Dacian Cioloș a afirmat, în cadrul unei emisiuni televizate, că pe tema candidaturii la alegerile prezidențiale va avea un răspuns clar în ceea ce îl privește atunci când va veni vremea.
„Încă nu sunt în măsură să pot să anunţ o astfel de decizie. În primul rând, vreau să văd şi să înţeleg ce fel de preşedinte vor românii. Şi mai e un lucru: eu cred că în România următorilor ani, partidele şi politicienii nu sunt singura soluţie. Eu am văzut foarte multe competenţe şi soluţii la probleme pe care le aveam venind din societatea civilă, din mediul antreprenorial. Eu, în ultimii doi-trei ani, în afară de perioada de campanie când partidele şi-au prezentat programele politice, nu prea am mai văzut în mediul politic dezbateri serioase despre perspectiva de dezvoltare a României, dar în schimb, am văzut în mediul de afaceri”, a afirmat Dacian Cioloş.
El a precizat că nu va candida la funcţia de preşedinte al REPER și nici la conducerea altui partid politic.
”Nu am nevoie de nicio funcţie. Eu am fost prim ministru, am fost comisar european, am fost ministru, am fost liderul unui grup politic din Parlamentul European, pe mine nu mă face o funcţie. Eu nu am nevoie de o funcţie ca să pot să-mi spun opinia şi ca să pot să fac lucruri pentru România şi pentru români”, a declarat Dacian Cioloş.
Eu nu comentez, romanii stiu mai bine ce aleg, aleg sa fuga din tara. Nu au talent la alegerea oamenilor.Ciolos poate singurul politician serios si competent , dar la români leprele au mare cautare.