Comercializarea lucrărilor de licență, disertație și doctorat ar putea fi urmărită mai ușor de autorități. Senatul a adoptat miercuri, 30 septembrie, o propunere legislativă prin care Poliția va putea constata și sancționa aceste fapte fără să mai depindă exclusiv de o sesizare venită din partea unei universități.
Inițiativa a fost adoptată cu 73 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și 29 de abțineri, potrivit comunicatului transmis de USR. Proiectul a fost inițiat de deputatul USR Adrian Echert și urmărește modificarea mecanismului prin care sunt descoperite și sancționate persoanele care vând sau cumpără lucrări academice realizate „la cheie”.
În prezent, legislația prevede deja sancțiuni pentru astfel de practici. Legea învățământului superior nr. 199/2023 permite amenzi de până la 200.000 de lei pentru vânzarea sau cumpărarea unor lucrări științifice, referate, proiecte, lucrări de absolvire, de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat, atunci când acestea sunt destinate promovării unor evaluări ori examenelor de finalizare a studiilor.
Problema identificată de inițiator este însă modul în care pot fi constatate aceste contravenții. În forma actuală a legii, angajații Ministerului Afacerilor Interne pot aplica sancțiunile la solicitarea motivată a instituției de învățământ superior.
Noua propunere schimbă această procedură. Poliția va putea să se autosesizeze, dar și să acționeze în urma unei sesizări făcute de orice persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat. Prevederea este inclusă într-un articol care modifică Legea nr. 199/2023.
Piața lucrărilor „la cheie”, vizibilă pe internet
Inițiativa vine în contextul în care ofertele pentru lucrări academice realizate contra cost sunt promovate în continuare în mediul online. USR susține că există site-uri specializate, anunțuri și grupuri de pe rețelele sociale unde sunt oferite lucrări de licență, disertație sau doctorat, inclusiv sub forma unor servicii „personalizate” și „la cheie”.
„Când o lucrare se vinde la cheie vorbim de fapt despre o fraudă”, afirmă Adrian Echert, care susține că autoritățile trebuie să poată interveni atunci când astfel de servicii sunt identificate, fără ca acțiunea lor să depindă exclusiv de reacția unei universități.
Miza proiectului este, astfel, nu introducerea unor amenzi noi, ci schimbarea mecanismului prin care acestea pot fi aplicate. Poliția ar urma să aibă posibilitatea de a interveni și atunci când informația despre comercializarea unei lucrări apare în afara unei instituții de învățământ. Senatul este prima cameră sesizată, iar proiectul merge acum la Camera Deputaților, care este for decizional. Pentru a produce efecte, inițiativa trebuie să parcurgă procedura parlamentară și să fie promulgată.