Internazionale Milano, antrenată de Cristian Chivu, s-a calificat în finala Cupei Italiei și își continuă drumul către „doppietta”.
Milanezii au revenit spectaculos şi s-a impus cu 3-2 în meciul contra celor de la Como. În meciul tur, scorul a fost egal, 0-0.
Como a condus cu 2-0 prin golurile marcate de Baturina (32) şi Da Cunha (48).
Chivu și Inter vizează „doppietta”
Chivu a sărbătorit victoria lui Inter cu euforia care-l caracterizează. A sprintat spre colțul terenului după reușita de 3-2, a repetat traseul și la finalul partidei.
„Este un grup care lucrează serios de la începutul sezonului, fiecare în parte se pune la dispoziția echipei. Astăzi, cei care au intrat de pe bancă ne-au ajutat enorm. Au înțeles momentul, au avut personalitate, curaj și au fost decisivi, atât Diouf, cât și Sucic.
Acest grup are o dorință nebună de a fi competitiv pe toate planurile. Am muncit și am obținut această oportunitate, această situație în care putem visa la titlu și la Cupa Italiei.
Eram conștienți de nivelul echipei Como, cea mai bună apărare din campionat. Am reușit să înscriem multe goluri împotriva lor pentru că acești băieți au mândrie și ADN-ul Inter în sânge. Doar «Pazza Inter» poate reveni de două ori în fața celor de la Como în zece zile”, a declarat Chivu, după meci, potrivit celor de la Gazzetta dello Sport.
La remarca unui jurnalist care a menționat că Inter a reușit ultima „doppietta” în 2010, cu Murinho antrenor, Chivu a spus:
„Mie nu-mi plac etichetele. Sunt Cristian, pun suflet și pasiune în echipa pe care o antrenez. Încerc să fac tot ce îmi stă în putință cu acești băieți și să obținem rezultatele propuse”.



