Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei de asigurare reasigurare Astra, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit o firmă ca administrator special, a anunțat, marți, președintele ASF, Dan Radu Rușanu, într-o conferință de presă.
Decizia ASF a fost luată după analiza raportului de control la societatea Astra.
Autoritatea a numit ca administrator special la Astra compania de consultanță financiară KPMG Advisory.
Ruşanu a susţinut că toate polițele de asigurare emise de Astra rămân valabile până la expirare.
Potrivit lui Rușanu, administratorul special va fi obligat să asigure toate plățile aferente polițelor de asigurare, însă, în cazul unui eveniment major, cum ar fi un cutremur foarte puternic, Astra nu va putea face față plăților.
Conform datelor asociaţiei naţionale a asigurătorilor (UNSAR), la finele lunii septembrie 2013, Astra avea peste două milioane de poliţe valabile pe clasa de asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale.
„În cazul unui eveniment major, Astra nu va putea să îşi onoreze obligaţiile de plată”, a declarat Ruşanu, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că administratorul special al companiei, KPMG, „are dezlegare” să vândă imobile şi active pentru a redresa situaţia financiară a Astra Asigurări.
„Societatea va rămâne în administrare financiară până la redresarea societăţii”, a spus preşedintele ASF.
Astra are un portofoliu de aproape trei milioane de clienți, din care 800.000 sunt asigurați RCA, iar 2,15 milioane dețin asigurări de locuințe, potrivit Agerpres.
Începând de marţi, ASF a suspendat atribuţiile legale ale acţionarilor semnificativi şi ale persoanelor semnificative ale societăţii de asigurare/reasigurare care se transferă administratorului special pe toată perioada administrării speciale precum şi drepturile de vot în privinţa numirii şi revocării membrilor Consiliului de supraveghere ai societăţii, dreptul la dividende al acţionarilor, activitatea, precum şi dreptul la remuneraţie al membrilor consiliului de supraveghere.
Suspendarea operează şi îşi produce efectele pe toată durata procedurii de redresare financiară prin administrare specială.
„Administratorul special preia integral atribuţiiie persoanelor semnificative ale societăţii de asigurare supuse procedurii de redresare financiară prin administrare specială, aşa cum acestea rezultă potrivit legii şi actelor constitutive ale societăţii de asigurare”, se arată în decizia adoptată marţi de ASF.
Președintele ASF a afirmat că Astra nu a fost controlată aproape deloc de fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și că fostul șef al acestei instituții, Daniel Tudor, a protejat-o. Potrivit lui Rușanu, măsura administrării speciale ar fi trebuit luată încă din 2013 de către CSA.
Agenţia Mediafax relata la începutul lunii februarie că ASF suspectează Astra Asigurări, companie deținută de miliardarul Dan Adamescu, că a subestimat în mod voit daunele pe care ar putea să le plătească, astfel că rezervele constituite au fost cu 40% mai mici decât era necesar, respectiv cu 100 milioane lei, potrivit unui raport raport al ASF, pe baza căruia BNR a sesizat DNA.
Potrivit raportului prezentat de ASF, consultat de Mediafax atunci, privind situaţia financiară a Astra Asigurări, compania ar fi subestimat daunele cu circa 40% pentru a constitui rezerve mai mici cu peste 100 de milioane de lei.
Sursa citată scria că ASF apreciază că există un risc mare ca societatea să intre în incapacitate de plată în cazul unei catastrofe naturale, având în vedere că este cel mai mare asigurător de locuinţe, cu 2,15 milioane de contracte, iar necesarul de capital suplimentar ar fi de 278,4 milioane de euro, se spune în raport.
De asemenea, se menţiona în raport că societatea avea la sfârşitul lunii noiembrie un număr de 74.000 de dosare de daună avizate şi nelichidate, adică neplătite. Potrivit autorităţii de supraveghere, Astra a transferat „defectuos” cel mai mare risc, respectiv cel de catastrofe naturale, printr-o expunere subevaluată şi printr-un plasament către reasigurători fără rating (Panamerican Re – Insulele Cayman şi piaţa CSI). În acelaşi timp, Astra ar fi realizat un transfer alternativ al riscului prin reasigurări „non-tradiţionale”, fără transfer efectiv al riscului, ci doar pentru „cosmetizarea” situaţiilor financiare şi a indicatorilor financiari.
Raportul ASF amintea că Astra Asigurări este cel mai mare asigurător din piaţă, iar falimentul ar pune în pericol chiar societăţi de stat. Printre companiile asigurate de Astra, ASF enumeră Aeroportul Henri Coandă, flota Tarom, Blue Air, aeroporturile din Timişoara şi Constanţa, Romaero, Autoritatea Aeronautică Română, flota Poştei Române, flota maritimă a Group Grimaldi.
ASF mai menţiona că în primele nouă luni din 2013 Astra Asigurări a cedat în reasigurare aproximativ 30% din primele subscrise, respectiv 230 de milioane lei, iar 80% din reasigurare a fost realizată cu asigurătorul off-shore Panamerican Re din Insulele Cayman.
Omul de afaceri Dan Adamescu (foto), proprietarul Astra Asigurări și al ziarului „România Liberă”, a declarat, atunci, pentru Mediafax că există doar controale de rutină derulate de ASF la compania de asigurări şi că se aşteaptă ca ASF şi BNR să dezmintă informaţia privind sesizarea DNA.