CE iniţiază proceduri de infringement împotriva Marii Britanii

Comisarul european Viviane Reding a adresat o scrisoare autorităţilor române în care afirmă că CE iniţiază proceduri de infringement împotriva Marii Britanii pentru nerespectarea în totalitate a regulilor UE privind libertatea de circulaţie, potrivit mediafax.ro.

În scrisoare se arată, conform unor surse, că împotriva Marii Britanii sunt iniţiate proceduri de infringement în vederea asigurării transpunerii integrale şi corecte a regulilor UE privind libera circulaţie.

„Una dintre problemele ridicate în aceste proceduri a fost că Marea Britanie nu eliberează muncitorilor din România şi Bulgaria, în primul an în care aceştia muncesc în această ţară, aceleaşi documente ca în cazul muncitorilor din alte state membre”, se arată în scrisoare.

Recunoscând că legile UE permit Marii Britanii să menţină temporar un sistem de permise de muncă pentru lucrătorii din România şi Bulgaria, Comisia a conchis că cei care au permis de muncă au acelaşi drept de şedere ca şi ceilalţi muncitori din UE şi trebuie să le fie emise documentele corespunzătoare de rezidenţă, se mai arată în scrisoarea lui Reding.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.