Ce le-a cerut Cioloș miniștrilor în prima ședință de Guvern (Video)

Premierul Dacian Cioloș a anunțat joi, în prima ședință a Executivului său, că Guvernul va adopta o ordonanță privind organizarea ministerelor, precizând că a creat un nou minister, „al Consultării Publice și Dialogului Civic”. Premierul le-a dat totodată o serie de indicații miniștrilor.

„Vom adopta ordonanță privind organizarea ministerelor în urma deciziei Parlamentului privind instalarea acestui Guvern. Sunt câteva modificări în structura unor ministere. Cred că sunt doar cinci ministere care au fost afectate de mici reorganizări, mai ales pe partea economică. Avem în structura Guvernului un nou minister. Partea de dialog social în structura acestui Guvern a trecut în coordonarea doamnei ministru al Muncii, dar rămâne ca un obiectiv important și prioritar pentru Guvern dialogul social cu patronatele, cu sindicatele, însă am creat un nou minister al Consultării Publice și Dialogului Civic tocmai ca expresie a obiectivului pe care acest Guvern și l-a stabilit, de deschidere spre societatea civilă și de dezbatere publică, de consultare publică pe marile proiecte ale Guvernului”, a declarat joi premierul, la Palatul Victoria, la începutul primei ședințe a noului Cabinet.

În aceeași ședință de Guvern, Cioloș le-a cerut joi miniștrilor de Interne și Transporturilor să prezinte o informare în Guvern referitoare la pregătirile de iarnă și să stabilească în zilele următoare o întâlnire pe această temă cu factorii responsabili în domeniu.

„O să îi rog pe domnul ministru Petre Tobă și pe domnul ministru al Transporturilor Dan Costescu să ne facă o scurtă prezentare privind pregătirile de iarnă. N-aș vrea să ne prindă pe nepregătite. Cu elementele pe care le aveți, tot Guvernul să fie informat cum stăm și ce informații ați primit dumneavoastră de la predecesorii dumneavoastră în legătură cu acest lucru. În cel mai scurt timp, în următoarele zile, aș vrea să organizați o întâlnire cu factorii responsabili la care o să particip și eu ca să vedem cum stăm, de unde pornim și ce mai e de făcut în perioada imediat următoare”, a spus premierul.

Dacian Cioloș a precizat în aceeași ședință de Guvern că trebuie să existe o legătură între unele măsuri bugetare privind salariile care vor fi introduse în proiectul de buget pe anul viitor, dacă va fi posibil, și reforma administrativă, solicitându-i ministrului de Finanțe, Anca Dragu Paliu, să pregătească o prezentare a proiectului de buget.

„Aș vrea să subliniez, în primul rând, legătura dintre unele măsuri bugetare care vor fi introduse în proiectul de buget privind salariile, în măsura în care acest lucru va fi posibil, și reforma administrativă, pentru că aș vrea să discutăm în paralel de aceste lucruri, cum facem să utilizăm resursele salariale pentru a crește calitatea actului administrativ, mi se pare că este nevoie de o legătură intrinsecă între aceste două aspecte dacă vrem să avem performanță”, a spus Dacian Cioloș la începutul primei ședințe de guvern de la preluarea mandatului.

Premierul i-a solicitat ministrului de Finanțe să facă sâmbătă, la reuniunea informală a Guvernului, o primă prezentare a proiectului de buget pentru 2016.

„O rog pe doamna ministru de Finanțe să pregătească să ne facă o prezentare a situației privind pregătirea bugetului și o să o rog să înceapă discuțiile, dacă nu a făcut-o deja, cu ministerele pentru a veni cu un proiect de buget cât mai repede. De altfel, la întâlnirea informală de sâmbătă pe care o să o facem, o să vă rog să veniți cu o primă prezentare să vedem cum stăm”, a adăugat Cioloș.

Cioloş i-a cerut totodată ministrul Dezvoltării Regionale Vasile Dâncu, joi, în şedinţa de guvern, să se gândească ” în perioada imediat următoare” la principiile reformei administrative.

„O să-l rog pe domnul vicepremier Dâncu, legat de unul din obiectivele principale din programul guvernului, să ne gândim în perioada imediat următoare la principiile acestei reforme administrative, să vedem de unde pornim – ştiu că există deja legislaţie privind îmbunătăţirea actului administrativ şi în ideea noastră de reformă administrativă, de creştere a calităţii actului administrativ, aş vrea să pornim de unde suntem, să vedem ce legislaţie avem şi cum să o punem într-un cadru mai coerent şi să începem cât mai repede şi cu acest lucru”, a declarat premierul, joi, la şedinţa de guvern.

Dacian Cioloș a declarat totodată, joi, că singurele criterii de recrutare la concursurile pentru Autoritățile de management trebuie să fie de competență tehnică și managerială și i-a cerut ministrului Fondurilor Europene să se asigure că organizarea acestor concursuri este transparentă.

„O să o rog pe doamna Aura Răducu, ministru al Fondurilor Europene, să organizeze o întâlnire cu toate autoritățile de management și celelalte instituții implicate în gestionarea fondurilor europene, pentru că aș vrea să văd la fel cum stăm cu absorbția pentru perioada bugetară precedentă, dar și mai ales pregătirea pentru o nouă perioadă bugetară. Am înțeles că aveți scoase la concurs posturi de management în multe dintre Autoritățile de management care se ocupă de gestiunea fondurilor și aș vrea să începem de acum aplicarea principiului transparenței și profesionalizării acestor structuri, așa încât o să vă rog să vă asigurați că perioada de depunere a candidaturilor e suficient de lungă pentru cei care într-adevăr sunt interesați și care vor să lucreze în mod profesionist să poată să-și depună candidaturile”, a spus Dacian Cioloș la Palatul Victoria.

El a subliniat că va urmări personal acest lucru și i-a invitat pe cei interesați să-și depună candidatura.

„Și cu ocazia asta, transmit și acest semnal foarte clar din partea acestui Guvern: singurele criterii de recrutare pentru astfel de poziții vor fi cele de competență, de competență tehnică, de competență managerială, și o să vă rog, doamna ministru, să vă asigurați că organizarea acestor concursuri este transparenta și este bazată strict pe aceste criterii și aș vrea să urmăresc personal derularea acestor prime concursuri. Deci, cei care sunt interesați, care au competență și sunt interesați să se angajeze să ni se alăture candidând la managementul, la posturile de conducere ale acestor Autorități de management, îi invit să își depună candidatura în următoarele zile”, a mai spus Cioloș.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.