Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat, miercuri, că preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni „a dus în derizoriu autorităţile” după ce a declarat că nu-şi mai asumă manifestarea din data de 10 august.
„O atitudine neserioasă ca şi prima solicitare pe care acest domn, care are domiciliul în Anglia, a făcut-o. S-a jucat cu o chestiune de o asemenea importanţă, şi-a dorit escaladarea în spaţiul public a unei astfel de situaţii, lucru care a dus în acest moment la nimic altceva decât să realizeze că acest gen de discurs nu este unul matur, şi pentru o societate în care valorile fundamentale, siguranţa organizării şi a faptului că toţi trebuie, pe de-o parte ca participanţi, dar şi ca locuitori ai Municipiului Bucureşti trebuie să le avem drept garanţie (…)
Nu şi-a dorit decât să ducă în derizoriu autorităţile române, care au tratat cu atenţie solicitarea dumnealui, motiv pentru care aţi putut vedea, public, care este poziţia dumnealui la acest moment”, a declarat, miercuri, Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei, potrivit mediafax.ro.
Potrivit lui Bădulescu, Emanuel Cioacă nu are niciun fel de răspundere în cazul în care în timpul manifestaţiei de vineri s-ar ajunge la incidente.
„În acest moment, dumnealui nu a făcut altceva decât să spună că nu-şi asumă şi nu este organizatorul manifestaţiei din data de 10 august. Din aceste moment, practic, dumnealui nu mai are nicio răspundere în care s-ar ajunge la alte situaţii (incidente – n.red.) Grav este că ne jucăm cu astfel de acţiuni şi cu astfel de atitudini inconştiente, ale unor oameni care nu au nimic de-a face cu buna credinţă, ci se joacă cu valori precum viclenia şi nimic altceva decât să aducă la nivelul comunităţii în care lansează astfel de acţiuni lucruri care nu fac bine nimănui. Dumnealui poate să spună orice, pentru că a spus orice şi în cerere şi ulterior. De aici şi până a ne uita în gura unuia care vrea să iasă din anonimat este un drum lung. Nu mai avem cereri care să fie luate în discuţie”, a mai precizat Bădulescu.
Viceprimarul Capitalei mai spune că Emanuel Cioacă ar fi ştiut tot timpul despre existenţa unui protocol de organizare a manifestaţiei, care a fost semnat de către reprezentanţii Municipalităţii şi a altor autorităţi.
„Dumnealui a ştiut tot timpul de existenţa acelui protocol, de comunicările pe care le-a avut PMB. Ceea ce spune dumnealui este doar atitudinea unui om iresponsabil căruia îi place să se joace cu vorbele şi a unei întregi societăţi care se uită în gura unui om care nu are habar de ceea ce face”, a mai precizat Bădulescu, care a lăsat de înţeles că în acest moment manifestarea de vineri nu este revendicată, oficial, de către nicio organizaţie, precizând că nu există nicio altă solicitare în ceea ce priveşte manifestarea de pe data de 10 august.
De unde a plecat mărul diascordiei în acest caz
Aurelian Bădulescu a mai spus că, în cazul organizării unui miting, primăria poate lua măsuri de ordin tehnic care să vizeze buna desfăşurare a manifestaţiei, precum restricţionarea circulaţiei.
Reacaţia viceprimarului vine după ce Emanuel Cioacă, preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, a declarat că nu îşi asumă mitingul din 10 august, pentru că nu a semnat, până acum, niciun protocol cu Primăria Capitalei, deoarece instituţia nu i-a transmis prin e-mail documentul.
Lumea a luat-o razna. Marile puteri se inarmeaza, Orientul Mijlociu sta pe un butoi de pulbere, Turcia mai ca nu iese din NATO, UE sta sa crape, iar noi o tinem langa cu mizele noastre mici gen „..ue PSD” si tot felul de mitingeli cretine. Bai nene, o mai exista in tara asta si o minte limpede? Ca razboiul asta stupid romano-roman nu duce decat la dezastru.
Prosti au fost aia care chiar au crezut ca unu din Anglia vrea sa organizeze ceva la Bucuresti, sub sigla DIASPORA. Care diaspora?!? Exista asa ceva? Asta este doar o sintagma, ca si popor. Care popor? Cine e diaspora? Aia care voteaza numai dupa orele de inchidere a urnelor? Sau aia care plang de dor de acasa, si nu-i intereseaza mizeria politica si lozincile impregnate in TOT ce fac romanii. Chiar crede cineva ca cei plecati din tara de nevoie, de grija celor de acasa, se uita la aia culesi de statul paralel de pe trotuare si transformati in partid politic de scandal?! Aia de le zice Uniunea Saltimbancilor Romanesti.
Eh ! eu cred ca la miting se vor aduna , totusi ceva oameni ! Nu se poate ca PNL-ul lui Ludovic al -IV-lea sa lipseasca ! Nu conteaza ce se demonstreaza , impotriva cui , e rost de scandal ! Ca nu vor avea autorizatie ,nu conteaza ! In Romania orisice magarie este posibila ! Merge si fara ! Autoritatile n-au nicio problema in aplicarea legii ! Vorba lui Branzovenescu : Am , n-am treaba , eu la 12 trecute fix , sunt in piata Victoriei ! ( sic !) Nu-mi pas de protest , dar lozinca : ” Jos PSD ” este o ineptie , tinand cont ca PSD, este partidul cel mai puternic din tara ! Vrem sa impunem dictatura minoritatii ? Parca nu e prea democratic ! Nu tin cu niciun partid , dar cred , ca daca asta este preferatul natiunii sa-l lasam sa-si faca treaba ! Pana la alegeri !
In poza vad numai bosorogi. Unde sunt „tinerii” de care se facea atata caz?
Atunci toti cei care ar vrea sa demonstreze pe 10.august.2018 sa nu poata demonstra, daca nimeni nu isi asuma responsabilitatea protestului inclusiv manuta trista asta de Emanuel Cioaca care este in fapt un neica nimeni, un excrement in ploaie ! Vai steaua lor !
… „din păcate” pentru unii sau „din fericire” pentru alții … acest „protest” este pe cale să facă ”fââââsss”. Un nou eșec al opoziției, al #rezistului, al serviciilor, al corporațiilor … dracu mai știe cine este atât de prost încât să-și dea singur cu bâta în cap periodic. Cred că măcar 70% din populația României este sătulă de Dragnea și de PSD dar în același timp cei 70% sunt convinși că nu fostul PDL, ONG-urile dubioase, corporațiile sau serviciile sunt soluția.
nu este nimic de comentat raspunde cine a organizat adica sri @ com