Ce schimbări îi așteaptă pe români în luna iulie

Punctul de pensie creşte, începând de duminică, 1 iulie, cu 10%, de la 1.000 la 1.100 de lei, iar pensia minimă garantată se va majora cu 20%. Anul viitor, punctul de pensie este aşteptat să urce cu 15%.

Tot de la 1 iulie se măresc şi prestaţiile sociale pentru persoanele cu dizabilităţi, preţul electricităţii va scădea cu 3,5%, se majorează tarifele de parcare în Bucureşti şi seschimbă bilete de trimitere la CNAS. De asemenea, iulie este termenul limită de depunere a delaraţiei unice de venit pentru persoanele care au obţinut venituri extrasalariale.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi că, din 1 iulie, punctul de pensie creşte cu 10%.

”Începând cu 1 iulie pensiile românilor se vor majora. Punctul de pensie va creşte cu 10%, de la 1.000 de lei la 1.100 de lei. Pensia minimă garantată va creşte cu 23%, de la 520 de lei la 640 de lei”, a spus Dăncilă.

Premierul a afirmat că, tot din 1 iulie, se măresc şi prestaţiile sociale pentru persoanele cu dizabilităţi. Programul de guvernare 2018-2020 prevede că, în 2019, punctul de pensie va fi 1.265 lei, iar în 2020 acesta va ajunge la 1.775 lei. Fostul ministrul al Finanţelor Ionuţ Mişa afirma în august 2017 că deficitul fondului de pensii este estimat să crească la 17,2 miliarde de lei în acest an, de la 14,1 miliarde lei anul trecut.

În luna mai a acestui an, vicepremierul Viorel Ştefan spunea că deficitul la fondul de pensii s-a redus la jumătate faţă de 2016 datorită transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Pungile de plastic, istorie de la 1 iulie

Pungile subţiri, din plastic, devin istorie. De la 1 iulie, distribuitorii nu mai au voie să le importe. Pe de altă parte, comercianţii din pieţe şi magazine mai au jumătate de an să găsească soluţii pentru înlocuirea lor.

Din 2019, vânzarea pungilor de plastic cu mâner va fi interzisă. Deja, în unele magazine, au fost înlocuite cu pungile biodegradabile. Costă mai mult, dar sunt mai prietenoase cu mediul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. F.frumos și productiv!Cei care au muncit zeci de ani,le creste pensia cu 10%,cei care au frecat mangalu,le creste cu 20%.De ce la noi se plătește mai mult nemunca?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.