Circulaţia pe Podul Calafat – Vidin, întreruptă timp de două ore, pentru lucrări

Circulaţia rutieră pe Podul Calafat – Vidin va fi întreruptă, în intervalul orar 9.00 – 11.00, din cauza unor lucrări de reparaţii. Tot din cauza lucrărilor, sunt restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale, iar pe DN 1 traficul este blocat, în judeţul Cluj, din cauza unui accident rutier, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri pe DN 1 (E60) Huedin – Oradea, la kilometrul 557, în zona localităţii clujene Negreni, în urma unui accident produs în jurul orei 6.30. În accident au fost implicate un autoturism şi un autotren.

Infotrafic mai anunţă că vineri sunt impuse mai multe restricţii de circulaţie din cauza unor lucrări la carosabil.

Astfel, traficul rutier pe Podul Calafat – Vidin va fi întrerupt în intervalul orar 9.00 – 11.00, iar autovehiculele vor fi oprite în zonele adiacente punctului de trecere a frontierei Calafat, până în momentul reluării traficului.

În judeţul Hunedoara, în intervalul orar 09.00 – 15.00, se vor executa lucrări de reparaţii la podul peste râul Mureş, situat pe DN76, între autostrada A1 şi DN7, în zona Şoimuş. Se va circula alternativ, pe o bandă, cu ajutorul piloţilor de trafic. Este de aşteptat ca în zona de lucru să se formeze coloane de autovehicule (inclusiv la ieşirea de pe autostrada A1, pe sensul Sibiu – Deva). În perioada 12 – 15 august, lucrările vor fi suspendate.

De asemenea, până în data de 31 august în judeţul Olt au loc lucrări de reparaţii la podul peste râul Olt, situat pe DN65, la ieşirea din municipiul Slatina către Craiova. Pe pod se circulă pe o bandă, alternativ, cu ajutorul semafoarelor electrice, iar în zona de lucru se formează coloane de maşini. În 13 august, în intervalul orar 00.00 – 6.00, circulaţia pe pod va fi oprită, deoarece se va turna betonul special în placa podului. Autovehiculele vor circula deviat, pe ruta DJ574 Slatina (Catedrală) – Teslui – Moşteni – DN64 Strejeşti – Pleşoiu – DJ677 – Salcia – DN65.

Tor în judeţul Olt, DN64 Caracal – Drăgăşani a fost închis pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34 – 40+915 metri, între localităţile Găneasa şi Pleşoiu. Măsura a fost luată din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrişoara. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe ruta DN65, km 42+400, Găneasa – Salcia – DJ677 – Pleşoiu şi retur.

Pe autostrada A1 Deva-Sibiu, la kilometrul 315 (în zona Sebeş-Pianu), circulaţia se desfăşoară doar pe banda a doua, deoarece se execută lucrări de consolidare a terasamentului pe direcţia Sibiu. Şi în judeţul Ilfov, până în 1 septembrie, circulaţia pe DN5 se desfăşoară cu unele restricţii la kilometrul 9+300 de metri, din cauza lucrărilor la un podeţ.

Infotrafic mai anunţă că DN67C – Transalpina este deschis în totalitate. Pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) – Obârşia Lotrului (km 59+800, judeţul Vâlcea), accesul este permis doar în intervalul orar 07:00 – 20:00, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Există şi restricţie de viteză de 30 km/h.

S-a redeschis şi DN7C-Transfăgărăşan, între Piscu Negru şi Bâlea-Cascadă (tronsonul kilometric 104 – 130+800, care se închide pe timp de iarnă), dar pe acest sector este interzisă circulaţia pe timpul nopţii, între orele 21.00 şi 07.00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.