Scandal în Italia după remarca vicepremierului Tajani: Politicienele vin în minijupă la muncă

Vicepremierul Antonio Tajani a provocat un adevărat scandalul după o declarație privind lungimea fustelor purtate de femei, generând ca reație un protest inedit în Parlament.

Scandal în Italia după remarca vicepremierului Tajani: Politicienele vin în minijupă la muncă

Sursa foto: captura ansa.it

Vicepremierul Antonio Tajani a provocat un adevărat scandalul după o declarație privind lungimea fustelor purtate de femei, generând ca reație un protest inedit în Parlament.

Declarațiile lui Antonio Tajani, vicepremier și ministru de Externe al Italiei, despre lungimea fustei unei soții potrivite au declanșat un protest neobișnuit în Parlamentul italian. Mai multe politiciene din opoziție s-au prezentat în fuste mini, pentru a transmite că îmbrăcămintea unei femei nu spune nimic despre seriozitatea, fidelitatea sau calitățile ei de mamă.

Totul a pornit de la intervenția lui Tajani la un eveniment politic desfășurat la Formello, în apropiere de Roma. Referindu-se la căsătorie și la tipul de femeie pe care l-ar sfătui pe un bărbat să o ia de soție, ministrul a spus că o femeie „mai puțin extravagantă” este mai serioasă și mai demnă de încredere, față de una mai atrăgătoare și mai „strălucitoare”.

Chiar dacă mai puțin frumoasă, femeia „cu o fustă puțin mai lungă” ar fi, în opinia lui Tajani, o femeie mai stabilă, o soție fidelă și o mamă bună. Afirmațiile au atras critici din partea mai multor politicieni italieni, potrivit ANSA.

Fusta scurtă, transformată în semn de protest

Mai multe femei din opoziție au apărut ulterior în fuste mini în Parlament. Ideea i-a aparținut Raffaellei Paita, senatoare Italia Viva, iar la acțiune s-au alăturat reprezentante de la mai multe partide de opoziție: Partidul Democrat, Italia Viva, Mișcarea 5 Stele și Alianța Verzilor și Stângii.

Ele au vrut să arate că nu lungimea fustei ar trebui să decidă cum este judecată o femeie, cât de fidelă este sau ce loc poate ocupa în familie.

„Acesta este un gest de libertate pentru a spune că suntem libere să ne îmbrăcăm cum vrem”, a declarat Paita, potrivit sursei citate.

Chiarei Appendino, postare virală

Chiara Appendino, deputată a Mișcării 5 Stele și fost primar al Torino, a postat o fotografie în fustă mini și l-a întrebat direct pe Tajani dacă o femeie cu o astfel de ținută mai poate trece drept „de încredere” și „o mamă bună”, scrie antena3.ro.

Appendino a contestat ideea că hainele ar avea vreo legătură cu fidelitatea sau valoarea unei femei, iar postarea a devenit virală pe rețelele sociale.

Tajani și-a cerut scuze

Ulterior, Tajani a revenit asupra afirmațiilor sale și și-a cerut scuze. Aflat la New York, la Adunarea Generală a ONU, ministrul și-a exprimat regretul, precizând că nu a avut intenția să ofenseze femeile.

El a invocat activitatea sa politică privind drepturile femeilor și a amintit că a numit femei ambasador în Iran și în Afganistan, numiri prezentate drept dovadă a sprijinului său. Disputa nu s-a stins însă odată cu scuzele.

Replica lui Vannacci

Polemica a luat însă o altă întorsătură după intervenția lui Roberto Vannacci, politician asociat dreptei radicale italiene. Acesta a declarat că, având de ales între o femeie cu fustă lungă și una cu fustă scurtă, ar prefera-o pe cea „fără fustă”.

Afirmația a întețit dezbaterea deschisă de Tajani, iar senatoarele implicate în protest s-au folosit de context pentru a readuce în discuție dreptul femeilor de a-și alege ținuta fără ca aceasta să devină un criteriu de evaluare.

Citește și: Feministele extremiste vor să fie mai presus decât bărbații. Sau ce refuză, de fapt, să vadă unii dintre noi

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.