În discursul său de lansare a candidaturii, Ștefăniță Avrămescu a declarat că această candidatură nu reprezintă un demers politic, ci unul cu caracter personal.
„În perioada următoare, împreună cu experții din AUR, alături de colegii mei parlamentari, voi prezenta un program pentru dezvoltarea județului Buzău. Dar un program realist, un program cu soluții pentru antreprenori, (…) un program realist care va avea la bază planul Simion”, a spus Ștefăniță Avrămescu.
George Simion a fost și el prezent la lansarea candidaturii. „Avem singurul candidat care îl poate învinge pe Marcel Ciolacu”, a spus acesta. Marius Lulea, un alt lider al AUR, l-a numit pe Marcel Ciolacu „candidatul sistemului”.
Ștefăniță Avrămescu este fratele fostului deputat liberal Gabriel Avrămescu. Acesta din urmă a intrat în Parlament în anul 2020, însă a demisionat în decembrie 2023, fiind înlocuit de Claudia Pecingină.
Reamintim că Marcel Ciolacu a fost validat marți drept candidatul PSD pentru Consiliul Județean Buzău. Spre deosebire de perioada în care se afla la cârma partidului, de această dată nu a mai fost ales în unanimitate, ci s-a ales cu o abținere. Paul Stănescu, secretarul general al partidului și cel care i-a fost alături lui Marcel Ciolacu pe vremea când era premier, a fost singurul care s-a abținut.
FOTO: Ștefăniță Avrămescu / Facebook
Dacă un frate nu mai e în politică, măcar celălalt să intre 😂