
Ministerul de Externe ucrainean, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Oleg Nikolenko, a pledat marţi pentru excluderea Rusiei din Grupul celor mai puternice economii ale lumii G20 şi revocarea invitaţiei făcute preşedintelui rus Vladimir Putin de a participa la summitul acestui forum luna aceasta în Bali (Indonezia), relatează Reuters şi Ukrinform.
‘Putin a recunoscut public că a ordonat atacuri cu rachete împotriva civililor ucraineni şi infrastructurii energetice’ a Ucrainei, a explicat Oleg Nikolenko într-o postare pe Twitter.
‘Având mâinile pătate de sânge, nu ar trebui să i se permită să stea la aceeaşi masă cu lideri mondiali. Invitaţia lui Putin la summitul de la Bali trebuie revocată, iar Rusia trebuie exclusă din G20’, a insistat reprezentantul MAE ucrainean.
Un val de atacuri cu rachete ruseşti a vizat luni centrale hidroelectrice şi alte infrastructuri energetice şi hidrotehnice de importanţă critică în Ucraina. Rusia a declarat că a lovit ţinte militare şi de infrastructură energetică, dar Ucraina a infirmat, indicând că instalaţiile sale militare nu au fost vizate, potrivit Ukrinform.
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat în aceeaşi zi că atacurile, precum şi decizia Moscovei de a se retrage din acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră au constituit un ‘răspuns’ la atacul de sâmbătă cu drone împotriva navelor Flotei Rusiei din Crimeea, pe care l-a imputat Ucrainei.
În cadrul unei conferinţe de presă luni seara, Putin a afirmat că dronele ucrainene au folosit aceleaşi coridoare maritime pe care le tranzitează navele de cereale în cadrul acordului intermediat de ONU şi Turcia.
ONU a contestat afirmaţia Moscovei potrivit căreia o navă civilă ucraineană care transporta cereale ar fi putut fi implicată în atacul cu drone împotriva navelor Flotei Rusiei din Sevastopol. Directorul Agenţiei umanitare a ONU, Martin Griffiths, a declarat că nicio navă de acest tip nu se afla în coridorul din ”zona de securitate” stabilită în Marea Neagră în momentul în care Rusia a declarat că a avut loc atacul, conform AFP.
Rusia a anunţat că se retrage din acordul privind exportul de cereale ucrainene în urma atacurilor de sâmbătă asupra unor nave militare în portul Sevastopol, în Crimeea ocupată de Moscova, solicitând clarificări privind utilizarea în respectivele atacuri a unor drone maritime pe aşa-numitul „coridor al cerealelor”, zona de navigaţie sigură convenită la Istanbul în iulie.
@John George,ps : vezi ca rusii au rachete cosmice, sateliti în jurul Pamântului, motoare de cautare proprii (Yandex), posturi de radio-TV cu sute de programe, orase frumoase, automobile (îsi reiau productia de Lada, devenita de lux), linii ferate si trenuri unice-n lume, pe care si le fabrica singuri, intercontinentale, submarine nucleare tot de fabricatie proprie, arma hipersonica, asemenea …, si rubla devenind moneda de rezerva bancara internationala, fiindca, întra-adevar, la asta i-a dus capul.
@John George: e vorba de economie, Desteptovici, de ECONOMIE. DE PUTEREA DE CUMPARARE. Ori, PIB-ul Rusiei e falsificat tocmai prin raportarea la $, în loc sa fie puterea de cumparare a populatiei. Scrii tâmpenii, cu aerele unui semidoct(or) sezând, eventual, în SUA. Ori suferind de Fata Morgana SUA, cu sclipiciuri.
@caca maca : ti-ai ales un pseudonim genial. Regiunile Rusiei : cine ti-a spus ca sunt sarace? tu pe ce lume si-n ce an traiesti? suntem în 2022, nu-n 1917. Numai ca se vede ca pe tine te-au contaminat mentalmente americanii. Pâna le-or sari fulgii. Lucru pe care li-l si doresc. M-am saturat si de intox, si de violenta genocidara a indivizilor si slugilor indivizilor. $, vorba ta = caca maca. Instrument de santaj. Caruia-i fuge pamântul de sub picioare. Peste vreo câtiva ani sa te vad pe unde-ti arunci tu „caca-maca”-n Vestul Europei, fiindca asta o s-ajunga. Cu el cazând si SUA, fiindca $ numai pe-acolo mai are trecere.
Putin nu scapa din gura doar porumbei, gugustiuci, sticleti si alte pasarele.
Asta cand scapa o tampenie din gura, scapa ditamai pterodactilul. Un criminal si un derbedeu de talia lui nu se incurca cu pasarele. Pe alea le are doar in scafarlie si-i migreaza de la osul fronal la occipital in functie de cum bombardeaza ucrainenii si dupa cum bate vantul in turla Kremlinului……[Rumburak]
@Eduard Spune mai mult decat te duce pe tine capul. Spune despre capacitatea unei tari de a produce tehnologie si multe altele produse, nu de a trai din exporturi de materii prime. Pe rusii tai, atat i-a dus capul. Cat despre Afganistan, stai jos nota 3. Nu pricepi nimic de ce se intampla prin lume. USA a cheltuit acolo vreo 3 trilioane de USD, sa-i scoata la liman. Ca USA a avut si interse meschine, sunt de acord cu tine. Iti imaginezi, in visele tale umede cu rusi, ca Rusia va putea, vreodata, cheltui suma asta? Numai o economie puternica poate sustine asa ceva. Si asta inseamna PIB. Panimaiu?
Joaca asta intre Ukraina si Rusia care arata unua alteia cu degetul cine este vinovat, ar fi cazul sa se stopeze si sa se treaca la ceva serios care sa duca ori la o solutionare de pace intre cele doua tari,ori la o victorie sau infringere a uneia din cele doua tari.Daca americanii si EU nu ar fi intervenit ,acest conflict se termina de foarte mult timp ,nu ar fi fost atitia morti si distrugeri ,in plus Europa si intreaga lume nu ajungea in situatia actuala.In stilul cum se procedeaza acum ,poate sa duca destul de usor la o catastrofa nucleara in care toata planeta sa sufere, din cauza unor oameni care nu gindesc si se ambitioneaza riscind siguranta si viata oamenilor.
@ părere 10:30
Chiar nu vezi animația pe calculator ??
Urkaina NU mau are avioane și/mai ales/ nu mai are piloți. Când se mai ridică eventual câte o vechitură de Mig sau Su rămas din era comunistă, e trimis imediat la ARAT terenurile lui Cargill, Monsanto, BlackRock et al…?
Cum crezi tu ca un avion militar de acum 30,40 sau chiar 50 ani poate câștiga în fața unuia de generație 5 ?
@ John George 09:24
Ăștia de-i tot dați cu PIB-ul :
Ce PIB are Afghanistanul, GENIILOR ?
Pe voi, o să vă lumineze și o să vă încălzească PIB-ul României, la iarnă…?
Ce s-a intamplat la Kiev dupa denuntul lui Nikolenko ? Au crescut vanzatile de opaite si lumanari.Adica caca-maca.