care ar trebui să-l facem pentru că nu ajută la nimic, decât tulbură lucrurile (…) Guvernul a acţionat corect, repede”.
Întrebat ce l-a deranjat la faptul că a fost transmis un comunicat al Administraţiei Prezindenţiale, în condiţiile în care președintele se afla în New York, Dragnea a răspuns: „Nu m-a deranjat, dar totuşi mi s-a părut – poate greşesc – că imediat a încercat să dea vina e Guvern. Nu cred că e Guvernul de vină aici, putem să-i găsim alte vinovăţii”.
„Eu cred că prima preocupare e să ne rugăm ca cei răniţi să-şi revină; a doua – să se facă evalurările rapid şi să se aloce despăgubirile şi, în paralel, să vedem care sunt sistemele de avertizare”, a mai spus Dragnea.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat luni Guvernului să implementeze de urgență un sistem de avertizare rapidă a cetățenilor în situații de criză, subliniind că furtunile care au lovit cu o violență extremă România în cursul zilei de duminică arată „vulnerabilitățile” și „ineficiența” sistemului de prevenire a populației și reducere a riscului de producere a dezastrelor (detalii aici).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.