Pentru că studiile de fezabilitate nu au fost realizate cum trebuie, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a găsit motive de a suplimenta cu 8 milioane de euro (33,2 milioane de lei) lucările de lărgire la patru benzi a unui tronson cu o lungime de 12,5 kilometri din Centura de Sud a Capitalei. Contractul a fost câștigat de firma Straco Group din București, potrivit anunțului publicat în sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Tipul procedurii a fost “negociere fără anunţ de participare”, iar oferta firmei Straco a fost singura depusă, cu o valoarea de 33,26 milioane de lei fără TVA, inferioară valorii estimate de CNADNR de 36,5 milioane de lei. Marin Ionescu, director general adjunct în cadrul Companiei, a declarat că au fost încheiate contracte de acte adiţionale pentru toate sectoarele centurii, care au ridicat valoarea proiectului cu 20-25%.
„Studiile de fezabilitate erau sărace, în sensul că nu cuprindeau parapeţii exteriori cu calea ferată, parapeţii dintre sensuri şi, totodată, am îmbunătăţit calitatea asfaltului, prin bitum modificat cu fibre", a precizat Ionescu. Acesta a mai adăugat că pentru finalizarea Centurii Bucureștiului sunt necesare 200 de milioane de euro, până în prezent fiind investite doar 40 de milioane de euro. „Dacă vom primi, la o eventuală rectificare bugetară, 25 de milioane euro pentru sectoarele Chitila – Mogoşoaia – Otopeni – Voluntari, am putea termina 21 de kilometri care au mai rămas din aceste tronsoane. Este foarte important ca în acest an să finalizăm Centura de Nord pentru fluidizarea traficului rutier", a precizat Ionescu.
Bugetul alocat în acest an pentru capetele Centurii din zona de Nord acoperă doar 13% din costul expropierilor, iar pentru exproprierile la Centura de Sud s-au alocat doar 30 de milioane de lei, adică 40% din costurile necesare. Ionescu a mai declarat că pentru alte lucrări nici nu poate fi vorba de resurse financiare, iar banii pentru cele deja începute la Centura de Nord, ajung doar până la sfârșitul lunii iunie. „Ar trebui 50 de milioane de euro de la BEI pentru terminarea capetelor de nord ale centurii Bucureştiului. Dacă nu se suplimentează bugetul, lucrările ar putea fi întrerupte", a mai precizat Marin Ionescu.