Circulaţie restricţionată în centrul Capitalei

Circulaţia va fi restricţionată sâmbătă seară, în centrul Capitalei, pentru Parada Elevilor, care va începe la ora 19.00, în Piaţa Universităţii, de unde elevii vor defila pe Calea Victoriei şi Bulevardul Libertăţii, până în Piaţa Constituţiei, transmite Mediafax în pagina electronică.

Parada Elevilor Bucureşteni, ajunsă la a VI-a ediţie, va reuni de la ora 19.00, în Piaţa Universităţii, pe platoul cu statui, mii de elevi de la şcoli şi licee din Capitală. Elevii, purtând însemnele şcolii pe care o reprezintă, vor pleca spre Piaţa Constituţiei în jurul orei 19.30, pe traseul Bd. Regina Elisabeta – Calea Victoriei – Bd. Naţiunile Unite – Bd. Libertăţii. În Piaţa Constituţiei, evenimentul va continua, până la ora 23.00, cu un concert susţinut de Faydee şi trupa Vama.

Parada Elevilor, organizată de Proedus, este o manifestare de tradiţie, elevii claselor VII – XII putând să îşi demonstreze în mod creativ şi original apartenenţa la şcoala sau liceul unde învaţă. Anul trecut, la acest eveniment au participat peste 24.000 de elevi.

Aproximativ 80 de jandarmi bucureşteni vor asigura ordine şi siguranţa participanţilor la Parada Elevilor Bucureşteni, manifestare la care organizatorul estimează participarea a 20.000 de persoane. Pe traseul de desfăşurare a paradei, circulaţia rutieră va fi restricţionată acolo unde situaţia va impune. De asemenea, peste 120 de poliţişti bucureşteni vor asigura ordinea publică la Parada Elevilor, dar şi siguranţa rutieră şi accesul auto al riveranilor, în zonele în care traficul va fi blocat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.