Ce reprezintă PSD-ul la Iași?

despre coada de cîine din care nu mai faci sită de mătase
După cum am mai scris și altădată, pe Marius Ostaficiuc, șeful pesediștilor din capitala Moldovei, îl țin minte din vremurile în care Iașul era la picioarele vătafului Solcanu, scrie Lucian Postu în 7iasi.ro.

La conferințele de presă ale baronului FSN / FDSN / PDSR / PSD apăruse, la un moment dat, o arătanie care, după uitătură , părea ieșită din ” Familia Adams „. Băietanul cu pricina se ocupa de apa minerală și cafelele ziariștilor, iar eu, fiind oleacă mai simțitor de felul meu, aveam oarece rezerve să beau din paharul ori ceașca aduse de bizara apariție bipedă.

În fine, dacă marele șef pesedist de azi vrea alte referințe, să zicem că flăcăul solcănist nu părea ieșit din ” Familia Adams ” , ci din scrierile lui Dickens. Oricum, acest tip de nuanțe nu l-a împiedicat pe micul chelner de partid să ajungă, pîș-pîș, om de încredere al următorului șef pesedist, inculpatul condamnat Gheorghe Nichita. Cu toate avantajele aferente, materiale și politice.

La un moment dat, cînd DNA a început să bîntuie prin birourile unde ex-chelnerul de partid fusese plantat de PSD, Ostaficiuc a șters-o repejor în America, cu tot cu familion. Chipurile fără nici o legătură cu mirosul de cătușe care se cam apropiase de el. Doar orice romîn mai pleacă, din cînd în cînd, pînă peste ocean, cu cățel, purcel și nevastă, ca să mai vadă cum stau treburile pe-acolo.

Fiind el un pesedist curat, ca argintul strecurat, Ostaficiuc s-a întors din America mai curat, mai uscat, fără teamă de păcat. Sau ca o nouă dovadă că DNA e o chestie de tot cîrnatul. Ideea e că, de atunci, junele pesedist a progresat continuu, pe toate planurile : averea vizibilă i s-a tot mărit, la fel și influența în ograda pesediștilor ieșeni.

Nici averea invizibilă nu i-a scăzut, dacă ați avut cumva vreo îngrijorare în privința asta. Iar dacă mai aveați vreo îndoială, o recentă grenadă de presă a confirmat că Fîstîciuc, cum l-au botezat unii răuvoitori, nu e deloc de plîns. E drept, grenada în cauză, pusă pe masă de gazeta cuplului-guru Hrițac – Lăzescu, era din categoria ” arătatul pisicii ” , fiind plantată, în două episoade, la rubrica de zvonuri a publicației cu morgă de lider local.

Zvonuri, dar împănate cu date exacte dintr-un document. Mai precis, un contract prin care părinții pesedistului-șef Ostaficiuc, niște simpli pensionari, ar fi intrat în posesia unui apartament dintr-o zonă foarte bună a Iașului. Iar firma de la care fericiții părinți preluau apartamentul îl are în spate taman pe omul care controlează principala trompetă mediatică a primarului Chirica. Trompetă de presă unde șeful municipal pesedist, e de mulți ani, om de casă.

Schema poveștii e simplă: omul din spatele gazetei chiriciste a pus mîna, prin manevre cu iz penal, pe un teren tare bun al primăriei ieșene. Apoi a început pe acel teren construcția controversată a unui bloc de apartamente. Pesedistul Ostaficiuc a fost , la fel ca în multe cazuri, cureaua de transmisie și de lobby dintre afacerea imobiliară a omului cu gazetă și primarul Chirica & gașca votătoare din Consiliul Local.

E clar, deci, că apartamentul luat de părinții lui Ostaficiuc în blocul cu pricina n-are nici o legătură cu fiul lor, nu e șpagă mascată pentru pesedistul-șef, ci doar rodul economiilor de-o viață ale unor pensionari modești și cumpătați. La fel ca grămada de euro donată de mama primarului Chirica bebelușului primarial, pentru ca junele propitar să-și facă o vilă în centrul orașului. DNA poate deci sta fără grijă, au fost dăcît niște zvonuri mizerabile în presă, avîndu-i în spate pe șefii Ocultei Mondiale : Soros, Putin și Frăția Tunelelor dîn Carpați. Apropo : tov. Ostaficiuc, văd că ai tăcut mîlc pe tema asta. Cînd dai în judecată gazeta lui Hrițac, fiindcă ți-a pătat onoarea de famelist & pesedist onorabel ? Doar gazeta ta preferată, aia cu bloc de lux, a pierdut un proces cu ex-ministrul Adomniței tot din cauza unui text de la rubrica de zvonuri.

Desigur, nici votul recent al pesediștilor din Consiliul Local , în favoarea proiectelor dubioase ale primarului Chirica, nu e un nou episod dintr-o cîrdășie jegoasă, împotriva ieșenilor, ci doar grijă pentru comunitate. Iar rățoiala lui Ostaficiuc către subalternii lui pesediști și trădători nu e teatru ieftin, de bîlci pentru proști, ci fermitate plină de principii.

Iar pentru ca jegul cu cravată să fie complet, rățoiala lui Ostaficiuc a fost publicată, imediat, taman de gazeta chiricistă nr 1, cea cu șef posesor de bloc în care ar avea apartament părinții pensionari ai lui Ostaficiuc. Marele pesedist și-a recitat poezia pe Facebook la 23.20, gazeta a preluat-o rapid, cu poză mare și titlu furtunos, la 23.40. Ceas. Zeiss. Elveția, frate. Noaptea, ca hotentoții.

E clar că șefii pesediști de la București sînt niște papagali cleioși din specia Ciolacu, tolerînd mizeria asta veche din propria ogradă. Altfel gașca chiricistă din Consiliul Local era demult dată afară din partid, pierzînd locurile de consilieri și beneficiile grase aferente. Dar naiba știe ce contracte babane cu primăria lui Chirica or fi avînd unii șefi naționali din fostul partid al actualului liberal. Sau ce părinți pensionari de-ai lor s-or fi trezit că le-a crescut în sufragerie un apartament de lux, ca în cazul pesedistului-șef ieșean. Care dădea ieri și lecții, luînd presa la rost : ” Ce-ați făcut în afară să scrieți articole ? „.

Băăi, electrician nul de fază mică, poate la școala profesională de volți cu căldarea nu ți-au spus, că aveau grijă să te învețe să nu bagi dejtele în priză : asta face presa scrisă, pesedistu’ pendulii – scrie articole. Nu face blocuri de lux dubioase unde să se trezească proprietari alde maica-ta și taică-tu, tupeistule nesimțit …

Că alde Ostaficiuc & Co își bat joc de alegătorii lor, făcînd blaturi jegoase, la vedere, cu adversarul politic nr 1, asta e, în primul rînd, problema prostimii pesediste, care votează asemenea mizerii politice. Că acești șmenari își măresc averea în mod  dubios, prin manevre cusute cu sfoară albă, asta ar trebui să fie problema DNA. Aloo, herr Iohanis, cum era cu pesediștii ăia hoți ? Cum rămîne cu marele DNA, reformat de eroina Kovesi ? Ori e în regulâ, dacă sînt pesediști care fac blaturi cu neo-liberalul Chirica ?

Stimați pensionari ieșeni, stați liniștiți la locurili voastri, nu vă temeți, de apărarea Ardealului se ocupă Iohanis și liberalii, deci puteți vota fără grijă cu PSD. Nici nu știți cum vă crește pe balcon un apartament de lux, ca părinților pesedistului-șef Ostaficiuc.

În rest, rămîne cum am stabilit : presa scrie dăcît articole, dujmănoase și zvonistice, pesediștii șmenari fac avere, DNA putrezește pe salarii babane, prostimea pesedistă votează ostaficiuci. Din ăia care au scos degetele din priză și acum cotrobăie prin buzunare și conturi. Cu trei trandafiri maro la rever.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Lucian Postu 163 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Da gomnule Prostu asa am înțeles că te cheamă, luatil pe iohanis daca psedeii sunt hoti, poate a mai ranas ceva de tetrocedat sau ceva case de luat cu joaca. Si o sa ajungeti si voi intelectuali ca cei din Sibiu care plătea chirie acum pe clădirile tot a lor dar pe nume șasea.

  2. Lucian P(r)ostu!!!! Cine-o fi si asta, cred ca n-au auzit de el nici ratele care ciugulesc iarba de pe marginea santului! Sau o fi fost in „rezerva” pana acum si a fost reactivat, pentru ca, dupa „plecarea” sconcsului cu batistuta, era mare nevoie de jurnalisti „independenti”?!?! Scosi ca iepurii din joben, atunci cand este nevoie de ei. Mai ales acum, cand Trabantul Werner-Sica o tine din derapaj in derapaj, luand la rand toate gardurile care-i ies in cale! Plus d’aia, este greu si pentru noi, cititorii, pentru ca trebuie sa ne punem masca pe nas, atunci cand citim asemenea „opere”. Pute prea urat, credeti-ma!!!!

  3. Ce treabă are uitătură cu caracterul unui om,tu ești perfect,oare poartă același nr la ambele picioare,căutați alt mușteriu.

  4. Sictir , bai Editat! Cititi ce scrie omul! Eventual bagati d-alea cu, toti sunt la fel. Sau combateti-l daca aveti alte informatii. Numai Vadim se lua de numele cu care s-a nascut omul sau de aspectul fizic. Nu va e rusine editatilor!

  5. Tica,cititorii postează cum văd ei lucrurile nu cum ai vrea tu sau altu, ia-ți wernerul acasă și grăiește cu el

  6. Adevarata democratie de la grecii antici este cea in care te poti lega de orice imperfectiune a adversarului politic-ca e rrrrarrăit,bîlbîit,prost,urît,hoț,cu nas mare,numele,șchiop etc! Dar acest P(r)ostu e un golan nu ziarist! Pentru ca jignește votanții PSD la fel ca USRul,johannes etc.Cica Ostaficiuc și Chirica îsi bat joc de ,,prostimea pesedista” ,alegatorii care-i voteaza!!.Oamenii voteaza ce partid cred ei ca le reprezinta interesele,dar observ ca la Cluj și Iași PSD colaboreaza strîns cu PNL fost PDL.Faptul ca Dragnea la pus pe Chirica catindat la primarie impotriva celor de la org.locala Iași,dar la sfatul acelorași (din servicii)care l-au sfatiut sa-l puna pe Tudose și Grindeanu prim.miniștri.Ciolacu nu are valoare de președinte PSD,dar e tot tras de sforicelele sfatuitorilor lu Dragnia.Ca organili legii nu-și fac treaba cind e vb. de politicienii PNLiști asta toata țara a vazut și o știe.Noi oamenii de rănd nu avem nici o putere,iar votul nu e de ajuns!

  7. Acolo o vorbuliță despre imacultii din PNL de care DNA-ul are ordin sa nu se atinga, nu sufla deontologul. Am intele ca PSD-ISTII sunt penali, dar acum aflam ca sunt si urati rau de tot. Pana mai ieri, alalltaieri nu aveau dinti, acum cei care au dinti arata ca porcul. Ma intreb ce ar fi scris Fat Frumosul nostru despre Bet Davis, talentata, dar nu prea frumoasa actrita. Meritocratia e pe baza de fizic si nu de intelect. Pupincurismul, tot pe baza de fizic. Limba abraziva e pe baza de lins si cea ascuțită pe baza de bat. Esop avea dreptate.
    Ps. Sigur, prostimea Psd-ista votează oftanciuci, în timp ce inteligenta Ieșeană si națională votează Dulapuri liberale si usr-iste. Ce bine ca inteligenta romaneasca cu 66.66% e cu mult peste cea mondiala. Si acest lucru s-a intamplat numai in 5 ani de mandat Jhoannyt. Ne imaginam ca peste inca 5 ani, prostia va fi eradicata si odata cu ea si mult hulitul PSD. Bravo stimabile.Esti ceea ce ai fost si inca mai mult, adică ceea ce ti se spune ca esti.

  8. Uite,nu-mi este rusine deloc sa cred ca nu-l duce prea mult capul,dacă-si permite sa facă milioane de oameni prosti.Este in regula asta,a verificat el dacă votanții PSD sunt prosti?Asa ne-am obișnuit sa aruncam cu noroi in toți cei care nu ne plac,fără nici un fel de Argument.Se inoculează sistematic acest lucru in mentalul colectiv ceea ce este profund greșit.Este dreptul lui si a fiecăruia dintre noi sa aibă o opinie,este in regula.Dar sa te apuci sa etichetezi oameni doar pentru ca nu-ți plac spune multe despre caracterul si educația ta.

  9. Vasile ce case a luat Johanis cu japca si de unde ? De la stat? De cand statul le-a facut case sasilor, ha? Nu cumva pe timpul lui ceasca sasii erau vanduti nemtilor iar casele le erau luate cu japca? Iar dupa 90 au intrat inapoi in posesia stapinilor.Johanis nu a facut acte cum era pe atunci,ci doar o zdelca.Daca ar fi furat cum zici tu,ar fi fost cercetat, nu? Ca Dragnea sau Severin,sau Nastase,Omar Haisan,Nicolenciuc…Vantu.O dati cu furat case pe cand habar nu aveti ce inseamna.Si apropo, ce fel de case sunt? Proprietati imense cum are Nastase la Cornu sau Dragnea? Nu tembelule,sunt case modeste,sasesti.Terminati pentru totdeauna cu mizeria asta de minciuna.

  10. Domnule Lucian, bun articol! Așa cum altă dată l-ați făcut praf pe „liberalul” de pripas Chirică, acum a venit
    rândul unui pesedist cu carnet și cotizația la zi. Am văzut că unii au încercat să vă „mitralieze”, ce-i drept,
    cu gloanțe oarbe. Eu locuiesc departe de Iași, la vreo 500 de km, și sigur îmi scapă anumite subtilități locale
    din dulcele târg. Ideea e că am descoperit niscaiva „formatori” de opinie care acum au descoperit tastatura și
    o parte din literele alfabetului. Aștept cu interes viitorul articol. Deja sunt fan.

  11. Costi de la 19:49, schimbati numele ca i-mi aduci prejudicii si injuraturi pe care nu le merit.

  12. Ce-i aia un apartament pe langa sase case? Cand il va lua DNA-ul pe ala cu sase case abia dupa aia sa-l aratam pe baietan.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.