Ce rol a avut Daniel Buda în afacerea Tower?

Legăturile dintre penticostalii din Salaj, PDL Cluj şi proiectele imobiliare eşuate, inclusiv cu familia deputatului Daniel Buda.

Provenind din Salaj, Daniel Buda a beneficiat direct şi indirect de simpatia a doi foşti şefi de servicii secrete: Virgil Măgureanu – SRI şi Virgil Ardeleanu – fostul 0215 din Ministerul Administraţiei şi Internelor, amândoi originari din Salaj. O fi şi altceva pe lângă simpatie? Greu de spus! Sigur Daniel Buda a fost format şi în străinătate. S-a adăpat de tânăr la şcoala democraţiei americane. Rezultatele n-au întârziat să apară. Agitatul şi gălăgiosul politician clujean, o copie fidelă a lui Emil Boc, a început să ocupe poziţii din ce în ce mai importante. Întâi la Cluj şi mai apoi la Bucureşti, în Parlamentul României.

Ce a făcut Daniel Buda în SUA?

– 1994 – absolvent al Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole, obţinând titlul de inginer zootehnist. Mai târziu, în 2007, partenerul său de afaceri Mihai-Michael Chezan obţine din partea Universităţii prin încredinţare directă concesionarea a 1,7 ha în valoare estimate de 5 milioane euro. Ca un bun student şi absolvent, Daniel Buda a impresionat conducerea universităţii, fiind, în felul său, garanţie pentru o colaborare de succes.

– 1997 – Daniel Buda devine şi absolvent al Facultăţii de Drept (Universitatea Babeş-Bolyai), obţinând licenţa în ştiinţe juridice

– 2000 – stagiu de perfecţionare pe probleme de administraţie publică la University of Albany, New York, SUA

– 2001- stagiu de perfecţionare pe probleme de administraţie publică, Michigan State University, SUA (îi urmează lui Emil Boc, care a făcut un stagiu similar în 1998)

Pentru a nu lăsa loc nici unei urme de subiectivism, reproducem descrierea afacerii de la Cluj prin prisma site-ului de ştiri HotNews, un fidel organ al partidului de guvernământ şi al lui Traian Băsescu:

„Un nou scandal imobiliar se prefigureaza in curtea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV). Senatul universitatii a decis ca terenul de 1,7 hectare detinut pe Calea Floresti, langa Billa, sa fie pus fara licitatie la dispozitia unei societati, printr-o asociere in participatiune.

Conducerea USAMV a pus la cale, in luna februarie, o procedura de incredintare a unui teren de 1,7 hectare de teren detinut de universitate in cartierul Manastur, situat intre magazinul Billa si statia OMV. Conform informatiilor de pe piata imobiliara, terenul valoreaza circa 5 milioane de euro.

Potrivit surselor noastre din Senatul USAMV, licitatia ar fi fost castigata de Tower SRL, o societatea necunoscuta pe piata imobiliara, infiintata abia in 2 februarie 2007. Oferta publica a Universitatii a aparut la 13 zile de la infiintarea societatii…..

Asociatul unic este un anume Mihai Chezan, a carui adresa declarata la Registrul Comertului este in SUA (unde s-a stabilit si fratele rectorului USAMV – n. red.), mai precis in orasul Chicago. Chezan mai apare asociat in doua societati cu cifre de afaceri nesemnificative si fara profituri, una in Salaj si alta la Bucuresti, ultima aflandu-se intr-o situatie financiara delicata.”

Silviu Manastire Ziua de Cluj, Miercuri, 21 martie 2007

Despre succesul lui Daniel Buda am mai scris. Reluăm un pasaj dintr-un articol mai vechi:

„..in data de 7.12.2007, deputatul Daniel Buda a făcut mai multe tranzacţii imobiliare care i-au adus, dintr-un foc, 7,6 milioane de lei, adică circa 2,6 milioane de euro. El a vândut trei apartamente şi trei terenuri pe care le deţinea pe Str. Dorobanţilor la nr. 48 către SC Silver Development, înfiinţată în septembrie 2007. Partea interesantă a acestei afaceri imobiliare este că în cadrul SC Silver Development figurează ca acţionari Mihaela Barboş şi SC Tower SRL, adică americanul-român Mihai Chezan. Pe lângă faptul că deputatul clujean i-a găsit pe cei de la Silver Development, care s-au arătat interesaţi de activele sale imobiliare, Buda a cumpărat de la aceeaşi societate un imobil în construcţie, de 1.000 mp, cu nu mai puţin de 3.519.900 lei. Aceste afaceri cu terenuri par să-l prindă extrem de bine pe deputatul clujean, care dă dovada unui adevărat fler imobiliar….

În acţionariatul din 2007 al firmei Silver Development exista un oarecare Mihai Chezan, cetăţean român american, care a deţinut până în anul 2010 şi compania Tower SRL. Această firmă a dezvoltat în Cluj-Napoca trei mari proiecte imobiliare pe care le-a abandonat în diverse faze de construcţie. Mai mult, din cauza lipsei de lichidităţi, Tower SRL nu şi-a mai putut achita datoriile la bugetul de stat, fapt pentru care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj a cerut în instanţă deschiderea procedurii de faliment.

Revenind la clădirea de birouri a deputatului Buda, trebuie spus că, în locul fostului cabinet de avocatură, compania lui Mihai Chezan a demarat construcţia unui imobil de birouri, mai ales că se află la două sute de metri de Palatul de Justiţie din Cluj-Napoca, iar până la începerea crizei, în zonă exista o acută lipsă de spaţii pentru birouri.

În data de 19 iunie 2009, Mihai Chezan, care deţinea 99 la sută din acţiuni, a vândut părţile sociale Lilianei Buda şi altor doi oameni de afaceri clujeni care deţin firma ce construieşte clădirea de birouri.

Potrivit unor surse parlamentare, Daniel Buda ar fi declarat că a preluat acţiunile de la Mihai Chezan deoarece acesta nu mai avea bani să continue construcţia şi, mai mult, îi datora o sumă importantă de bani, mai exact 1,18 milioane de euro, pe care Chezan nu a mai plătit-o către familia Buda. „Am pus-o pe soţia mea în acţionariatul firmei ca să îmi protejez creanţa. Trebuia să mai iau bani de la vechii proprietari ai firmei ş,i în plus, mai exista şi un credit de 2,9 milioane de euro de la bancă pe care dacă nu l-am fi plătit ar fi existat şansele ca banca să preia clădirea de birouri”, s-ar fi explicat Buda unor apropiaţi pentru a justifica preluarea celor 34 la sută din acţiunile firmei Silver Development”.

Cotidianul, 22 Ianuarie 2011 – Proiectul Tower: Clujeni ţepuiţi, deputatul Buda, îmbogăţit

O parte importantă a „reuşitelor” politice şi financiare s-au datorat şi „relaţiilor” speciale cu o anumită componentă protestantă puternic conectată politic şi economic în România şi SUA:

„Chiar daca Emil Boc a negat la inceputul mandatului sau ca ar fi penticostal, blogul Inpolitics prezinta o opinie, publica, din care rezulta ca în PDL există un nucleu puternic de protestanţi, în frunte cu premierul Emil Boc

Emil Boc este penticostal, la fel ca şi Sorin Apostu, primarul Clujlui, Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, ori deputatul Daniel Buda, ca şi preşedintele PDL al Consiliului Judeţean Bihor, Radu Tirle, iar deputatul PDL Lucian Tipei este chiar fratele episcopului Pavel, şeful Cultului Penticostal din România. De asemenea, mai este filiera adventiştilor, reprezentată de fostul vicepremier PDL Gheorghe Seculici şi de primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Aceste culte sunt puternic reprezentate în zona Transilvaniei, iar relaţiile strînse dintre ele şi PDL au nemulţumit adesea capii Bisericii Ortodoxe din Ardeal. Acesta e şi motivul pentru care în august, la slujba de Sf. Maria ţinută la mănăstirea Nicula, premierul Boc a fost complet ignorat de către Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului”, afirma Inpolitics.

Ceea ce stim cu siguranta este ca premierului Boc i se pregateste o intalnire electorala cu numeroasa comunitate de romani penticostali din Chicago, loc in care se speculeaza ca ar fi fost convertit. De altfel, in 2005, la vizita sa la Chicago, unde s-a intalnit cu „senior pastorul” John Pop, conform Primariei Clujului, „Emil Boc a salutat finalizarea, la 8 octombrie a.c., a demersurilor comunitatii romane penticostale din zona Chicago, inclusiv a Bisericii Philadelphia, legate de colectarea unor importante fonduri (aproximativ 300.000 USD) destinate indepartarii efectelor inundatiilor din Romania, urmand ca aceasta suma sa fie directionata, prin intermediul Ministerului Administratiei si Internelor, sustinerii proiectelor de refacere a zonelor afectate de calamitati”. O fi fost directionata sau nu, habar n-am. Dar haideti sa vedem ce zice un alt jurnalist, din emigratie, Laurentiu Fulga, despre aceasta vizita…”

Victor Roncea: http://roncea.ro/tag/penticostal/

Nota redacţiei: O importantă parte dintre liderii protestanţi români au fost controlaţi de Securitate în perioada anterioară lui ’89 fiind folosiţi în operaţiuni de influenţă politico-economică în Statele Unite.

În baza simpatiei de care s-a bucurat pe la începuturile sale şi a influenţei în structurile de forţă, Daniel Buda îşi formează şi el un grup de influenţă:

„..adjunctul inspectorului şef comisar Pintea Dan Cristian controlează serviciul de investigare a fraudelor după interesul personal dispunând întreruperea sau închiderea unor dosare penale prin decizii personale în funcţie de interesele pe care le are”. În acest sens sunt amintite dosarele lui Mircea Radu, actualul şef al Protecţiei Consumatorilor (evaziune fiscală), al soţiei lui Roşca – actualul şef al ITM Cluj (evaziune fiscală ), al lui Apostoaie, şeful Ocolului Silvic Cluj (înşelăciuni în contracte imobiliare în Floreşti), al lui Mureşan Adrian (furt de sub sechestru şi tulburare de posesie – este vorba de vărul primar al comisarului şef Mureşan Alexandru, şeful serviciului Poliţiei Rutiere). Practic, în serviciul de investigare a fraudelor de la IPJ Cluj există câţiva subordonaţi care răspund fără comentariu la orice cerinţă aberantă a comisarului şef Pintea Dan Cristian. Printre aceştia, Moiş Lucian şi Câmpean Mirela.

Tot la capitolul „dosare dosite” intră şi plângerile penale depuse de zeci de clujeni care au fost înşelaţi de Mihai Chezan, investitorul proiectului Tower, protejatul deputatului Daniel Buda, care este preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor”. (Cotidianul, 20 Ianuarie 2011)

Legătura dintre Daniel şi Mihai Chezan


În relaţia Buda-Chezan apar definitorii plata şi înţelegerea iniţială a celor doi. Mihai Chezan se angajează să plătească 3.000.000 euro pentru terenul de 2.000 mp al lui Daniel Buda cu condiţia construirii unui imobil de 8 etaje de birouri . Secvenţele afacerii au fost următoarele:

1. Se plătesc iniţial doar 1.500.000 euro, după care se construieşte clădirea de birouri (posibil să fie şi din banii luaţi de la Tower, adică din plata avansurilor de la clienţi).

2. În momentul în care Tower intră în insolvenţă şi Chezan este descărcat prin Seychelles de gestiune , D. Buda îl scoate din proprietate pe Chezan şi pentru aşa-zisa neplată de 1.500.000 euro întreaga clădire de birouri este trecută pe numele soţiei lui Buda (clădirea Silver Tower de pe Dorobanţilor)

3. Practic s-a încercat scoaterea lui Chezan din această afacere pentru ca nu cumva creditorii să se îndrepte asupra ei .

4. Ce rămâne interesant este faptul că Mihai Chezan a plătit 1.500.000 euro iniţial iar în final nu are nimic. Asta ne arată caracterul extrem de dubios al afacerii!

O altă poveste legată de Daniel Buda

El are o legătură şi cu „Casa de insolvenţă Transilvania”. Culmea, aceasta are în procedura de insolvenţă societăţi şi ca

1. Mox Construcţii SRL – firma lui Chezan care trebuia să construiască pentru Tower Management

2. Ziarul Ziua?

3. Ca din întâmplare, postul local de televiziune NCN este preluat de această firmă. De unde legătura duce mai departe în presa locală. Vom încerca să desluşim şi acest subiect într-un episod viitor.

Silver Development trece de la Chezan la Liliana Buda. Şi despre cum dispare aceasta

1. Iată acţionariatul iniţial al S.C. TOWER SRL – 99% prin Chezan Mihai

1% – Barbos Mihaela

Adresa: Republicii, nr. 103

2. Act adiţional nr.2/20.03.2009 – ies acţionarii Tower SRL şi Barbos Mihaela şi intră ca acţionari: 13% – Globe Construct SRL

53% – Dardai Vasile

34% – Buda Liliana

Se numeşte administrator S.C. ECART Investement SRL prin Bocsa Nicolae

3. Act adiţional 17.04.2009 – se modifică acţionariatul astfel:

Dardai Vasile – 49%

Globe Construct – 13% Buda Liliana – 34% Tatar Sergiu – 4%

4. Act adiţional 09.03.2010 – se revocă administratorul S.C. Ecart Investment SRL

– noul administrator Dardai Vasile

– schimbare de sediu de pe str. Republicii 103 pe str. Braşov nr. 37

5. Act adiţional 18.05.2010 cu schimbare acţionariat – iese Buda Liliana şi noii actţionari devin:

Globe Construct – 13%

Dardai Vasile – 83%

Tatar Sergiu – 4%

6. Act adiţional 26.05.2010. Se schimba încă o dată procentele acţionarilor. Iese Dardai Vasile şi rezultă:

Globe Construct SRL – 96%

Tatar Sergiu – 4%

Se cesionează o creanţă de 1.050.049,6 euro, Vasile Dardai cedează către Globe Construct SRL o creanţă de 1.050.049 euro.

Istoria complicată a relaţiilor comerciale în interiorul acestui grup, schimbările de procente, de acţionari şi de sedii, operaţiunile comerciale desfăşurate trimit la o construcţie sofisticată, menită să ducă la dispariţia unor responsabilităţi şi la un final inatacabil din partea celor care ar putea ridica eventuale pretenţii.

Un lucru este extrem de clar. Legăturile din interiorul acestui grup sunt de competenţa organelor de cercetare penală şi de analiza unor experţi care să aibă la îndemână toate actele încheiate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vlad Dumitraș 284 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.