Col(r) STS. Arafat şi un profesor de fizică paraşutat din MApN, zero barat la stingerea incendiilor

Tragedia de la Crevedia, văzută de fostul purtător de cuvînt al STS, col(r) Daniela Tobă,  într-o postare pe Facebook.

”Scurtă radiografie.

1. Un şmecher, fiu de primar baron local, şi-a tras staţie GPL sub forma unei parcări ca să ocolească avizele de funcţionare. Altfel, ar fi avut nevoie de autorizaţie de mediu, autorizaţie ISCIR, autorizației INSEMEX privind protecția la explozie, autorizaţie de la pompieri, buletine anuale de verificare a prizelor de pământ, buletine anuale de verificare metrologică şi operatori autorizaţi care să aibă carnete ISCIR cu verificarea anuală valabilă, EIP (echipament individual de protecție) pentru vânzare GPL, semnalizare corespunzătoare şi aşa mai departe. Probabil iniţial afacerea a pornit ca staţie GPL, dar după retragerea autorizaţiei de la pompieri a continuat să funcţioneze fără probleme sub forma unei parcări pentru cisternele cu GPL. Că ştia şi poliţia şi ştiau şi pompierii exact ce se întîmplă acolo, nu am nici un fel de dubiu. Dar în ţara asta muşchiu’ primarului e mereu cel mai puternic.
Ca fapt divers, oare cîte sute de astfel de staţii GPL ilegale funcţionează peste tot în ţară sub umbrela şmecherilor locali, fie ei baroni locali sau securişti?

2. Are loc prima explozie. Încă şase cisterne sau cîte naiba or mai fi fost în parcare erau la doi paşi. Nu o spun eu, deşi unul dintre mastere îl am pe explozivi şi cunosc binişor subiectul, o spun specialiştii cu experienţă: în astfel de situaţii nu se stinge incendiul ca atunci cînd ia foc o casă, de exemplu, ci pur şi simplu se stă la distanţă, combustibilul este lăsat ardă şi tot ce pot face pompierii e să ţină cît de cît focul sub control să nu se extindă, să îl izoleze. Dar de la distanţă, repet.
Doar că în acest caz a fost trimisă o armată de pompieri să stingă acel prim incendiu, nu cîţiva care doar să îl ţină sub control. De ce naiba? Cîtă vreme nu mai exista picior de om de salvat în zonă şi cîtă vreme pericolul unei noi explozii din cauza cisternelor existente acolo era acut, de ce naiba nu s-a procedat aşa cum se procedează peste tot în lume (şi găsiţi nenumărate înregistrări pe net)?

Păi, să vedem cine a condus acţiunea: un individ care a fost, în urmă cu o sută de ani medic – Arafat, şi un profesor de fizică paraşutat din MApN direct în scaune de conducere la pompieri – Precup, şeful ISU Bucureşti-Ilfov. Ambii cu zero barat experienţă la stingerea incendiilor. Ambii numiţi politic şi ţinuţi în braţe de politic.

Mda. Faptul că nu există şi morţi printre salvatori se datorează, am deplina convingere, unora dintre pompierii şefi de echipaj sau simpli executanţi care au ştiut să se orienteze la faţa locului, în ciuda ordinelor. Pe de altă parte, să fim sinceri, numărul ridicat de pompieri răniţi a fost cauzat nu numai de prostia celor doi incompetenţi menţionaţi anterior, ci şi de problemele interne complexe care ţin de încadrările din sursă externă, de lipsa pregătirii profesionale, de o mulţime de alţi factori care macină şi deprofesionalizează pompierimea de ani şi ani de zile, dar asta e altă discuţie.

Una peste alta, aceleaşi două grave probleme dintotdeauna, corupţia şi incompetenţa, au dus la ceea ce am văzut aseară. Şi cred că nu e nimeni atît de optimist încît să creadă că se va schimba ceva vreodată. Aşa cum nu s-a schimbat nimic după Colectiv, după Caracal, după Giuleşti, după Piatra Neamţ, după azilele groazei, după drogatul din Constanţa, după nici măcar una dintre tragediile care explodează din ce în ce mai des în amărîta asta de ţară.

PS – pe lista de vinovaţi l-aş pune şi pe idiotul care i-a trimis pe cei doi jandarmi să stea aiurea lîngă pompierii care acţionau acolo” mai scrie fostul colonel STS.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17
Author

15 Comentarii

  1. fostul purtător de cuvînt al STS, col(r) Daniela Tobă
    e un specimen de natura

    Colocviu Naționalist cu Miron Manega și profesorul Corvin Lupu …
    http://www.incorectpolitic.com › colocviu-nationalist-cu-miron-manega-si-profes…
    Colocviu Naționalist cu Miron Manega și profesorul Corvin Lupu, realizat de Daniela Gîfu. Incorect Politic Ianuarie 31, 2023 …

  2. văzută de fostul purtător de cuvînt al STS, col(r) Daniela Tobă,
    Arafat şi un profesor de fizică paraşutat din MApN, zero barat,
    Arafat şi un profesor de fizică paraşutat din Sibiu, zero barat:

    in poporul asta de prosti facuti gramada
    exista o vorba scoasa de batranii lor:
    ” daca ai intrat in horă
    trebuie sa joci”,

    toti cei de mai sus au mancatt ka’k’t,
    VOR MANCA IN CONTINUARE,
    zero incredere!

  3. Arafat nu este sprijinit politic si nici tinut in functie politic! Nu este o mizerie pesedista, pedelista sau userista! Javrele ravnesc la acea functie si la banii din institutiile smurd.
    Jos labele, lichele pedesiste, pedeliste-usecuriste!

  4. Toba stie multe, nu degeaba a fost unul din bosii de la Ochiul&Timpanul. Stie multe si are curajul sa le zica. Asteptam insa de la domnia sa dezvaluiri de calibru si nu de genul acestora care se refera la o gainarie. Adica sa ne spuma cum a facut tableta seteseului primari sau chiar presedinti.

  5. Arafat sa ramana la Smurdul din Tg Mures nu sa se bage acolo unde habar nu are. Nimeni nu are nevoie de functia lui dar Arafat a facut deja prea multe victime. Nu te poti pricepe la toate si la orice.

  6. @NewsReader
    Cand a aterizat in Romania, in 1981, ca student palestinian, Arafat a fost dus direct de la aeroport la sediul Securitatii, in care a intrat si din care nu va iesi decat cu picioarele inainte.
    Ce sprijin politic vrei sa aiba, mai tare decat al SRI?
    Al partidelor de mucava?

  7. A’uitat’ Daniela sa aminteasca despre aceasta ‘calitate’ a arabului. L-a menajat ca intre ‘colegi’. Nimeni din securitate nu iese de tot la pensie.

  8. Asa s-a întâmplat și la Mihaileni. Incompetenta unui șef de pompieri, probabil numit erou post-mortem, bună care nu știa ca azotatul de amoniu poare exploda la o anumita temperatura, a dus la moartea sa, a unor pompieri, localnici și ziariști.
    Țap ispășitor a fost găsit directorul tehnic de la societatea care a vândut azitatul de amoniu.
    Aici cine va răspunde?

  9. Uite cum aflăm că nu se pricep la incendii doctorul Raed Arafat şi un profesor de fizică paraşutat din MApN, dar ne vine știința la dezastre de la o fost purtător de cuvânt al STS, instituția prezentă in casele și telefoanele cetățenilor țării noastre, co-participantă la pârjolul ce rămâne prin instaurarea prezidenților T. Băsescu și K, Iohannis, pensionara de pensie specială col(r) Daniela Tobă!!!
    “INSCRIPȚIE PE TOBĂ (bună și pentru purtătorii de cuvânt din toate instituțiile și structurile “statului eșuat”)
    Scula asta are mare căutare:
    Niciodată golul n-a sunat mai tare. Tudor Arghezi”

  10. Pai, toate regulile mentionate de acest om AU FOST ARUNCATE LA GUNOI FIINDCA ERAU COMUNISTE. Ca, tot ce a fost bun/rational/logic in tara asta. JOS KOMUNIZMU!

  11. Hai, periati-l pe criminalul incompetent de rahat. Altu’ nu este mai bun între cei 7 miliarde de pamanteni

  12. Alta care isi da si ea cu parerea.
    Are masterat in explozibili. Ce treaba au explozibili cu gazele inflamabile? Sunt doua clase de marfuri periculoase complet diferite la care in caz de incendiu se actioneaza complet diferit.

  13. De Arafat, nepotul bunului învățător Yasser, nu se atinge nimeni nici cu o floare. Omul este agent CIA în post și cine nu ascultă, ar putea avea mici neplăceri fizice… asemănătoare cu explozia respectivă.

  14. De Arafat, nepotul bunului învățător Yasser, nu se atinge nimeni nici cu o floare. Omul este agent CIA în post și cine nu ascultă, ar putea avea mici neplăceri fizice… asemănătoare cu explozia respectivă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.