„Cel mai grav factor” din mintea lui Dodon

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon a susținut că unionismul este cel mai grav factor destabilizator în Republica Moldova, iar Statele Unite și România au interesul să mențină conflictul din Transnistria.

„Unionismul este astăzi cel mai grav factor destabilizator în Republica Moldova. Această ideologie antistatală poate cauza conflicte sociale, etnice şi poate genera tendinţe separatiste, în caz că unionismul va deveni un curent promovat oficial”, a spus Igor Dodon într-un interviu pentru IPN.
Dodon susține că va depune eforturi pentru a contracara orice tentativă în acest sens.

„Condamn în cel mai categoric mod intenția de lichidare a statalității Republicii Moldova, indiferent de unde vine aceasta, din interior sau din exteriorul țării. Tot felul de grupări, susținute și finanțate în special din afara țării, s-au activat în ultima perioadă, deși activitatea acestora, reiterez, este una anticonstituțională. Cel mai grav este că aceste grupări, dar și ideile pe care le împărtășesc, sunt reprezentate și în instituțiile statului, inclusiv în Parlamentul Republicii Moldova și Curtea Constituțională”, a mai spus Dodon.
Într-un interviu pentru agenția de știri Tass, Igor Dodon și-a intensificat criticile la adresa Statelor Unite și României, acuzându-le că au interesul să reaprindă sau cel puțin să mențină conflictul transnistrean ca să șicaneze Rusia sau, în cazul României, în scopuri unioniste.
„Cineva de peste Ocean, pentru a provoca Rusia, ar vrea să creeze o zonă de destabilizare pe Nistru. Majoritatea parlamentară și Guvernul acționează în dezacord cu ceea ce doresc cetățenii. Relațiile economice și de prietenie cu Rusia au fost grav deteriorate, există semnale foarte serioase că se tensionează situația pe Nistru, este agresiv promovat unionismul și predat românismul în școli, prin dezrădăcinarea identității noastre moldovenești, iar plata pentru miliardul furat este pusă pe seama cetățenilor”, a declarat președintele moldovean.
Igor Dodon a mai spus că România împiedică activ eforturile de rezolvare a conflictului transnistrean, pentru că o Moldova reunificată ar pune capăt planurilor Bucureștiului de a „anexa” țara vecină.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.