Cine este procurorul din spatele dosarului Ponta – Blair (II)

Oamenilor le este frică de DNA. Celor care știu lucruri, fapte, detalii despre unele cazuri și cum au fost ele instrumentate, cu atât mai mult le este frică să vorbească. Mulți dintre cei care cunosc “bucătăria internă” a dosarelor de la DNA spun că nu se poate garanta întotdeauna direcția către care merge adevărul sau dacă acesta merge în vreo direcție. De cele mai multe ori depinde de personajele implicate și de procurorul care instrumentează un dosar sau altul. Da, oricât de ciudat ar părea, cine cunoaște cu adevărat lucruri relevante pentru anchete nu mai are totală încredere că adevărul va fi unul singur și prezentat ca atare. La acest fenomen vreau să mă refer în textul de mai jos.

Studiu de caz DNA Ploiești. Procurorul Mircea Negulescu.

De ce am considerat necesar să reacționez public:

Ultimul dosar cu vizibilitate națională și internațională instrumentat de procurorul Mircea Negulescu, Ponta-Blair, a ridicat atât de multe semne de întrebare, încât am considerat că este de datoria mea să aduc imediat în atenția opiniei publice unele din metodele pe care acesta le folosește în instrumentarea cazurilor sale. Precizez că detaliile de mai jos mi-au fost aduse la cunoștință înainte ca acest dosar să apară în spațiul public.

Ce demersuri am făcut până acum:

Mai multe cereri și sesizări oficiale, rămase până în prezent fără nici un fel de reacție.

Cine mi-a dat informațiile:

Mulți oameni bine intenționați, printre ei foști sau actuali ofițeri de informații. Aceștia au încercat și pe alte canale să sesizeze situația celor abilitați, să îi determine cumva să investigheze și să ia măsuri. Nimeni nu a făcut nimic !

Pentru a-l defini pe procurorul Mircea Negulescu, metodele sale de lucru (printre care și șantajul asumat, precum și relații imorale cu martorii sau denunțătorii din dosare – considerate ca făcând deja parte din normalul procedurilor), implicit limbajul folosit, nu în ultimul rând relația sa cu șeful SRI Prahova, colonelul Sabin Iancu, cred că este important să vă prezint următorul file audio :

Folosește tastele săgeată sus/jos pentru a mări sau micșora volumul.

Stenogramă file audio (o discuție între doi procurori, dintre care unul este Mircea Negulescu, celălalt posibil un șef al său):
– M.N. : Claudia Tănase…da ? Claudia ! Hm ?
– Interlocutor: Da tu ai încredere în Claudia asta ?
– M.N.: Da ! Claudia mi l-a dat pe Bădescu, pe nașul, ca să fim ok, așa !
– Interlocutor : Ea ți l-a dat pe Bădescu ?
– M.N.: Ea cu Tănase, da !
– Interlocutor : Tu lui Sabin (șeful SRI Prahova) i-ai spus asta, de care ți-a dat …(neinteligibil) ?
– M.N.: Nu…
– Interlocutor : Știa de la tine …
– M.N.: Da. Păi nu ți-a zis ? Ti-a zis !
– Interlocutor : Nu .
– M.N : Știa de la mine, normal, că doar de la cine era să știe ! Da ? Și pe urmă chestia că domne’, ca Enache, cu presa, cu…
– Interlocutor : Tot Claudia ți-a spus-o ?
– M.N.: Nu, aia știu de la altă lume…Știu de la Pătraru. Mă certa pe mine Pătraru, că dai la doua capete, făceau d’alea, că facem noi….
– Interlocutor : Pătraru nu e prieten cu Saghel ?
– M.N.: Știi, am avut eu o relație cu Claudia, mi-a zis-o Pătraru
– Interlocutor : Mă, nu te-a rugat nimeni !
– M.N.: Mi-a zis Pătraru, mă ! Cum nu m-a anunțat nimeni ?
– Interlocutor: Asta este șantaj, mă !
– M.N. : Păi e șantaj, mă !
– Interlocutor : Dă-l pe Pătraru pentru șantaj, dă-l în p… măsii ….
– M.N.: De ce să-l bag pe Pătraru ? …(neinteligibil)
– Interlocutor : Ce treabă are el că ai regulat-o tu pe Claudia ?
– M.N. Păi eu le regulez pe toate, să moară mama ! Nu pot să stau o oră ! Deci nu pot să mă salut cu o femeie cunoscută pe ….
– Interlocutor: Ăsta-i șantaj ! Ăsta-i șantaj !
– M.N: Știu ! Da, chestia asta o stii numai tu și Sabin (șeful SRI Prahova)!

Stenograma am făcut-o singur, prin redarea file-ului audio. Explic prin “neinteligibil” deficiențele tehnice legate de calitatea înregistrării. Din punctul meu de vedere, concluziile sunt următoarele:

1. Procurorul care a instrumentat cazul “Bădescu”, evident procurorul Mircea Negulescu, acceptă șantajul ca mod de lucru pentru instrumentarea dosarelor.
2. Procurorul Mircea Negulescu acceptă și recunoaște ca are relații personale/imorale cu persoane implicate în dosarele sale, martori și/sau denunțători.
3. Relația personală dintre procurorul Mircea Negulescu și șeful SRI Prahova, colonelul Sabin Iancu, depășește atât limitele legale, cât și cadrul instituțional de colaborare SRI-DNA. Acest element este evident, în condițiile în care interlocutorul din înregistrare (posibil unul dintre șefii săi) este informat colateral cu privire la detaliile pe care șeful SRI Prahova deja le cunoștea despre activitatea profesională a procurorului Negulescu.

În acest context, cred că se impun întrebări la care se poate răspunde probabil doar în contextul unei anchete interne:

1. Dacă la nivel național, Serviciul Român de Informații s-a delimitat public de orice implicare în dosarul Ponta-Blair, aceste asigurări de echidistanță mai pot fi atât de credibile, în contextul relației Negulescu-Iancu, exprimată și prin înregistrarea de mai sus ?
2. Având în vedere natura relației intime (conform file audio) între procuror și unul dintre denunțători, respectiv Claudia Tănase, poate exista suspiciunea rezonabilă că dosarul instrumentat împotriva fostului primar al Ploieștiului are și scopul ca denunțătorii (soț-soție) – administratori ai imobilelor pe care Iulian Bădescu le-a cumpărat – să rămână proprietari la finalul procesului aflat în curs ? I-a ajutat procurorul Mircea Negulescu pe cei doi să îl deposedeze pe fostul primar Iulian Bădescu de bunurile sale ?

Denigrarea prin presă, o practică întâlnită și în dosarul Ponta-Blair

Primul care a reacționat până acum la practica potrivit căreia ziariștii sunt anunțați cu promptitudine atunci când vin politicieni importanți la audieri la DNA este Călin Popescu Tăriceanu. În cazul de față, bineînțeles că și Ponta s-a confruntat cu aceeași situație. Până la urmă, mă gândesc că ar fi necesar să stabilim dacă este corect, ca practică generală, pentru orice politician care beneficiază de prezumția de nevinovăție, să fie expus denigrării prin expunere publică, doar pentru că mulți dintre procurori au de oferit un spectacol. Mi-am pus problema, o fac în beneficiul lor, cu scopul de a-și crește prestigiul sau primesc ordin ? În cazul de la Ploiești, una dintre relatări merită o atenție specială pentru că are o poveste cu totul diferită de a celorlalți. Cătălin Stavri.

Informația cu “Ponta și Ghiță audiați la DNA” este distribuită pe facebook cu cel puțin 15 minute înainte de ora convocării oficiale, în mod evident cunoscută cu mai mult timp înainte.

Veți spune poate că toți ziariștii “convocați” la DNA au făcut la fel, însă niciunul nu lucrează pentru prietenul procurorului Mircea Negulescu, George Stanciu, pe care acesta însuși îl numește “fratele meu”.

Iar dacă dezvăluim personajele din dialogul de mai sus, la care se adaugă și reprezentanți recunoscuți ai lumii interlope din Ploiești, anturajul lui Mircea Negulescu devine cu atât mai relevant cu cât acesta, din poziția de procuror, apare în postura de protector. Este normal acest lucru pentru un procuror DNA ?

  • Cătălin Stavri, unul dintre ziariștii care primit informația despre audierea lui Ponta (precum și multe altele, despre cazuri celebre anchetate de DNA Ploiești), a fost parte într-un dosar penal legat de droguri, conform mai multor informații publicate tot de presă.
  • George Stanciu, “fratele”, este omul de afaceri cunoscut în Ploiești și implicat într-o serie întreagă de afaceri cu bani publici, consemnate în rapoartele Curții de Conturi. Acum însă vreau să mă refer la faptul că exact George Stanciu era subiectul uneia dintre sesizările pe care i le-am adresat procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, în declarația politică ““Lupta împotriva corupției nu poate deveni un paravan pentru încălcarea legii de către procurorii DNA”: “În schimbul închiderii unui dosar de evaziune fiscală aflat în anchetă , constructorul Hipodromului din Ploiești a fost determinat (influențat într-o manieră categorică) să accepte ca subcontractor firma Eubau Tech Industry SRL, despre care am citit în presă că este controlată de același George Stanciu”. Bineînțeles că în urma sesizării nu s-a întâmplat chiar nimic !
  • Nicolae Cantemir Vasile, cunoscut ca unul dintre apropiații procurorului Mircea Negulescu, a fost remarcat în localuri publice din Prahova împreună cu acesta, alături de George Stanciu, Cătălin Stavri și chiar de șeful SRI Prahova, Sabin Iancu. Nimeni nu a negat vreodată această informație care a mai fost prezentată public și de aceea mă întreb cum sunt respectate regulile de conspirativitate impuse de munca în serviciile secrete. Un aspect inedit și relatat de presă, niciodată instrumentat și nici contestat, precizează : “Există bănuiala legitimă că printre banii/valorile pe care numitul NICOLAE CANTEMIR VASILE îi reclama că i-ar fi fost sustrași din cutiile de valori ale Raiffeisen Bank Ploiești se află și bani negri ai procurorului Mircea Negulescu”.
  • De departe cel mai important personaj aflat în anturajul procurorului Mircea Negulescu este Răzvan Alexe. Despre cei doi, în Ploiești se știe că se cunosc din tinerețe, când Răzvan Alexe avea un ascendent asupra lui Mircea Negulescu, în sensul că era recunoscut drept lider al grupării din care amândoi făceau parte. Peste ani, se pare că rolurile s-au schimbat, iar Răzvan Alexe a devenit mai întâi inculpat, apoi s-a remarcat în dosarele publice ale ultimilor ani de la DNA ca fiind “denunțătorul de serviciu”. Peste 15 dosare ale procurorului Mircea Negulescu conțin atât denunțuri directe, cât și denunțuri cu identitate protejată, ale aceluiași Răzvan Alexe. (Exemple de dosare: Petre Daniel, sef ANAF Prahova – achitat, Radu Oprea, senator Prahova, Mircea Cosma, Cristian Toader, Emanuel Saghel, Liviu Tudose, Sebastian Ghiță, Ponta-Blair etc).

În acest context, întrebarea care se impune și la care din nou nu avem un răspuns este:

Chiar toate dosarele procurorului Mircea Negulescu se bazează pe denunțurile lui Răzvan Alexe ?

Citiţi articolul integral pe www.danielsavu.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.