Combinatul Siderurgic din Galați e vândut la șmelț – SF Politic

Economia cu geometrie variabilă va fi cheia de boltă aşa cum trocul electronic va deveni fundamentala într-o lume care, dacă nu-şi va atribui o misiune atotcuprinzătoare, chiar iluzorie, va sucomba în zeci şi sute de stări războinice cu profit substanţial pe termen scurt.

Economiile războinice vor sfâşia statele, armatele, astăzi deconstruite, revenind în forţă la putere. Complexităţile, guvernate de minţi strălucitoare sau năucite, vor folosi elanul războinic minoritar în dauna metropolei care, din punct de vedere economic, va fi susţinută de periferii. Războiul economic se va duce între periferii fie că vor fi ele asiatice, europene sau mexicane.

Metropola se va sfârşi în confruntări ideologice în timp ce trocul virtual o va distruge corupându-i armata de funcţionari şi virtualizând și vălurind utopiile economice care au guvernat lumea în dauna ei, prin lagăr şi apocalipsă, prin propagandă şi lipsire de artefact sau prin preaplinul artefactului ca sens ultim al existenţei. Masele largi vor fi seduse şi se vor arunca orbeşte în vâltoarea consumului deconstruind artefactul şi lipsindu-l astfel de sens.

Așa că să vezi ce chestie, ieri. Are niște mușchi Gigi Cocalarul, ce mușchi are, cine mai e ca el, Milano tremură, vai, tremură uitându-se ce mușchi are Gigi Cocalarul. Albertina Cociante, vai, leșină de emoție, eu îi zic, domnișoară, domnișoară, vă rog, țineți-vă firea. Carabinierii se zgâiesc la mine. Vine și Il Capitano. Are un pistol uite-așa de mare și ce mușchi are. Mă învârt pe călcâie. Toată gașca din jurul meu e de-a dreptul fioroasă și ce mușchi are! Numai eu, pirpiriu, sfios. Mardeiașii din Milano au încurcat-o, le spun asta de la obraz, Milano nu e Giurgiu, care Giurgione, întreabă Il Capitano cuprins adânc de nervozitate.

Lasă, zic eu și răspund unui apel aflat în așteptare, vino la Constanța că e groasă rău aici, o să-ți trimit poze pe WhatsApp, ce groasă e, străzile sunt pline de cadavre, curge sângele în valuri, știai că sângele mafioților e rușu ca sângele, dar ce spun eu, să vezi ce mușchi au venusienii, nu e de glumă, trebuie să vii. Vin, zic, dar să răspund la alt apel, vino în București de urgență, Johannis scoate oamenii în stradă, PSD-ul e pe făraș, Combinatul Siderurgic din Galați e vândut la șmelț, unde, întreb eu, la șmelț, crește prețul la benzină. Mai sună unul, mai sună una, și încă una, cafteala e în toi, Milano se umple de sânge, na, că era să calc pe un cadavru.

Nu e un cadavru, e Titi. Titi râde mânzește și-și șterge sângele de pe față, ei au început, ai văzut, nu, ei au început, au scos pistoalele și mitralierele, asta e, ei au scos pistoalele și mitralierele. Stai că mă sună Johannis, îi zic lui Titi care-i zice nu știu ce unui macaronar care râde și ăla cu gura până la urechi și trosc! Titi cade lat. Johannis îmi zice pe mobil, hai nu vii, suntem cu toții, PSD-ul e pe făraș, vin sigur că vin dar să vezi ce e aici, o să-ți trimit poze pe WhatsApp.

Se aud niște sirene, flotila americană se duce în Coreea de Nord, gata, Trump se pune pe treabă, uite, vezi, o sa mă sune chiar acum Vladimir Putin pe mobil, și să vezi că, na, încasez una, trosc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.