Cinci percheziții au loc la spitalul Marie Curie și la locuința chirurgului pediatru Gheorghe Burnei. Medicul este suspectat pentru luare de mită pentru operații.
Burnei este audiat de procurori chiar în sediul instituţiei.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au fost înregistrate 15 plângeri de malpraxis şi luare de mită pe numele chirurgului Gheorghe Burnei, de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, au declarat, sâmbătă, surse judiciare, pentru News.ro.
Întrebat dacă au existat sesizări împotriva medicului Gheorghe Burnei, care este audiat sâmbătă, în două dosare vizând, potrivit unor surse judiciare, acuzaţii de luare de mită, respectiv de vătămare corporală gravă şi tentativă de omor, managerul Spitalului „Marie Curie”, Daniel Buzatu, a declarat că nu a primit nicio reclamaţie, arată sursa citată.
Sâmbătă, casajurnalistului.ro publica un articol în care doctorul era acuzat că ar fi făcut în mod ilegal experimente chirurgicale pe copii.
În urma acestor experimente, unii copii ar fi rămas cu sechele grave. Burnei este acuzat de părinți că ar fi testat un implant neomologat de către Ministerul Sănătății pe o adolescentă. Acum, părinții fetei vor să-şi facă dreptate în instanță.
La acţiune participă, alături de DGA, polițiști și procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București.