Cererea președintelui Băsescu, „o ispită” pentru guvern ca să încalce Constituția

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai susține că solicitarea preşedintelui Traian Băsescu de modificare a Codurile prin ordonanță de urgență l-ar fi pus pe premierul Victor Ponta în situația de a încălca legea.

“(…) nu fac altceva decât să îndemne Guvernul să încalce Constituţia prin adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă care să modifice codurile penal şi de procedură penală”, a susținut europarlamentarul într-un comunicat remis Mediafax.

De la Palatul Cotroceni, dar şi din partea unor instituţii din sistemul juridic, s-a făcut o presiune asupra Guvernului, a mai spus Nicolai, care a arătat că, fără o abilitare pentru a emite Ordonanţe în domeniul Justiţiei, Ponta ar fi încălcat Constituția.

„Un asemenea lucru nu se poate întâmpla conform legislaţiei actuale, deoarece, potrivit legii 353/2013, Executivul nu a cerut abilitarea de a emite ordonanţe în domeniul justiţiei, fiind nevoie de o lege specială dată de către Parlament, aşa cum prevede art. 115, alin 1 din Constituţia României.

Europarlamentarul a mai spus că „în privinţa problematicii reprezentate de interceptările telefonice, noile coduri sunt realizate respectând prevederile articolului 28 din Constituţie, coroborat cu art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi cele ale art. 53 şi 21, alin 3, din Constituţie, coroborat cu art. 6 din aceeaşi Convenţie”.

De asemenea, avizului CSM referitor la Codul de procedură penală, Consiliul a avizat pozitiv proiectul legislativ, a mai spus Nicolai.

„Cei de la CSM arătau în avizul dat că în ceea ce priveşte ipoteza săvârşirii unei infracţiuni, prin proiectul procedurii «sunt consacrate proceduri procesual penale invazive, restrângătoare de drepturi garantate de Constituţie (exemplu înregistrări audio-video în spaţiul privat, control secret al datelor informatice), înainte de comiterea ilicitului penal, deci împotriva unor oameni nevinovaţi». Aşadar, este inexplicabil cum CSM şi-a schimbat poziţia, solicitând acum restrângerea drepturilor şi libertăţilor în faza actelor premergătoare”, afirmă Nicolai.

Europarlamentarul liberal a precizat că „unele persoane rău intenţionate au încercat să manipuleze şi să inducă în eroare opinia publică, avansând ideea că prin noile prevederi ale celor două Coduri nu va mai fi posibilă interceptarea în cazuri de securitate naţională”.

Nicolai a precizat, de asemenea, că noul Cod penal reprezintă respectarea unui angajament luat faţă de UE, care a solicitat acest cod pentru armonizarea standardelor juridice româneşti cu cele europene şi întărirea statului de drept.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.