Cadou pentru ucrainenii din România

Înscrierile pentru aceste cursuri, care se desfășoară online în perioada 29 septembrie – 3 decembrie, vor avea…

De (V.N.)
Cadou pentru ucrainenii din România

pexels-pixabay

Înscrierile pentru aceste cursuri, care se desfășoară online în perioada 29 septembrie – 3 decembrie, vor avea…

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ambasada Ucrainei în România și Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), va organiza cursuri gratuite de limba română pentru comunitatea ucraineană din România.
Înscrierile pentru aceste cursuri, care se desfășoară online în perioada 29 septembrie – 3 decembrie, vor avea loc până pe 19 septembrie. Cursul are două module, fiecare de câte 40 de ore: începători și intermediar, iar grupele pot fi formate din 10 până la 15 persoane.

Scopul acestui demers este de a oferi ucrainenilor din România abilitățile necesare pentru a comunica eficient și a se integra în societatea română – de exemplu, pentru a avea acces la servicii medicale sau pentru a participa la un interviu de angajare.

”Accesul la limba română este un pas de integrare și credem că nu este doar un lucru necesar, dar și un semnal pe care vrem să îl dăm cu această ocazie. Această șansă de integrare reprezintă și un mod de a ne cunoaște mai bine”, a declarat președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, joi, în cadrul unei conferințe de presă.

La rândul său, președinta CONAF, Cristina Chiriac, s-a referit la drama prin care trec cei din țara vecină care au fugit în România din calea războiului.
”Prioritar și primordial este ca toți cetățenii ucraineni care locuiesc pe teritoriul României să fie integrați și să cunoască limba română, pentru a putea înțelege care le sunt drepturile și cum pot să contribuie, să își ducă viața la un nivel decent. Cu siguranță, cu toții trăim cu speranța că într-o bună zi acest război se va termina. Vă mărturisesc că murmurul general pe care l-am auzit pe culoare și coridoare de la acești oameni a fost ‘Într-o zi o să mă întorc acasă’. Pare că acea zi este din ce în ce mai îndepărtată. Până când acea zi va veni, ne revine responsabilitatea imensă, a tuturor, a autorităților, a ONG-urilor, a tuturor celor care înțeleg ce înseamnă empatie, să continuăm demersurile pe care le-am început acum trei ani și jumătate și oferim o șansă tuturor acestor copii și femei”, a spus Chiriac.

Ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopciuc, a amintit recenta vizită a ministrului român de Externe, Oana Țoiu, în Ucraina. El a spus că atunci a fost discutat și subiectul stabilirii zilei limbii române în Ucraina. ”Această idee a fost primită pozitiv la Kiev”, a arătat el.

Diplomatul a reiterat că învățarea limbii române îi va ajuta pe cetățenii țării sale să se integreze în societate și pe piața muncii și le va da ”perspectivele unei vieți normale și demne în România”. Totodată, el a evidențiat faptul că ”ucrainenii vor pace mai mult decât oricine altcineva”.

”Ne dorim ca ucrainenii care au plecat din cauza acestui război să se întoarcă și știu că mulți vor să se întoarcă în țara lor, după ce se va încheia războiul și le va permite situația de securitate. Sunt complet încrezător că pentru ucrainenii care acum sunt în România învățarea limbii române va fi un avantaj atât aici, cât și când se vor întoarce, deoarece înseamnă menținerea legăturilor cu cetățenii români. Pentru ucraineni, românii, familiile de români au dat dovadă de generozitate, de ospitalitate, iar ucrainenii care au ajuns aici au găsit multă empatie și căldură, deschidere de a ajuta în aceste condiții tragice în care se află poporul nostru”, a afirmat Ihor Prokopciuc.

Detalii despre cursurile de limba română pentru cetățenii ucraineni sunt disponibile pe site-ul ICR, respectiv prin intermediul Ambasadei Ucrainei.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Nu sunt rasista, iubesc toti oamenii, indiferent de nationalitate, dar ma doare, foarte tare, cand vad ca, copiii romani, au mai putine drepturi si multe romance, au ajuns sclavele ucrainiencelor. De ce ?

  2. Superb! Deja circarul sare la gâtul ukraineenilor rămași în Ungaria pe motiv de discriminare! Exact ce se întâmplă în România cu românii în și din țară natala, ukraineeni au mai multe drepturi în România decât cetățeanul pur român! Cât tupeu are circarul, dictează în alte țări care i-a ajutat să nu crape să îngrașe pământul țării lor adunată din bucăți de la țările vecine! Aviz guvernanților, se va întâmpla și în Romania daca nu deja se întâmplă atâta timp cât li se dă mai multe drepturi decât cetățenilor români din Romania. Apropo, au venit și cu arsenalul militar în România, să știm din noi la ce să ne așteptăm!

  3. MaiPLEACĂ F-Odată „REFUGIAȚII” Ucrainieni?
    SAU întăresc Numărul Celor Deja EXISTENȚI și TOȚI vor fi O Coloană a CINCEA până NE vor LUA și Jumatea de Moldovă RĂMASĂ …
    TEMBELI Crânceni NI s-au PUS în Cărci …

  4. Românii din Cernăuți când vor avea o așa ospitalitatea din partea ucrainienilor ,așa cum îi tratăm noi

  5. Sa le citeasca pentru traducere textele Voice of America din Washington pan in 1989 dedpre pamanturile romanesti din URSS..

  6. limba romana este dupa prostia lingvistilor din latina si slava, asa ca aprox. 50% o cunost, restul o inteleg pt ca au invatat franceza sau engleza la scoala…iar din punct de vedere a sec. XVII-XVIII limba sanscrita se asemana cu „celtica si gotica” si de aici teoria limbilor indoeuropene…de aceea ne asemanam cu latinii, germani si slavi pt ca am fost la inceput un singur popor cu o singura limba, dar in aprox. 10.000 de ani am vedenit mai multe, iar unii au devenit mai importanti…

  7. cand pilotii urcani nu stiau NIMIC inafara de aceasta limba respectivii au cerut ca F16 sa se traduca in aceasta schimonoseala !

  8. Culmea slugarniciei debile si slinoase !! Haholii interzic limba romana in teritoriile pe care prin furt si teroare le stapinesc, iar noi dorim sa-i invatam limba romana, cica pentru „a-i integra mai bine”, ca sa acceseze asistenta medicala si angajari !! Multe, foarte multe cazuri pasibile de plutonul de executie pentru inalta tradare, in Romania !

  9. E usoara li nba e latina pura in 3 module reciti Eminescu nu iti trebuie 1000 de module sa numeri pana la 10 in rusa sau 10.000 de module sa inveti sa numeri pana la 100 in chineza nu e simpla. Deci prima sa invatam niște prostii cum se zice copii la cuc in romana are azi liber de bere!

  10. Oricine a avut de-a face cu ucrainieni, stie ca ei nu au absolut nicio dorinta de a invata nimic. Toate mizeriile abjecte care se spun despre rusi la TV sunt 100% adevarate despre ucrainieni.

  11. tradatorii fac cursuri pentru tineretul neonatzist ukrainean, in timp ce regimul de la Kiev a inchis toate scolile in limba romana si bisericile. Jicman, Chiriac… numele astea ar trebui puse pe liste

  12. Empatie pentru ukraineeni când Romania e jefuită pentru ukraina și ukraineeni? Marsh bai ong-istilor infractori care ajutați cu succes la distrugerea țării și natiunii romane. De când conduc Romania aceste ONG-uri care nu au fost votați de cetățeni români?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate