Autoritățile „care vor să dea impresia că gândesc soluții în ceea ce privește învățământul și vorbesc despre studiul on-line“ sunt criticate de reprezentanții ALDE. Aceștia susțin că acest lucru nu este fezabil, în condițiile în care mulți copii, mai ales cei din mediul rural, nu doar că nu au tablete sau calculatoare, dar nu au nici măcar energie electrică. „Ce se întâmplă cu acești copii? Ei vor fi lăsați de izbeliște pentru că nu pot «ajunge la școală» prin fibrele optice? Ei nu vor mai continua studiul?“ se întreabă Petre Ionel, președintele ALDE Dâmbovița. Într-o postare pe pagina sa de FB, politicianul scrie:
„De parcă nu era de ajuns că suntem „corigenți“ la capitolul educație, fie că vorbim despre cei 7 ani de acasă, fie că vorbim despre nivelul de analfabetism, fie că ne raportăm la românii care nu știu să scrie și să citească sau nici măcar să se semneze, guvernanții noștri au lăsat educația spre finalul listei de priorități. Autoritățile vor să dea impresia că gândesc soluții în ceea ce privește învățământul și vorbesc despre studiul on-line. Serios?,
Într-o țară în care mii de copii își petrec timpul din afara școlii cu animalele din gospodărie la păscut, pentru că sărăcia domină foarte multe dintre comunitățile de pe meleagurile mioritice? Într-o țară în care mii de copii merg nemâncați la școală și se bucură de cornul și laptele pe care îl primesc zilnic, vorbim despre tablete, smartphone, internet? Ne bazăm pe studiul online, când mii de copii nu au nici măcar energie electrică și își fac temele la lumina zilei sau a lumânării? Sunt cuvinte dure, dar este trista realitate pe care o trăim! Ce se întâmplă cu acești copii? Ei vor fi lăsați de izbeliște pentru că nu pot „ajunge la școală” prin fibrele optice? Ei nu vor mai continua studiul?
Pe lângă elevi, ce veți face cu cadrele didactice care sunt și ele „corigente“ la capitolul tehnologie?
Ce încercați să faceți, educație online într-o țară „off-line”?
Mai mult decât atât, ce ne facem cu lipsa de socializare dintre elevi, cu lipsa integrării în colectivitate, cu privarea de lucru în echipă? Sunt aspecte importante, esențiale în formarea copiilor, ca viitori cetățeni europeni.
Haideți să lăsăm educația așa cum a fost până acum, cu toate carențele pe care le are. Clar este mult mai bună decât niște întâlniri în fața unor computere, tablete, smartphone-uri!
Primiți copiii la școală măcar în septembrie, la începerea unui nou an școlar! Anul acesta a fost compromis, nu de Coronavirus, ci de incompetența autorităților!
Dragi profesori, încercați să recuperați toată această perioadă pierdută pentru elevi! Vă rog să fiți dascăli dedicați, demni de meseria nobilă și respectată pe care ați ales-o!“
#educatie #responsabilitate #ionelpetre #alde
@jder – ai dreptate, faptul că această ,,pandemie” de prostie a prins la atâta lume, manipulați de televiziune și mass-media, arata gradul de infantilism social al majorității populației și țările ,,civilizate”! Faptul că vor renunța la multe libertăți pentru ,,securitate”. In final nu vor avea nici una, nici alta! Aceasta distanțare sociala ne este impusa nu pentru evitarea acestei noi răceli, ci pentru a obisnui umanitatea cu lipsa coeziunii sociale, cu lipsa căldurii umane și a empatiei fata de seamăn, cu oameni crescut egoist, care sa nu se mai asocieze și să-și promoveze ideile! Iar sa impui asta copiilor este de-a dreptul crima! Doar multinaționalele au nevoie de robotei docili și buni lucrători, nu de tineri școliți, că dacă sunt școliți înțeleg prea bine cum e cu manipularea și drepturile sociale! Dragi tineri, Lenin spunea ,, învățați, învățați”, globaliștii spun ,,tara va vrea prosti”! Salvarea e, că întotdeauna, doar individuală!