Procurorii au declanşat urmărirea penală faţă de realizatorul TV Şerban Huidu în urma accidentului de duminică.
Huidu este acuzat de ucidere din culpă. În urma accidentului, trei persoane şi-au pierdut viaţa. Ancheta în acest caz este efectuată de procurorii de la Parchetul Judecătoriei Braşov.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, „învinuitul, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu Loganul ce venea din sens opus”.
La dosar au depuse şi concluziile medico-legale privitoare la decesul celor trei victime, stabilindu-se că moartea lor a fost violentă, fiind cauzată de hemoragii interne şi externe, consecutive.
„Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale, spune sursa citată, a rezultat că, la data de 16 octombrie 2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul kilometrului 149 din direcţia Predeal spre Braşov, aflat la volanul unui autoturism, învinuitul, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul ocupanţilor autoturismului Logan”, spune sursa citată.
Soţia lui Huidu şi bona nu se vor constitui parte civilă în dosar.