Motto: „Ambiţia care depăşeşte limita talentului nu poate fi decât încă o crimă” (René de Chateaubriand)
În general se ştie că perioadele istorice învăluite în ceaţa promisiunilor ideologice şi economice sunt prilejuri extraordinare pentru ascensiunea micilor sau marilor dictatori. După ratarea referendumului de demitere a lui Băsescu, omul din popor nu mai ştie cu certitudine cine conduce România.
Încrezător că prin demiterea lui Băsescu va fi mai bine – însă nici măcar asta nu a avut loc iar omul simplu îşi vede şi ultima iluzie năruită, de a se întâlni cu bunăstarea mult promisă.
Dar ce constată el, sărmanul, ameţit de atâtea vorbe goale? Că în spatele băieţilor deştepţi din energie se află mulţi dintre ideologii PSD iar în spatele Rompetrolului, celebrii clienţi politici ai PNL-ului.
Acum mai există puţin timp până când arbitrul acestui meci tragi-comic va fluiera finalul partidei. Microbiştii care au pariat stau cu sufletul la gură şi cu buzele umflate. S-au văzut şi finale de meci tranşate în prelungiri. Am putea spune ironic că nu aduce ceasul ce aduce ultimul minut de joc. După cum putem constata, cu o tristă obiectivitate, electoratul este bun doar pentru a munci şi pentru a vota, pentru EI şi bunăstarea LOR.
Grija pentru moralitate este doar o vorbă goală. După cum şi grija pentru patrimoniul naţional şi grija pentru moştenirea generaţiilor viitoare au fost ipotecate pe împrumuturi uriaşe.
Adevărul că, în disputa devenită trăncăneală politico-aberantă privind Roşia Montană şi exploatarea gazelor de şist, lucrurile sunt atât de amestecate încât nici măcar „specialiştii” în economie nu ştiu cu exactitate nici care este câştigul în euro, nici care este pierderea prin poluarea mediului. Stăpânul dosarelor şi-a ameţit într-atât marionetele politice încât nici corifeii cartelelor mafiotice nu ştiu care poluare e mai „benefică”: Cianura Gold Corporation sau Gazele răsuflate de şist.
Dar să arunci cu o minciună că exploatarea gazelor de şist ar face România independentă energetic este prea mult. În privinţa Roşiei Montane, lucrurile sunt mai clare. Acolo banii vor intra în proporţie enormă în conturile transnaţionalelor, tineretul patriei noastre moştenind doar lacuri otrăvite de cianuri, în care să sperăm că vor învăţa să înoate doar rechinii tranziţiei de tipul Şova sau Ponta.
Probabil că stăpânul dosarelor râde acum mefistofelic văzându-şi slugile la munca de partid. Fiindcă ce altceva e USL-ul azi? Decât contopirea mafiilor din PSD şi PNL?
Numele care sunt angrenate în procese penale grăiesc de la sine. Să numim câteva: Sorin Roşca Stănescu, Relu Fenechiu, Dan Voiculescu, ex-ministrul Pantiş, celebrul ministru-scriitor Varujan Vosganian, care în ultima perioadă făcea lobby operei sale literare, aproape inexistente. Probabil că celebrul literat uitase de promisiunea de a retehnologiza terenurile virane ale fostelor industrii socialiste. Iar celebrului colecţionar de metale i s-a răpit jucăria preferată, CFR Marfă, primind în schimb un trenuleţ.
Oare propaganda plătită din bugetul de stat a putut să şteargă memoria atâtor oameni oneşti şi să uităm osârdia cu care a fost susţinut acest Gruia de Victor Ponta şi Crin Antonescu? Ne stau mărturie emisiunile Antenei 3, unde în rolurile de „primadonă” se aflau în fiecare seară Crin Antonescu şi Victor Ponta. Ziariştii care clamează independenţa postului au devenit, din vehemenţi anti-băsişti, pro pontişti.
Acesta este climatul în care poporul se zbate în lipsuri şi mai ales în lipsă de speranţă, anarhia fiind perfect simulată şi stimulată de stăpânul dosarelor. Parcă nicicând nu sunt mai profetice cuvintetele lui Bellu Zilber, din celebra sa carte „Monarhia de drept dialectic”: „În zona statelor fost socialiste, pentru mult timp de acum încoace, stăpânul dosarelor va fi principalul decident”.
Trăim într-un veşnic meci, care se tot repetă prin repunerea mingii la centrul terenului politic de către stăpânul dosarelor. După ce referendumul de demitere a lui Băsescu s-a dovedit a fi un gol anulat din offsaid, Victor Ponta este invitat mereu să centreze, însă de fiecare dată se dovedeşte că nu are cui centra. Nu mai există atacanţi. Au fost penali dovediţi pentru trageri de timp inutile în dauna avutului obştesc. În tribune, poporul este tot mai furios şi fluieră cu nervozitate. Meciul se află în ultimul minut de prelungiri şi se reia veşnic cu mingea pusă la centru iar un trişor dovedit fals jucător tot încearcă să centreze iar când să finalizeze, arbitrul „Ring” decide trimiterea lui la colţ pentru că a luat-o în arcadă. Revine de fiecare dată pe terenul de joc al politicii, trăgând de timpul guvernării şi de răbdarea noastră, care am şi plătit biletul pentru a sta cuminţi în tribunele umilinţelor. Arena este în fierbere. Şi urmează probabil ultima centrare în falsul meci cu istoria şi viaţa unui popor.
