Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) organizează noi concursuri pentru recrutarea de personal pentru funcţiile de asistenţi şi administratori în cadrul Comisiei Europene (CE), la care se pot înscrie şi români.
Posturile sunt disponibile pentru manageri şi specialişti cu experienţă în domeniul IT. La aceste joburi pot aplica toţi cetăţenii statelor membre UE, dar şi cei din Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Elveţia.
Contractele de muncă sunt pe perioadă determinată de trei ani, cu posibilitate de extindere la şase ani.
Salariul în cadrul Comisiei Europene diferă în funcţie de categorie, grad, nivel de experienţă. Astfel, salariile pentru asistenţi pornesc de la 3.200 de euro lunar, iar cele de administratori pornesc de la 4.200 şi pot ajunge la 14.000 de euro lunar în cazul poziţiilor de management.
Data-limită de trimitere a aplicaţiilor este 21 decembrie 2011.