Comisia de la Veneția se pronunță în decembrie pe Legile Justiției

Deputatul USR Stelian Ion le solicită liderilor coaliţiei să suspende dezbaterea în Parlament a legilor justiţiei până în decembrie, când va fi publicat avizul Comisiei de la Veneţia.

„Comisia de la Veneţia urmează să prezinte o opinie pe legile justiţiei în luna decembrie, potrivit calendarului oficial publicat astăzi. Asta înseamnă că este timp suficient, din decembrie până în iunie 2023, ca legile propuse de Cătălin Predoiu să fie adoptate, astfel încât să fie respectat termenul din PNRR. Şi adoptate într-o formă care să respecte standardele europene şi opinia Comisiei de la Veneţia. Le solicit liderilor coaliţiei să suspende dezbaterea în Parlament a legilor lui Predoiu până în decembrie, când va fi publicat avizul Comisiei de la Veneţia”, a scris fostul ministru al Justiţiei, pe Facebook.

Potrivit vicepreşedintelui USR, dacă marţi proiectele vor fi trimise la Senat, nu va mai exista riscul unei adoptări tacite, invocat până în prezent de către partidele care formează majoritatea.

„Dacă până acum acum PSD-PNL-UDMR au respins solicitările de amânare a dezbaterilor, motivând că legile pot fi adoptate tacit în Camera Deputaţilor, fiind prima cameră sesizată, de mâine, odată trimise camerei decizionale, nu mai există presiunea unei adoptări tacite. Adică, se poate aştepta avizul Comisiei de la Veneţia. În acest moment, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu au ocazia să arate că respectă atât programul de guvernare, unde scrie negru pe alb că legile justiţiei vor fi înaintate Parlamentului însoţite de avizul Comisiei de la Veneţia, cât şi angajamentele luate în relaţia cu Uniunea Europeană”, a mai precizat Stelian Ion.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Slugi ordinare. Nu este vorba de un aviz, ci de recomandari, opinii.

  2. dupa 33ani in care bagabontii si au facut de cap iar reteaua r adica teroristii din decembrie umbla liber pe strazi,iata ca se vrea sa se faca procesul crimelor comunismului,procesul crimelor revolutiei dumdum,procesul mineriadelor si se vor da toate dosarele secrete sa fie studiate,sa stim si noi in ce tara a dracu traim.
    oare patriarhul a fost turnator?ierarhii din constanta,craiova,cluj,…?ridicam minuta?hahaha

  3. Mai ppupincuristilor ,voi nu aveti nimic in capetele alea ? Chiar daca predoiu e un tititar nenorocit, voi nu puteti sa-l cotonogiti ? Cind ati fost la gowernare cu el era bun ? Da ma rog curvele , chiar si alea politicetot curve ramin.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.