Ce spune ministrul Sănătății despre „taxa pe horoscop” introdusă la Suceava

Reprezentanții unui spital din Suceva spun că au fost asaltați de numeroase persoane care solicită informații despre stabilirea orei exacte a nașterii, întrucât vor să stabilească ascendentul nou născuților.

De Alex Tudor - senior editor
Ce spune ministrul Sănătății despre „taxa pe horoscop” introdusă la Suceava

Reprezentanții unui spital din Suceva spun că au fost asaltați de numeroase persoane care solicită informații despre stabilirea orei exacte a nașterii, întrucât vor să stabilească ascendentul nou născuților.

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a declarat pentru Antena 3 CNN că nu dorește să comenteze subiectul „taxei pe horoscop” introdusă la Suceava pentru cei care cer date referitoare la ora nașterii în vederea aflării ascendentului. „Dacă au astfel de pasiuni și curiozități, nu sunt contra și nu comentez sub nicio formă”, a precizat acesta.

Alexandru Rogobete a mai precizat că la Ministerul Sănătății nu există o bază de date cu ora, data și locația nașterilor. Acestea se află de la unitatea sanitară unde a avut loc nașterea, a spus ministrul.

„Eu le-aș recomanda, mai degrabă – sigur, este foarte important, dacă au astfel de pasiuni și curiozități, nu sunt contra și nu comentez sub nicio formă – să meargă la medicul de familie pentru controale de prevenție, pentru a-și verifica tensiunea, pentru a face screening, pentru a se îngriji practic de sănătate prin prevenție și prin screening.

Dar, repet, cine dorește să afle ora, ziua și locația exactă în care s-a născut pentru o interpretare  astrală are dreptul să o facă. Nu am niciun comentariu, nici pro, nici contra”, a mai declarat Alexandru Rogobete.

Cât este „taxa pe horoscop”

Consiliul Județean Suceava a aprobat recent o hotărâre prin care a fost introdusă așa-zisa „taxă pe horoscop”. Este vorba de suma de 10 lei ce va fi plătită de persoanele care doresc „detalii despre ora nașterii pentru a-și afla ascendentul din horoscop sau astrogramă”. Taxa a fost introdusă la solicitarea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou”.

Reprezentații unității medicale susțin că aceste informații nu au caracter medical și nu necesită implicare altor persoane pentru furnizarea acestor informații, potrivit acelorași documente oficiale.

Unitatea medicală susține că inițierea unei astfel de solicitări nu este întâmplătoare. Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava au cerut o astfel de taxă ca urmare a numeroaselor persoane care solicită informații despre stabilirea orei exacte a nașterii, întrucât vor să stabilească ascendentul nou născuților.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Jumuleala suplimentară! De ce nu întreabă pe părinții lor (mama mai ales!!!). E mai simplu și gratis!

  2. #maiDAN , a adus țara și pe noi „într-o atmosferă de POVESTE„ Cum a fost și cu „PAPURĂ VODĂ „și cu „Ciuma lui CARAGEA „ și cu „Lăcustă Vodă „ etc . BROBONETE , ca felcer te cam încadrezi în „iepoca lui Nicușor Alinfantilu . La spițeriile „Sorbona inimii Ipotenuza” cănd bagi „zeamă de clopot „ GENERICĂ ?

  3. Cei care sunt nascuti in acelasi an, aceasi data, aceeasi ora, minut, secunda, zecime, sutime si miime trebuie sa aiba o viata identica. Realitatea infirma prostiile acestea.

  4. Ce ar fi atat de greu, ca pe fisa medicala a fiecarui copil, intr-un colt sa fie inscris (sa ai loc rezervat) pt. ora nasterii?! Si….completata (o rutina) ac. ora la fiecare nou nascut.

    1. În țările dezvoltate asa se procedează, ca la un proces verbal. Nu-i nevoie să faci o anchetă FBI pt a afla acel detaliu (nu fără importanță). Românii cu taxele… curând vor taxa fiecare naștere din cauză că-i nefastă pt. climat si gazele cu efect de seră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.