Celebrul interpret al lui Nostradamus, un pictor al geometriilor sacre

Aducerea picturii lui Vlaicu Ionescu în conştiinţa publicului, galeriilor şi colecţionarilor din România se face prin remarcabilul volum „Vlaicu Ionescu/ The Artist/ Pictorul”, bogat ilustrat cu picturile şi desenele artistului, o adevărată bijuterie. Volumul de 352 de pagini reuneşte pentru prima oară opera plastică a artistului, reproducând în policromie peste 250 de pânze în ulei, icoane pe sticlă şi pe lemn şi peste 50 de desene şi gravuri, realizate între 1945 şi 1997.

Pătratele de aur înflorite

Calitatea excepţională a designului cărţii este în stilul albumelor publicate de scriitoarea-editoare Doina Uricariu. Trebuie subliniat şi meritul fotografiilor realizate în proporţie de 70-80% de artistul fotograf Sorin Radu. Numele i-a fost interzis după plecarea din ţară în Statele Unite şi albume ce foloseau fotografiile lui nu menţionau autorul. Cartea aceasta răscumpără definitiv prestigiul acestui fotograf de artă. O primă lansare a albumului a ales ca spaţiu simbolic noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României, vecin cu expoziţia deschisă recent, consacrată picturii româneşti şi luptei artiştilor cu puterea comunistă. La evenimentul din 2 octombrie, albumul „Vlaicu Ionescu the artist/ Pictorul” a fost prezentat de prof. univ.dr. Emil Constantinescu, preşedintele României (1996-2000), de criticii de artă Dan Hăulică, Nina Stănculescu, Ruxandra Garofeanu şi de autoarea volumului, Doina Uricariu. Pentru un al doilea dialog vizual cu pictura lui Vlaicu Ionescu a fost aleasă Biblioteca Centrală Universitară Carol I, unde Aula renumită a găzduit o nouă lansare pentru a sărbători astfel locul de unde artistul s-a impus interesului galeriilor europene şi apoi americane.

Lidia

În anii 1968-1969, Vlaicu Ionescu a deschis în Hall-ul Bibliotecii două mari expoziţii de pictură modernă, expresionist-abstractă şi mistică. Aceste expoziţii s-au bucurat de succes, fiind prezentate publicului de marile nume ale criticii de artă Petru Comarnescu, Eugen Schileru (doar la prima expoziţie, căci avea să moară peste câteva luni). Zoe Dumitrescu-Buşulenga a făcut cu prilejul acestor expoziţii admirabile analize comparatiste cărora li s-au alăturat şi comentariile lui Radu Boureanu şi Vlaicu Bârna, poeţi colecţionari şi mari iubitori de artă. Între admiratorii pictorului s-au numărat şi regretaţii mari colecţionari, plasticiana Ligia Macovei şi soţul ei Pompiliu Macovei, pe atunci ministrul Culturii. După cea de-a doua expoziţie de la BCU, Vlaicu Ionescu a fost invitat să expună în Germania Federală, la München şi Freising. După un an de şedere la München, unde pictorului Vlaicu Ionescu i s-a alăturat printr-un miracol şi soţia lui, regizoarea de teatru de televiziune şi scenă, Lidia Ionescu, cei doi au cerut azil politic în America. În Germania există zeci de lucrări ale artistului, prezentate în acest album. Ajuns în America, Vlaicu Ionescu a avut numeroase expoziţii la New York, în alte state americane, în galerii prestigioase, evidenţiate în aparatul bio-bibliografic al albumului. A avut de asemenea expoziţii în Italia, Franţa, Grecia şi a primit premii pentru arta sa esoterică. În anul 1997, Institutul Cultural Român de la New York i-a organizat o amplă retrospectivă. Dispariţia lui Vlaicu Ionescu în anul 2002 a oprit demersurile începute de a organiza o mare retrospectivă a creaţiei plastice în România, unde artistul a fost cunoscut îndeobşte ca interpretul lui Nostradamus.

Cine este Vlaicu Ionescu?

Autorportret

În anul 1976 era publicată în Franţa o carte masivă, format înalt, care avea aproape o mie de pagini. Era semnată de Vlaicu Ionescu, iar titlul ei reprezenta o provocare insolită: „Le message de Nostradamus sur l’ere proletaire”. Volumul acesta a impresionat lumea interpretărilor, traducerilor şi decriptării previziunilor din scrierile lui Nostradamus, iar autorul lui, Vlaicu Ionescu, născut la Sibiu, într-o familie de preoţi ortodocşi, a fost decretat cel mai important exeget nostradamian. Au apărut rapid traduceri în italiană, ediţii noi în limba franceză, s-au adăugat alte titluri şi studii dedicate de Vlaicu Ionescu lui Nostradamus publicate de mari edituri precum „Editions du Felin”, „Hachette”, „Filipacchi”. Cărţile despre Nostradamus semnate de Vlaicu Ionescu au ajuns până în Japonia, unde au fost traduse. Japonezii au consacrat exegetului lui Nostradamus ample apariţii la televiziune, interviuri şi comentarii entuziaste. Enciclopedii au înscris numele lui Vlaicu Ionescu printre erudiţii veacului XX. În România, ţara obârşiilor, succesul cărţilor despre Nostradamus a atras editurile, după 1990, când a dispărut cenzura, drept care Vlaicu Ionescu a fost publicat frecvent în anii ’90 în tiraje substanţiale, la editurile „Roza vânturilor”, „Evex”, „Albatros” şi „Semne”. În Japonia, pe 2, 3 şi 4 aprilie 1991, trei emisiuni difuzate la ore de maximă audienţă au inflamat spiritele prin predicţiile descifrate de Vlaicu Ionescu despre căderea lui Gorbaciov, desfacerea Imperiului sovietic, evenimente din America lui Clinton etc. Cărţile şi studiile publicate în reviste care au fost scrise de Vlaicu Ionescu sunt nelipsite din biblioteci şi ele nu se reduc la Nostradamus, fiind completate de o interesantă viziune asupra lui Brâncuşi, de zeci de pagini dedicate filosofiei artei şi istoriei artei universale, artei moderne şi picturii icoanelor, dar şi expoziţiilor de avangardă, dacă ne gândim la textul admirabil dedicat analizei holografiilor create şi expuse de Salvador Dali la New York, în 1972.

Un pictor care a oscilat între erudiţie şi penel?

Natură moartă cu peşti

Trăsăturile acestor lucrări de cercetare profundă scrise de Vlaicu Ionescu reunesc enciclopedismul, erudiţia având ca model şi orizont Renaşterea, dar şi esoterismul medieval, o atracţie irepresibilă către avangarda cunoaşterii, matematici, arhitectură şi o cultură muzicală desăvârşită prin cei patru ani de muzicologie studiată la Conservatorul din Bucureşti, după licenţa dată în filosofie despre Spinoza, studiile parţiale de matematică şi arhitectură abandonate din pricina războiului. Vlaicu Ionescu a fost un exponent strălucit al generaţiei născute după Marea Unire. O origine socială şi o ascendenţă pe linie paternă vânată de comunişti, Vlaicu Ionescu fiind fiul preotului Dominic/ Duminică Ionescu, duhovnicul lui Corneliu-Zelea Codreanu, o educaţie liberă şi o cultură care nu admiteau compromisurile proletcultismului în artă l-au obligat pe tânărul artist să nu mai fie prezent în expoziţii, după un început de carieră plastică strălucit. La 19 ani, în 1941, a expus cu mare succes artă modernă şi de avangardă la galeria „Universul” din Bucureşti. La 23 de ani, în 1945, a avut o expoziţie alături de marele pictor Ion Ţuculescu, expunându-şi tablourile expresioniste, cu trimiteri la totemuri, dar şi la expresionismul înnegurat din ciclul „Război” din care au supravieţuit cel puţin trei tablouri.Ţuculescu l-a preţuit pe Vlaicu Ionescu, mai tânărul confrate care i-a avut ca dascăli în pictură pe Aurel Bălţatu, Jean. Al Steriadi, frecventând asiduu atelierul lui Gheorghe Petraşcu, a cărui influenţă este de necontestat în naturile moarte pictate de Vlaicu Ionescu, cu o textură frântă, grea, voluptuoasă.

Casa din strada Mirceşti

„Cerurile lui au o culoare care se transformă în arhitectură, voluptatea pastei, un simţ al materialităţii fruste şi cosmice, un albastru rugos, însoţit de rozuri şi movuri exuberante sau sobre, ca şi cum aceste pete de culoare ar oficia sau şi-ar impune raţiunea şi orgia deodată. Un verde şi brun teros e azvârlit când şi când în lumină şi nu rămâne niciun spaţiu pentru edulcorare sau anecdotic”. Ca într-o avalanşă a culturii, peisajele pictorului s-au lăsat acoperite de semnele unei lumi invizibile, care primenesc spaţiul pentru oameni, cu o minimă mântuire prin culoare şi geometrie. Dar ochiul cunoscător va descoperi dialogurile artistului român cu Cézanne şi Braque, cu Mondrian şi Van Gogh, cu Jackson Pollock şi Kandinski, cu Victor Brauner şi Pallady, cu Iser şi universul pictural bizantin şi aparţinător de Extremul Orient. E falsă impresia că pictorul a dat un pas înapoi în faţa eruditului interpret al lui Nostradamus.

Tablou din expoziţia din 1969

Albumul scris de Doina Uricariu infirmă cu zeci de argumente această ipoteză, iar amplul şi precisul catalogue raisonné, semnat de Alina Ionescu-Graff, fiica mezină a artistului, scoate la iveală peste 300 de lucrări identificate cronologic, ca tehnică şi colecţie căreia aparţin. Nici nu au avut loc lansările de la Biblioteca Naţională a României şi Biblioteca Centrală Universitară că s-au anunţat câteva picturi nou descoperite semnate Vlaicu Ionescu, între care şi un portret al doamnei Anda Boldur din anii ’50, aflat în colecţia Manuelei Cernat. De asemenea, trei-patru pânze aflate tot la Bucureşti achiziţionate din galerii. Mai există şi alte zeci de lucrări în România în colecţii particulare, menţionate în catalogue raisonné sau necunoscute încă. O parte aparţin colecţiei sorei artistului, colecţiei Tudor Slavici, fiul acesteia. Altele se află în colecţia lui Alexandru Ionescu, fiul artistului, venit special la Bucureşti pentru acest eveniment editorial. O surpriză deosebită o reprezintă descoperirea filmului realizat de Marilena Rotaru.

Obârşiile româneşti ale picturii lui Vlaicu Ionescu

Nuduri verticale

Prima secţiune a cărţii dedicate lui Vlaicu Ionescu şi picturilor sale se referă la izvoarele adânci româneşti ale creaţiei unui artist ce ne impresionează prin deschiderile lui spre simbolismul universal, geometriile sacre, mistica Proporţiei de Aur şi tot ce a însemnat, în veacul XX, avangardă europeană şi americană, cubism, postimpresionism şi expresionism abstract, decorativism şi monumentalism, gândire tradiţională de vârf, de la Guenon, Evola, Shuon… Deviza de o viaţă a artistului e un citat desprins din scrierile lui Piet Mondrian: „La surface des choses fait jouir, leur interiorité fait vivre/ Suprafaţa lucrurilor ne umple de bucurie, interioritatea lor ne face să trăim”. Aceste cuvinte exprimă spiritualitatea densă înscrisă în pictura lui Vlaicu Ionescu, indiferent de perioada de creaţie. Dar şi atunci când pictează peisaje emblematice din România, pictorul se foloseşte de componentele spectrului de culori, de vitalitatea cromatică devenită recipient spiritual, semn de sacralitate. Picturile lui Vlaicu Ionescu sunt metafore hrănite întotdeauna de realitate, precum sintagmele din poezia populară „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. Iubirea şi credinţa ies la lumină din haos.

Lidia, 1975

Cine cunoaşte rostul culorilor în reprezentarea veşmintelor purtate de Sfinţi, Maica Domnului, Apostoli şi cine a cercetat frescele din mănăstirile româneşti va regăsi în pictura lui Vlaicu Ionescu albastrul turcoaz de lapis-lazuli de la Voroneţ, roşul-flamme sau de granată şi sângeriul de la Mănăstirea Suceviţa, şi mereu culoarea proaspătă care respiră puritate, sacralitate şi vitalitatea florilor ce umplu curtea şi grădinile mănăstirilor româneşti.

Natură statică cu vioară, şah şi cărţi despre Pallady şi Cezanne

Doina Uricariu adună toate dovezile acestor rădăcini printr-o cercetare atentă a arborelui genealogic şi o cunoaştere temeinică a României, mănăstirilor, cetăţilor, obiceiurilor şi simbolurilor topite în universul picturii lui Vlaicu Ionescu. Autoarea cunoaşte pictura românească şi descoperă influenţa unor maeştri şi artişti care au călăuzit anii de început ai formării în pictură, de la un colţ din Bucureşti sau casa de pe strada Mirceşti, de lângă Piaţa Chibrit, unde a trăit alături de tânăra lui familie şi părinţii Lidiei, Sevastiţa şi Dionisie Pecurariu, părintele desenului arheologic din România sau Mănăstirea Voroneţ ori simboluri dacice, repere ale unei mitologii autohtone şi sud-est europene, precum Meşterul Manole, icoane pe sticlă şi lemn în spiritul unor tradiţii sublimate, sfinţi ai Acatistului ortdodox românesc.

Exilul românesc, un proiect de anvergură

Sat în iarnă

Înainte să plece la New York, unde a fost numită directorul ICR, Doina Uricariu ne demonstrează că va fi în această poziţie din nou omul potrivit la locul potrivit. Albumul pe care l-a dedicat cercetării şi comentariului lucrărilor în ulei, desenelor şi gravurilor semnate de Vlaicu Ionescu face parte dintr-un proiect al scriitoarei şi editoarei Doina Uricariu de a recupera şi pune în valoare patrimoniul cultural al exilului românesc, răspândit pe toate meridianele.

Natură moartă cu flori

Alberto Cernuschi, un cunoscător profund al artei din Europa şi de dicolo de Oceanul Atlantic, care a fost şi Preşedintele Caravanei galeriilor de artă din Franţa, scrie în prefaţa la acest volum: „Vlaicu Ionescu este un artist modern care a experimentat diferite tipuri de expresivitate. A evoluat de la imaginea sensorială către structură, sublimate ca formă şi conţinut. Ceea ce este interesant în cazul lui este că nu a părăsit niciodată o cale a expresivităţii pentru alta… În căutarea chipului invizibil al realităţii, metaforele sale picturale sunt alese din lumea celulelor şi structurilor micro-biologice, fiind aşezate pe un fundal sau integrate în el într-o manieră ce ţine de expresionismul abstract. Picturile lui sunt expresia vizionară a transcendentului, a unui nivel superior al Fiinţei, un soi de treaptă intermediară, unde forţele demiurgice ne conduc dinspre in-creat spre creat, dinspre invizibil către vizibil, dinspre virtual spre real”.

Coperta volumului Nostradamus avea dreptate

Două splendide eseuri critice sunt semnate de Nina Stănculescu & Ruxandra Garofeanu.

Portretele lui Vlaicu Ionescu surprind caracterul, dominantele psihice, sufletul persoanei reprezentate în relaţie cu ceilalţi, ca şi cum ar picta nu doar chipul, ci şi astrograma. Acest dat al lor este incontestabil, indiferent că portretul este realist, cubist, expresionist. Naturile moarte sunt admirabile stări sufleteşti, scenografii, ilustrează o artă a locuirii frumosului. Şi aici putem descoperi abordări cubiste ce amintesc de Braque şi Picasso, expresioniste care ne amintesc de Van Gogh, sau postimpresioniste ce ne amintesc de Gheorghe Petraşcu. Vlaicu Ionescu păstrează în picturile şi desenele lui, indiferent de stil şi de modernitatea frapantă o continuă căutare a dumnezeirii, a sensurilor şi semnelor sacre.

Vlaicu Ionescu alături de soţia sa, Lidia

Doina Uricariu a scos în evidenţă această polifonie a simbolurilor, afinităţile, rolul geometriei sacre în compoziţiile lui Vlaicu Ionescu, unice, cu adevărat, în pictura românească. Cultura filosofică, estetică, artistică a scriitoarei aşază fiecare tablou şi desen într-un spaţiu reverberant de asocieri şi afinităţi, oferind cititorilor adevărate lecţii de receptare a artei. Cele trei capitole ale volumului urmăresc într-o ţesătură densă, cu multe noduri, asemeni covoarelor scumpe, biografia, intersecţia modelelor, evenimente semnificative, oameni şi spaţii modelatoare, periplul exterior şi calea lăuntrică urmată de Vlaicu Ionescu.

Un incitant volum editat în Franţa, despre Nostradamus

Pentru Vlaicu Ionescu, pictura însemna o căutare a Graalului sau a aurului alchimiştilor. „Opera de artă e fructul unei duble invenţii, una ţine de realitatea trăită de artist, care poate merge până la pragul misterului fiinţei, cealaltă ţine de limbaj, de ansamblul mijloacelor tehnice”. Toată pictura lui Vlaicu Ionescu reprezintă credinţa şi vindecarea omului prin duhul spiritualităţii şi devenirii cunoaşterii.

Viaţa acestui artist unic, ce trebuie recuperat de urgenţă în panteonul valorilor naţionale, este ea însăşi un roman, iar uneori devine un thriller.