Ce spune Putin despre un război cu Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, afirmă, legat de posibilitatea unui război cu Ucraina, că este „improbabil”.

Putin a fost întrebat într-un interviu pentru o televiziune rusească dacă există o ameninţare reală de război, dată fiind situaţia din estul Ucrainei. „Cred că un astfel de scenariu apocaliptic este improbabil şi sper că nu se va întâmpla vreodată”, a declarat liderul de la Kremlin, conform BBC News Online.

Președintele rus a mai susținut că dacă acordul de la Minsk va fi implementat estul Ucrainei se va „stabiliza gradual”.

„Dacă acordurile de la Minsk privind încetarea focului în estul Ucrainei și retragerea armelor grele de la linia frontului sunt respectate”, aceasta este o cale sigură de a normaliza situația în regiune”, a estimat el, exprimându-și convingerea că, deocamdată, nu sunt necesare măsuri diplomatice extraordinare privind soluționarea situației din Ucraina sau convocarea unui summit „Minsk-3” (Germania, Franța, Ucraina și Rusia).

Putin a chemat autoritățile ucrainene „să facă să revină la normalitate” viața în această „mare țară europeană” și să-și „normalizeze relațiile cu sud-estul țării într-o manieră civilizată”.

„Europa este interesată nu mai puțin decât Rusia în ceea ce privește transpunerea în practică a acordurilor de la Minsk”, a spus liderul de la Kremlin.

„Nimeni nu are nevoie de un conflict, mai ales de unul armat, la periferia Europei”, a adăugat Vladimir Putin.

Vladimir Putin a ținut să precizeze că acordul a fost susţinut de Consiliul de Securitate al ONU, iar acest lucru contează pentru Moscova.

În ceea ce priveşte Crimeea, pe care Rusia a anexat-o anul trecut, președintele rus l-a sfătuit pe preşedintele ucrainean Petro Poroșenko să se concentreze pe salvarea ţării de la colapsul economic, în loc să promită că va lua peninsula înapoi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.