Ce riscă bărbații ucraineni care au fugit din țară

Bărbații ucraineni care au părăsit țara ilegal pe timp de război ar putea fi pedepsiți când vor reveni la baștină.

Ce riscă bărbații ucraineni care au fugit din țară

Bărbații ucraineni care au părăsit țara ilegal pe timp de război ar putea fi pedepsiți când vor reveni la baștină.

Bărbații ucraineni care au părăsit țara ilegal pe timp de război ar putea fi pedepsiți când vor reveni la baștină. Declarația a fost făcută de ministrul de Interne al Ucrainei, Igor Klimenko, într-un interviu pentru RBC, precizând că Kievul pregătește o lege în acest sens, după modelul și practica internațională.

Klimenko a precizat că, în prezent, nu există sancțiuni pentru cei care au trecut ilegal granița și apoi s-au întors în Ucraina.

Astăzi nu sunt reguli și restricții, dar cred că după încheierea războiului, statul va face totul pentru a reaminti fiecărui cetățean ce a făcut în timpul războiului. Mă refer la cei care au trecut ilegal granița”, a subliniat ministrul ucrainean de Interne.

Ministrul consideră că aceasta va fi o inițiativă comună a Cabinetului de Miniștri și a deputaților Radei Supreme.

Cred că va fi o lege”, a spus Klimenko.

Potrivit acestuia, acum se studiază experiența internațională.

Cum să tratăm cetățenii noștri care au încălcat deja legea o dată. Ei trebuie să răspundă pentru încălcarea legii. Cred că fiecare cetățean își dorește acest lucru și statul va înțelege dacă există restricții în continuarea circulației acestor cetățeni, măcar în străinătate”, a adăugat ministrul.

În timpul legii marțiale din Ucraina, vărbații ucraineni cu vârste între 18 și 60 de ani nu au voie să plece din țară.

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. Il impuscati si pe Zelenski? Pentru ca si el a fugit din tara de multa vreme. Aparitiile lui sunt fake, imagini create de inteligenta artificiala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.