Cei care vor merge în Turcia trebuie să știe asta

Aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul, al cincilea ca mărime din Europa, îşi va închide porţile pentru zborurile de pasageri începând cu data de 3 martie 2019 şi va transfera ştafeta către noul Istanbul Airport, a confirmat luni un purtător de cuvânt al operatorului aeroportuar IGA, relatează EFE.

„Transferul va începe luni, 1 martie, şi începând din ziua de 3 martie toate zborurile de pasageri se vor efectua de pe noul aeroport, lăsând vechiului aeroport zborurile avioanelor de marfă”, a declarat directorul de comunicare de la IGA, Gökhan Sengül.

Noul aeroport, care începând cu data de 2 martie va moşteni sigla IST, va avea iniţial două piste de aterizare, urmând ca din 2020 să i se adauge o a treia pistă.

Încă de la început, instalaţiile noului aeroport vor avea capacitatea teoretică de a gestiona 80 de zboruri pe oră (40 de decolări şi 40 de aterizări), ceea ce va permite un număr de maxim 2.000 de zboruri pe zi, o cifră clar mai mare decât recordul de 1.500 de zboruri pe zi al actualului aeroport Ataturk.

În prezent aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul este tranzitat de peste 60 de milioane de pasageri pe an, iar noul aeroport aspiră să ajungă la 90 de milioane de pasageri în 2019 pentru ca în cursul unui deceniu să ajungă la o capacitate de 200 milioane de pasageri pe an.

Construcţia noului aeroport internaţional din Istanbul a început în 2015 pe un teren unde înainte era o mină deschisă de cărbune pe coasta Mării Negre, la aproximativ 35 kilometri nord -vest de centrul istoric al Istanbulului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Comparati ce face sultanul Erdogan, Turcia a „explodat” de cand Erdogan e la conducere,(Economia Turciei merge cot la cot cu a Chinei!), cu Romania infractorului Dragnea, ultima in toate clasamentele si imediat in prag de FALIMENT!
    Aeroport ultramodern inceput in 2015 si FINALIZAT!!!!!!!!!!!
    Rusine!!

    • janghinoassoooo : Romania este pe primul loc in UE la crestere economica in fiecare din ultimii 2 ani.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.