Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat agenţiei Mediafax că îl felicită pe Emil Boc pentru realegerea în funcţia de preşedinte al partidului, dar a precizat că el nu va mai candida pentru funcţia de secretar general al partidului şi pentru nici o altă funcţie.
Preda a arătat că îl va sprijini pe Emil Boc, dar nu doreşte să încurce vreun susţinător din echipa acestuia.
„Nu trebuie să încurc vreun susţinător din echipa domnului Boc”, a spus Cezar Preda.
Cezar Preda candida pentru funcţia de secretar general al PDL, la care îi avea contracandidaţi pe Ioan Oltean şi Sulfina Barbu, precum şi la funcţia de vicepreşedinte al partidului.
Preda a anunţat, înaintea Convenţiei Naţionale a PDL, că, dacă Vasile Blaga nu câştigă funcţia de preşedinte, el îşi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al partidului.