Uciderea lui George Floyd, un cetăţean american oarecare, de către mai mulţi poliţişti prin folosirea excesivă a forţei a generat o reacţie teribilă în rîndul populaţiei, după ce postul CNN a difuzat cele 10 minute de adevărată tortură nejustificată, în care americanul de culoare a mai apucat să repete de cîteva ori doar cuvintele „I can’t breathe” (Nu pot să respir), cuvinte care au devenit acum (vezi foto) un slogan de luptă pentru drepturile şi libertăţile omului.
Evenimentele care au urmat sînt absolut formidabile şi explică ce înseamnă ca autorităţile să calce în picioare drepturile şi libertăţile într-o ţară precum SUA.
Trei zile după tragedie, americanii au aşteptat să vadă ce fac autorităţile cu poliţiştii-criminali despre care s-a spus că vor fi anchetaţi. Văzînd că se încearcă muşamalizarea cazului şi că oficialii vorbeau despre „opunerea la arestare” a lui George Floyd, deci acţiunea poliţiştilor ar avea o oarecare legitimitate, cetăţenii din Minneapolis au declanşat proteste uriaşe, la care au participat zeci de mii de oameni, indiferent de culoarea pielii, cerînd arestarea poliţiştilor-criminali.
Protestul cetăţenilor s-a transformat rapid într-o adevărată revoltă, fiind incendiate mai multe magazine, maşinile de poliţie fiind distruse, iar traficul a fost blocat.
Reacţia autorităţilor a fost de-a dreptul stupidă în faţa acestor violenţe, scoţînd în stradă sute de poliţişti care au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc în încercarea de împrăştiere a protestatarilor. Mai întîi l-au arestat pe corespondentul CNN, postul care difuzase imaginile necenzurate de la incidentul în care şi-a pierdut viaţa George Floyd, dar, la presiunea publică, acesta a fost eliberat după o oră prin intervenţia guvernatorului:

Pînă şi preşedintele Donald Trump a avut o reacţie proastă, numindu-i pe protestatari într-o postare pe Twitter „thugs” (tîlhari), ceea ce n-a făcut altceva decît să provoace şi mai mult mulţimea.
Abia seara, tîrziu, cînd Minneapolis era un oraş în flăcări şi cînd lucrurile au scăpat de sub control, autorităţile şi-au dat seama că forţa nu este soluţia calmării situaţiei şi a fost anunţată ARESTAREA POLIŢISTULUI CARE-I PUSESE GENUNCHIUL PE GÎT LUI GEORGE FLOYD!
Situaţia din SUA este încă foarte complicată, căci reacţia autorităţilor deja a dus la extinderea protestelor şi în alte state, fiind exploatată, desigur, şi de forţele politice adversare actualei administraţii.
Cert este că autorităţile americane au luat cele mai proaste decizii, neînţelegînd că americanii pun mai presus de orice drepturile şi libertăţile lor. În loc să ia din primul moment măsurile potrivite împotriva poliţiştilor-criminali, autorităţile au crezut că pot să manipuleze populaţia şi să muşamalizeze cazul George Floyd! N-au reuşit şi, iată!, acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa.
Punînd în paralel situaţia de la noi, observăm diferenţe care ar trebui să ne pună pe gînduri. Am avut recent cîteva acţiuni în forţă ale poliţiei în care s-a apelat la forţa disproporţionată în situaţii ce puteau fi rezolvate foarte simplu, fără excese.
Este cazul intervenţiei din comuna Bolentin, judeţul Giurgiu, în care şeful de post îl bate crunt pe un cetăţean rom, deşi acesta era încătuşat şi pus cu faţa la pămînt. Şi mai mediatizat a fost cazul scandalului de la un mall din Bucureşti unde un pensionar a fost, de asemenea, bătut în timp ce era încătuşat, cu faţa pe astfalt, iar un poliţist îl loveşte cu piciorul în cap:

În acest cadru se poate vorbi şi de evenimentele din 10 august 2018, cînd intervenţia jandarmilor a fost în unele situaţii nejustificată, extem de agresivă. Şi nu mă refer la acţiunea grupurilor violente de „protestatari de galerie” care instigau la intrarea în Guvern, ci la bătaia aplicată unor protestatari fără apărare, inclusiv împotriva israelienilor din acel taxi, care nu aveau nici o legătură cu protestul, aşa cum se vede în imaginile de mai jos:

La noi, nici măcar aceste evenimente violente produse de poliţişti sau jandarmi împotriva unor cetăţeni fără apărare nu a dus la proteste pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ci, cel mult, la exploatarea politică a violenţelor.
Mai mult chiar, mereu s-a încercat la noi „justificarea” acestor violenţe în funcţie de interesul de moment al partidelor sau chiar al unor televiziuni: fie că mitingul din 10 august era neautorizat şi că, în acest fel, ar fi fost permise orice violenţe, fie că persoanele agresate s-au opus la arestare, fie că „au regizat” protestul, fie că n-au vorbit cuviincios cu „organul”!
Printr-o manipulare ordinară, care îşi are originile în practica vechii Securităţi comuniste, totdeauna vocea poporului a fost distorsionată. Şi atunci cînd s-a invocat „pixelul albastru” ca să justifice agresarea unui copil de către Traian Băsescu, şi atunci cînd s-a intervenit brutal împotriva unor manifestanţi paşnici la 10 august, şi atunci cînd, tot la 10 august, unii au încercat să justifice atacul violent împotriva jandarmeriţei, şi atunci cînd s-a invocat „regia” de la mall pentru justificarea agresării acelui pensionar de către mai mulţi poliţişti.
Din tot peisajul de la noi lipseşte elementul central, cel care ar fi trebuit să apară în toate cazurile: apărarea drepturilor şi libertăţilor oamenilor! Indiferent de motive, indiferent de urgenţa situaţiilor, acest element ar trebui să fie cel care contează, căci nici coronavirusul, nici ilegalitatea unui protest şi nici măcar „interesul naţional” nu sînt justificări pentru încălcarea acestor drepturi fundamentale pentru că există proceduri legale pentru intervenţia în astfel de situaţii, iar încălcarea lor reprezintă infracţiuni ce trebuie să fie pedepsite.
Din păcate, spre deosebire de americani, opinia publică de la noi nu pare prea preocupată de apărarea drepturilor şi libertăţilor, fiind dispusă să accepte orice abuz „din respect pentru autorităţi”, aşa cum s-a întîmplat şi atunci cînd s-a încercat acea operaţiune „Big Brother” sau în cazul vestitului Protocol SRI-DNA, cînd cozile de topor au reuşit să-i facă pe cetăţeni să creadă că este în folosul lor ca autorităţile să le încalce drepturile, după principiul stupid că, dacă nu ai nimic de ascuns, nu ai de ce să nu accepţi să fii înregistrat sau supravegheat!
După cum vedem, în ţara partenerului nostru strategic opinia publică nu se joacă cu această respectare a drepturilor şi libertăţilor oamenilor, fiind dispusă să lupte chiar în stradă pentru ele. E adevărat că americanii au un exerciţiu îndelungat în această bătălie, în timp ce noi am avut mereu (dar şi pentru că am acceptat) deasupra noastră o Putere, indiferent de culoarea ei politică, preocupată de manipulare şi diversiune, metode prin care s-a încercat să ni se pună botniţă.
Iar acum, cu acest coronavirus, însoţit de atîtea restricţii, botniţa a devenit una cît se poate de concretă. Dar, după cît vedem în imaginile din Minneapolis, americanii luptă pentru drepturile şi libertăţile lor chiar şi cu masca (botniţa) pe figură, căci ei ştiu că încălcarea drepturilor unui singur cetăţean nu este decît primul pas pentru încălcarea drepturilor tuturor.
Al 26-lea preşedinte american, Theodore Roosevelt, spunea: „Ordinea fără libertate şi libertatea fără ordine sînt la fel de dăunătoare”, iar Mircea Eliade adăuga: „A fi liber înseamnă înainte de orice a fi responsabil faţă de tine însuţi”. Poate că n-ar fi rău să încercăm să combinăm aceste opinii, astfel încît şi libertatea şi nevoia de ordine să existe împreună, în acelaşi timp. Este calea ce poate să împiedice atît apariţia anarhiei, cît şi a dictaturii, ambele la fel de păguboase pentru o bună societate.
Sunt de acord ca nu trebua ucis acel negru ci condamnat multi ani . Ati vazut ce cazier ” imaculat ” avea ? Totul a fost o manipulare cu presa , rețelele sociale si televiziunea.
Acceptati jafurile, distrugerile si anarhia ?
Asa e si cu pandemia. Arafat pedepsește 19 milioame de cetățeni pentru ca au murit 10-15 de coronavirus si pentru cei 200-300 care nu respecta nicio regula.