Comisia Europeană verifică stick-urile USB primite cadou de la Putin

Comisia Europeană a încredinţat serviciului său de securitate cadourile electronice oferite preşedintelui Jose Manuel Barroso şi delegaţiei sale în timpul summitul G20 din septembrie de la Sankt-Petersburg, acestea fiind suspectate că ar conţine programe malware, transmite MEDIAFAX.

„Examinarea este în desfăşurare şi noi nu putem încă să spunem că sunt inofensive”, a declarat miercuri Frédéric Vincent, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Executivului de la Bruxelles.

„Dar se recomandă tuturor membrilor Comisiei să nu folosească materiale externe în timpul misiunilor în străinătate”, a amintit el.

Micul pachet cadou oferit de preşedintele rus Vladimir Putin fiecăruia dintre liderii G20 includea un stick USB şi un încărcător de telefon mobil.

La rândul lor, preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele Consiliului, Herman van Rompuy, au încredinţat piesele electronice serviciilor lor de securitate pentru a verifica dacă acestea pot servi colectării ilegale de date de pe computere şi telefoane mobile.

Potrivit ziarelor italiene Il Corriere della Sera şi La Stampa, examinarea cadourilor primite de van Rompuy a fost încredinţată serviciilor de informaţii germane.

„Nu ştim de ce surse de informaţii este vorba, dar nu este, fără îndoială, decât o tentativă de a abate atenţia de la problemele reale care domină agenda între capitalele europene şi Washington către probleme efemere, inexistente”, a declarat marţi pentru agenţia RIA Novosti Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului.

„Tentativele de spionaj informatic sunt clasice”, subliniază o sursă comunitară. „Au fost stabilite proceduri pentru toate materialele informatice şi telefoane pentru a limita riscurile de spionaj şi malware”, a asigurat sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.