Ce se întâmplă cu cardul național de sănătate

Termenul de valabilitate al cardului național de sănătate a fost prelungit de la 5 ani la 7 ani, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

„În ședința de Guvern de astăzi (n.r. – joi) a fost aprobată o Hotarâre de Guvern prin care se prelungește, de la 5 la 7 ani, termenul de valabilitate al cardurilor naționale de sănătate emise până la data de 31 iulie 2018. De asemenea, pentru cardurile emise până la data de 31 decembrie 2012, cei 7 ani de valabilitate se vor calcula începând cu data de 1 ianuarie 2013”, se arată în sursa citată.

Ministerul Sănătății anunță că prin prelungirea duratei de valabilitate a cardului până la data expirării valabilității certificatului digital necalificat emis de Autoritatea de Certificare a CNAS, se degrevează bugetul de stat pentru anul 2018 – 2019 cu cheltuielile aferente tipăririi unui număr de aproximativ 14,2 milioane carduri naționale de asigurări de sănătate, precum și a bugetului FNUASS de cheltuielile aferente distribuirii acestora.

„De asemenea, Hotarârea de Guvern aprobată astăzi de Executiv, prevede o nouă reglementare menită să asigure un acces mai bun al pacienților la tratamente. Astfel, pentru unele medicamente prevăzute în Lista de medicamente care fac obiectul programelor naționale cu scop curativ și care necesită prescriere pe bază de protocol terapeutic, dar acesta nu a fost aprobat prin ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, până la elaborarea şi aprobarea protocolului, în condiţiile legii, prescrierea se face cu respectarea indicaţiilor, dozelor şi contraindicaţiilor din rezumatul caracteristicilor produsului, în limita competenţei medicului prescriptor”, se mai arată în sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.