Ce probleme creează muzica tare în căști

Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă legat de problemele de auz cauzate de volumul prea mare din căști. Peste un miliard de adolescenți și tineri riscă să-și piardă auzul din cauza faptului că ascultă muzică prea tare. Medicii ORL spun că numărul pacienților cu probleme auditive este în continuă creștere. Tinerii recunosc că în cluburi dansează lângă boxe ori ascultă muzică la căşti la un volum mare, pentru o perioadă îndelungată.

Doctorii ne recomandă să nu ascultăm deloc muzică la căști. Totuși, dacă nu putem renunța, e bine să facem asta cât mai rar. „Efectele se constituie într-o traumă sonoră în timp, care duce la scăderea auzului. Uneori, în anumite cazuri poate fi vorba chiar de diminuarea semnificativă a auzului. Atunci când se instalează o traumă sonoră sau o afectare a nervului auditiv, nu se mai poate face nimic, decât protezarea auditivă“, explică Dora Popa, medic ORL. Și șoferii care ascultă muzică la căști sau care dau volumul tare la radio se pot concentra greu la drum. Dacă auziți un ţiuit, aveţi senzaţia că trebuie să daţi volumul mai tare sau nu mai auziţi ce vi se spune, în special într-un mediu zgomotos, trebuie să mergeţi de urgenţă la medic. (S.T.)

Recomanda