Astăzi, la ora 17.00 (ora României), la Johannesburg odată cu primul fluier al arbitrului meciului Africa de Sud – Mexic, începe cea de a 19-a ediţie a campionatelor mondiale de fotbal. CM 2010 se anunţă din start a fi cel mai echilibrat din 1930 până în prezent. Șase echipe sunt cotate cu şanse aproximativ egale pentru obţinerea trofeului: Spania, Germania, Brazilia, Italia, Anglia şi Argentina. Pentru prima oară după foarte mulţi ani, la un turneu final se regăsesc supervedete care ar putea decide chiar singure soarta unui meci: Messi, Cr. Ronaldo, Diego Forlan, Ribery, Rooney sau Robben.
Ediţia 2010 a Campionatului Mondial de fotbal – prima care se desfăşoară pe continentul „negru” – are, în premieră, şase mari favorite la obţinerea titlului suprem. În ordine, sunt date ca fiind mari favorite Spania (campioana europeană „en titre”), Germania (naţională considerată ca având cel mai omogen lot din punct de vedere valoric), Anglia (în mare progres în ultimii doi ani şi cu cea mai bună echipă din ultimii zece ani), Brazilia (de fiecare dată galben-verzii sunt favoriţi la titlu), Italia (campioana mondială „en titre”) şi Argentina (atuul principal fiind prezenţa lui Messi). Alături de cele şase favorite se consideră că un cuvânt greu de spus în competiţie îl vor mai avea şi naţionalele Olandei şi Portugaliei.
Cine va da golul cu numărul 2064?
În cele 18 turnee finale desfăşurate până în prezent s-au înscris în total 2.063 de goluri. Fotbaliştii ţării-gazdă sau cei ai Mexicului au marea şansă de a înscrie primul gol al acestei ediţii, care va fi cel cu numărul 2.064. Golul cu numărul 1 a fost înscris de francezul Lucien Laurent în 1930 în meciul contra… Mexicului. Golul 1.000 este opera olandezului Resenbrink şi a fost înscris în 1978 împotriva Scoţiei, iar golul cu numărul 2.000 aparţine suedezului Allbacck şi a fost marcat Angliei în 2006. Ultimul gol al ediţiei trecute este cel marcat de Materazzi în finala contra Franţei.
Într-un clasament all-time al marcatorilor la mondiale, primul loc este deţinut de brazilianul Ronaldo, cu 15 goluri la activ. În primii 20 de marcatori – 9 goluri este limita de jos a clasamentului – un singur jucător evoluează la această ediţie: germanul Miroslav Klose, care a înscris zece goluri. El mai poate urca în clasament, chiar şi pe prima poziţie. În top 20 ar mai putea intra şi francezul Henry, condiţia fiind să înscrie minimum trei goluri, el având în prezent şase goluri la activ.
Tot lui Henry îi mai lipsesc trei jocuri pentru a intra în topul fotbaliştilor cu cele mai multe meciuri la turneele finale. Henry are 15 meciuri la activ, iar ultimul în top are 18. În aceeaşi situaţie se află şi italianul Fabio Cannavaro (15 jocuri), iar Miroslav Klose are 14 meciuri jucate la mondiale. Doar dacă Italia va ajunge în semifinale, în top are şanse să intre şi portarul Buffon. Pe primul loc la numărul de meciuri jucate se află Lothar Matthaus – 25, urmat de Paolo Maldini – 23 şi Diego Maradona, Uwe Seeler şi Wladislav Zmuda – 21.
Anacronica cotidianul.ro
Africa de Sud – Mexic
La prima vedere, meciul de deschidere este unul al naibii de greu pentru amatorii de pronosticuri sau pariori. Echipa ţării-gazdă este una fără veleităţi şi performanţe în fotbalul internaţional. De menţionat că, la ultima ediţie a Cupei Africii pe Naţiuni, nu a reuşit să se califice din grupa preliminară. Africa de Sud are un singur avantaj: joacă pe teren propriu. Acest avantaj este însă anihilat de subţirimea lotului. Într-un campionat mondial care va fi decis de jucătorii care evoluează în cele mai puternice campionate ale Europei, echipa ţării-gazdă stă foarte prost.
Singurul nume care impune respect este cel al lui Steven Pienaar de la echipa engleză Everton. Dar Pienaar este la ora actuală sub valoarea care l-a consacrat în perioada în care juca la Ajax Amsterdam. Dacă mai adăugăm şi faptul că selecţionerul Carlos Perreira (da, se poate spune că şi la capitolul „bancă tehnică” gazdele stau bine, brazilianul fiind o valoare certă) dând dovadă de o supradoză de orgoliu l-a eliminat din lot pe singurul star veritabil al selecţionatei „Bafana, Bafana” – Benni McCarthy –, atunci putem spune că şansele de victorie sunt extrem de mici.
De cealaltă parte, mexicanii au o experienţă mult mai mare în ceea ce priveşte participarea la turneele finale ale mondialelor, iar pe continentul nord-american fac legea, arareori fiind înfrânţi de SUA. Mexicul a venit la mondiale cu opt jucători care au evoluat şi la ediţia din 2006 şi cu alţi doi care au fost prezenţi la ediţia din 2002. „Aztecii” au în Carlos Vela (Arsenal Londra) un jucător care poate face diferenţa într-un meci contra unei echipe ca Africa de Sud, iar dacă veteranul Blanco va juca şi va rezista cel puţin 60 de minute, atunci problema învingătorului nici nu se mai discută. Pronosticul nostru: 2 (80%), X (15%), 1(5%)
Palmares la CM
15. Mexico 45 11 12 22 48- 84 45
50. Africa de Sud 6 1 3 2 8- 11 6
Franţa – Uruguay
La prima vedere, oricine ar fi tentat să spună că francezii vor câştiga fără probleme. Analizând însă lucrurile de pe teren (nu cel de joc), situaţia nu este una simplă. Franţa are într-adevăr un lot net superior Uruguay-ului. Dar nu întotdeauna un meci se câştigă doar prin prezenţa în primul 11 al unor vedete. De când s-a reunit, lotul Franţei este măcinat de discuţii în contradictoriu, s-au format trei sau patru „bisericuţe”, iar informaţiile de ultimă oră spun că antrenorul Domenech a pierdut vestiarul.
Dacă iniţial veteranul Thierry Henry (unicul supravieţuitor din echipa campioană mondială din 1998) nu intra în vederile selecţionerului, şi a fost ulterior acceptat în lot doar pentru a bifa a patra participare la turneele finale, acum, grupul veteranilor face presiuni pentru a fi titular. Nu în ultimă instanţă, supervedetele echipei Franţei care activează la marile cluburi din Anglia, Spania şi Franţa vin după un sezon epuizant în care au avut de luptat atât pe frontul intern, cât şi în cele două competiţii de club europene. S-ar putea ca starea de oboseală să conteze mult chiar şi într-un joc cum este cel cu Uruguay-ul. În plus, există şi o presiune foarte mare pe jucătorii francezi, nimeni din Hexagon neacceptând o eliminare înaintea semifinalelor.
De cealaltă parte, echipa „celestă” nu are un obiectiv care să vizeze podiumul, calificarea în sferturi fiind considerată un mare succes. Nivelul calitativ mai redus al lotului este compensat printr-o disciplină riguroasă şi, se ştie, echipa sud-americană este una care se apără foarte bine, „betonul” uruguayenilor putând incomoda decisiv ofensiva franceză, care, este demonstrat, nu ştie să se descurce pe spaţii înguste. În ultimă instanţă, se poate afirma că meciul va fi decis de „duelul” Franck Ribery – Diego Forlan.
Din punct de vedere al moralului, Forlan stă infinit mai bine decât starul francez. Forlan – se poate spune – a câştigat pentru Atletico Madrid de unul singur UEFA Euro Cup, în timp ce francezul nici măcar nu a reuşit să obţină anularea suspendării şi să evolueze alături de echipa sa Bayern Munchen în final UEFA Champions League. Pronosticul nostru: 2 (45%), X (35%), 1 (20%).
Palmares la CM
6. Franţa 51 25 10 16 95- 64 85
12. Uruguay 40 15 10 15 65- 57 55
Franţa: Campioană mondială în 1998, finalistă în 2006, semifinalistă în 1986 şi 1982
Uruguay: Campioană mondială în 1930 şi 1950, semifinalistă în 1954 şi 1970
Programul primelor zile
Vineri 11 iunie
Ora 17.00 – Festivitatea de deschidere, urmată de meciul Africa de Sud-Mexic (Grupa A), TVR 1
Ora 21.30 – Franţa-Uruguay (Grupa A), TVR 1
Sâmbătă 12 iunie
ora 14.30 – Argentina-Nigeria (Grupa B), TVR 1
ora 17.00 – Coreea de Sud-Grecia (Grupa B), TVR 1
ora 21.30 – Anglia-SUA (Grupa C), TVR 1
Duminică 13 iunie
Ora 14.30 – Algeria-Slovenia (Grupa C), TVR 1
Ora 17.00 – Serbia-Ghana (Grupa D), TVR 1
Ora 21.30 – Germania-Australia (Grupa D), TVR 1
Meciurile vor putea fi urmărite şi în reluare pe TVR 1, TVR 2 şi Telesport.