Magnatul Octav Botnar: Un filantrop genial sau un produs perfect al războiului rece?

Documente ținute zeci de ani sub lacăt ridică azi o întrebare explozivă: a fost cea mai mare fraudă fiscală din istoria Marii Britanii doar o escrocherie… sau finalul unei cariere mult mai întunecate?

Al nouălea bogătaș din Marea Britanie

Probabil marea majoritate a românilor habar n-are cine a fost Octav Botnar. În schimb, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, are încă o notorietate consistentă. În anii ’80 ai secolului trecut, era considerat al nouălea bogătaș din Marea Britanie, cu o avere de peste 1.700.000.000 de lire sterline. Era reprezentantul firmei japoneze Nissan și deținea, după estimări, între 7 și 9% din piața de vânzări auto din țară.

Era un mare filantrop, care făcuse spitale, dotase biblioteci universitare, ajuta cămine de orfani, dădea burse de studiu tinerilor dotați, asta mai ales după ce singurul său copil, o fată pe nume Camelia, murise într-un accident de mașină la doar 21 de ani. Se implicase și în politică, sponsorizând Partidul Conservator de guvernământ, și era unul dintre sfătuitorii „doamnei de fier” Margaret Teatcher, cea dintâi femeie devenită prim-ministru în Regatul Unit. În 1991, după plecarea de la putere a protectoarei sale, a explodat bomba. Autoritățile fiscale engleze, după mai multe controale la firmele sale, au descoperit că Botnar făcuse o fraudă de peste 250.000.000 de pounds, considerată până în ziua de azi cea mai mare din istoria regatului.

Păcălise autoritățile ani în șir, între 1976 și 1991, folosind scheme complexe, cu firme fantomă, corupsese agenți vamali să nu înregistreze numărul real de mașini intrate în țară, emisese facturi false, nu înregistrase vânzările multor automobile în contabilitate. Botnar a fugit oportun în Elveția de unde a negociat cu autoritățile engleze să fie lăsat în pace contra returnării unei părți din suma imensă pe care o fraudase. Despre el, s-au scris cărți și s-au făcut filme documentare, numele său fiind vehiculat ani în șir de presa britanică în diverse cazuri de corupție care ieșeau la iveală. A murit în 1998, în Țara Cantoanelor, clamându-și nevinovăția și acuzând că a fost victima unor conspirații politico-economice. Biografia lui „occidentală” a fost disecată de jurnaliști, analiști economici și istorici. Totuși, nimănui (până la mine) nu i-a dat prin cap să cerceteze în amănunt existența sa „românească”. Am cerut dosarul lui de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și am descoperit informații teribil de interesante.

De la rezistența franceză la spionajul românesc

Botnar s-a născut la Cernăuți pe 21 decembrie 1913, într-o familie de evrei germanofoni, având inițial numele de Osvald Bundorf. În anii ’30, s-a făcut comunist și a activat în UTC, ocazia cu care a fost arestat în două rânduri. Ca să scape de pușcărie, a fugit în Franța, unde mai întâi a luptat în Legiunea Străină, când a izbucnit Al Doilea Război Mondial, iar, după ce nemții i-au învins pe francezi, s-a alăturat rezistenței comuniste ca membru al PCF.

După spusele lui, a condus acțiuni de partizani împotriva hitleriștilor. În 1946, pe când comuniștii români se pregăteau să ia puterea, aceștia au făcut apel la simpatizanții lor din diaspora, verificați de Komintern și Kominform să li se alăture în țară. Printre cei care s-au întors, pe lângă filozoful Mihai Șora sau colonelul în rezistența franceză Boris Holban, s-a aflat și Osvald Bundorf, metamorfozat încă din timpul războiului, pentru a-și ascunde originea semită, în Octav Botnar. Până aici și-a povestit viața chiar el când a ajuns bogat și celebru. Rolul de luptător antinazist dădea bine în Occident. De la acest punct în sus, începe o perioadă tenebros-neguroasă.

Mai întâi, ca un comunist bine pregătit „teoretic”, a lucrat la Secția de Educație Politică a Regionalei PCR București, apoi, fiindcă făcuse și oarece comerț în timpul războiului, la Controlul Economic de Stat. Surpriza vine la sfârșitul anului 1947, când este încadrat ca ofițer la Serviciul Special de Informații. Acesta, o instituție teoretic veche, fusese transformată de comuniști într-o filială românescă a serviciului secret militar sovietic, GRU. Vreau doar să amintesc faptul că era coordonat de către Emil Bodnăraș și condus executiv de către Serghei Nikonov (devenit oportun Sergiu Nicolau) și Petea Goncearuc (transformat în Petre Petrescu), toți trei agenți ai GRU.  După ce a fost câteva luni ofițer ”la vedere”, i s-a dat o acoperire diplomatică și a fost trimis să spioneze în Franța și Belgia.

La Bruxelles, unde se afla, mă rog, ca atașat comercial, nu s-a înțeles cu ambasadorul Vasile Mârza, medic și membru PCR din 1925, așa că a fost chemat pentru lămuriri în centrală. Surpriză, însă, nevasta lui Bodnar, Raymonde Anonge, franțuzoaică get-beget, avusese timp să se dumirească din 1946 cum e cu paradisul bolșevic din România, așa că a refuzat să se întoarcă la București cu el. Probabil, dinacest motiv, a fost rotit drept șefuleț la vămi (exista riscul ca odată întors la post să se alăture soției) și „parcat“ o perioada în țară, poate și trecut în rezervă. A divorțat de la distanță de Raymonde.

Afinul lui Pacepa

Destul de repede, Octav și-a refăcut viața. În 1951, a cunoscut-o și a luat-o de nevastă pe o jună cu „origini sănătoase”și, mai ales, pedigree. Marcela Perianu se trăgea dintr-o familie românească săracă de lângă Alba Iulia și era sora lui Eugen Perianu, un tânăr ofițer de securitate de viitor, dar și verișoara unei stele în ascensiune a spionajului comunist românesc, Ion Mihai Pacepa.

Bodnar s-a relansat și, din fundătura de la vămi, a ajuns să lucreze în Ministerul Comerțului  Exterior. Asta însemna deplasări în străinăte, întâlniri cu străini, leafă bună, diurne consistente. După documentele studiate, presta și servicii informative, cum a făcut pentru afinul Pacepa când a călătorit în Germania, unde viitorul general era șef de agentură. În scurt timp, a și ajuns director la Întreprinderea de Comerț Exterior Cartimex, care vindea în lumea „capitalismului putred“ textile și covoare.

E adevărat, căsătoria nu a mers tot timpul strălucit. De exemplu, ca atunci când Octav a prins-o în fapt, la Sibiu, în 1958, pe Marcela îmbârligată cu colonelul de miliție Alexandru Ioanid. Este vorba de una și aceeași persoană cu omul care a gândit și condus marele jaf asupra mașinii Băncii Naționale din 1959, un tip aventuros. După ce i-a aplicat o oarece corecție lui Ioanid, cu care de altfel era prieten, Botnar a iertat-o pe Marcela.

Sifon de lagăr

În 1959, Gheorghiu-Dej și cei din anturajul său au tras concluzia că se formaseră deja specialiști de tip nou, cu origine sănătoasă, etnici români și că sunt prea mulți evrei în aparatul de stat, în pricipal în structurile lui economice. Așa a început mișcarea de epurare a evreilor cunoscută sub numele de ”procesele comerțului exterior”, desfășurate între 1960 și 1964. Acuzele au fost în general de natură economică. Unele fapte imputate unor funcționari erau reale, dar cele mai multe erau invenții și puneri în scenă ale Securității. Pe fondul acestei mișcări largi, a fost luat la puricat și Botnar. Oricât s-au chinuit securiștii să îi pună în cârcă faptul că ar fi făcut afaceri personale și că ar fi luat comisioane de la un negustor de covoare iranian, nu au reușit să demonstreze ceva.

Ca un fapt interesant, a fost anchetat de către trei căpitani care vor avea un rol important în decembrie 1989: Aristotel Stamatoiu (devenit general, șef al Centrului de Informații Externe), Emil Macri (ajuns tot general, cel care a coordonat acțiunile Securității la Timișoara) și Ganciu Gheorghe (s-a ocupat de incinerarea celor uciși la Timișoara). În schimb, au aflat că Botnar citea presă reacționară, critica regimul, asculta posturi ce radio străine. Doar pentru atât, a fost condamnat pentru „uneltire contra orânduirii sociale” la 7 ani de închisoare, în 1961. Faptul că a fost pus la popreală pe un articol de lege eminamente politic îi va da ulterior, în Marea Britanie, o aură de opozant și victimă a regimului.

În timpul pedepsei, a ajuns în lagărul de muncă de la Periprava când s-a trecut la recrutarea lui ca informator. A refuzat să semneze un angajament, pe motiv că el e oricum loial partidului și regimului, dar, la dosarul lui de rețea (de colaborator al Securității), există mai multe delațiuni olografe despre alți deținuți care înjurau putere politică.

O seamă de întrebări

Octav Botnar a fost eliberat din pușcărie la marea amnistie din 1964. La scurt timp, s-a recăsătorit cu Marcela, care divorțase de el în timpul detenției, să nu îi atârne de coadă tinicheaua de nevastă de deținut politic. În august 1965, toată familia a emigrat, vorba unui securist agramat care a completat dosarul, ”în Izraili”.

În acest punct, s-a încheiat cronologia dosarelor pe care am putut să le studiez. Ținând cont că miliardarul a murit în 1998, dosarul de la SIE e probabil clasificat, mai ales dacă el ar fi colaborat cu serviciul și după 1990.

Îmi pun câteva întrebări legitime:

-Cum a fost lăsat să emigreze atât de rapid după ieșirea din detenție un fost ofițer de informații care a și avut acces la informații economice secrete ale RPR?

-Cum a fost lăsată să plece verișoara lui Pacepa (care era în urcare accelerată, în 1966 a fost numit director-adjunct al DIE) ținând cont că ofițerilor de securitate le era interzis să aibă rude în străinătate?

-A fost șantajat Botnar, când ajunsese bogat, celebru și foarte influent în cercurile politice din Marea Britanie cu turnătoriile făcute la pușcărie?

-A fost trimis cu misiune, agățat pe parcurs sau a rezistat presiunilor Securității?

-A făcut lobby pentru regimul ceaușist în Marea Britanie?

-Ce rol o fi avut în încheierea unor contracte comerciale între RSR și GB, cu am fost, de exemplu, cel cu BAE, din care a rezultat avionul Rombac? Dacă a colaborat cu DIE, a fost devoalat la MI 5, după defecțiunea din 1978 a lui Ion Mihai Pacepa?

Vom afla răspunsuri clare poate peste mulți ani, când va deveni public dosarul său de la SIE.

Pentru a ilustra acest articol am folosit pagini din dosarele I211278 volumele 2 și 6, precum și R194491 aflate în arhivele CNSAS.

Articol scris de Toma Roman Jr.

izrael