Vicepreşedintele PDL Cezar Preda susţine că reforma în Ministerul de Interne „începe prost”, deoarece scapă de restructurări „cei care stau la căldură în birourile Ministerului, IGP, Inspectoratelor Judeţene şi care n-au avut treabă cu strada şi cu infractorii”.
„Reforma în Ministerul de Interne începe prost şi se face împotriva actualului Guvern şi a cetăţenilor României. Criteriile stabilite pentru restructurarea Ministerului sunt făcute pentru cei care stau la căldură în birourile Ministerului, IGP-ului, Inspectoratelor Judeţene şi care toată viaţa fac cursuri de perfecţionare şi n-au avut treabă cu strada şi cu infractorii”, spune Preda într-un comunicat de presă.
„Primul criteriu corect pentru ca Ministerul să lucreze în folosul cetăţenilor este numărul de ore în stradă, munca efectivă cu cetăţeanul României şi împotriva celor care încalcă legea. Alte criterii nu au relevanţă decât pentru cei cu salarii mari, care şi-au făcut soţiile din secretare ofiţeri şi care orice s-ar întâmpla vor rămâne mereu acolo pentru că toată viaţa lor meseria a însemnat efectuarea de cursuri de perfecţionare”, mai opinează deputatul PDL.