Comisia Europeană: „Vom încerca să oferim un vaccin”

UPDATE Comisarul european responsabil pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, a declarat, joi, la întâlnirea de la Ministerul Agriculturii că ar putea fi oferit un vaccin României privind pesta porcină.

„Faptul că avem o detectare semnificativă a bolii, în 800 de ferme, este un indicator clar că acesta este un rezultat al depistării bolii într-un timp scurt. Vom continua să susținem România, atât autoritățile, cât și fermierii. Vom încerca să oferim un vaccin, iar, în 2019, vom aloca 10 milioane de euro pentru cercetare”, a afirmat Hogan, în cadrul unei conferințe de presă de la Ministerul Agriculturii.

comisarul european pentru Agricultură s-a întâlnit joi și cu premierul Viorica Dăncilă, prilej cu care a declarat: „Discutând despre pesta africană, amândoi ne-am anunţat perspectivele şi impresiile vizavi de felul în care a evoluat această boală. În termeni de a detecta boala, faptul că am detectat peste 800 de focare, arată că sistemul de detecţie în România funcţionează bine. Pentru a putea eradica în timp util şi pentru a menţine situaţia care se află în momentul de faţă, am discutat ce alte măsuri financiare, sanitar-veterinare şi similare pot fi luate pentru a menţine situaţia într-un punct bun. Având în vedere că peste 75% din ceea ce înseamnă porci la nivel de gospodărie singulară se află în România şi sunt măsuri care sunt foarte greu de implementat şi luat. Şi, desigur, pe lângă control, supraveghere şi intervenţie ne gândim şi la măsuri financiare pentru a ajuta fermierii în aceste situaţii, astfel încît să treacă peste aceste momente. Guvernul a notificat Comisia Europeană recent pentru a putea implementa cât mai uşor măsurile de biosecuritate, astfel încât eliminarea bolii să fie cât mai timpurie. Când vom primi mai multe detalii în următoarele zile, ne vom putea uita foarte atent la cererea României şi vom şti foarte exact ce măsuri putem lua pentru a ajuta România„.

Oficialul european a menţionat că, deja, de la nivelul Comisiei s-au alocat 2 milioane de euro pentru „partea de ajutor sanitar-veterinar”.

Viorica Dăncilă a declarat, joi, la Palatul Victoria, într-o declarație de presă comună cu Phil Hogan, că a cerut acordarea întregului sprijin tehnic și financiar din partea Comisiei Europene (CE) pentru reducerea impactului pestei porcine.

„Am prezentat domnului comisar situația creată de evoluția explozivă a pestei porcine africane, cu efecte atât în plan economico-financiar dar și social. În acest context, am solicitat domnului comisar european acordarea întregului sprijin tehnic și financiar din partea CE pentru reducerea impactului nefast pe care pesta porcină africană l-a avut asupra agriculturii românești. Asistența europeană este foarte importantă pentru România, dată fiind ponderea agriculturii în economia românească. Este suficient să amintesc că datele statistice arată că agricultura a contribuit de o manieră consisentă la creșterea economică a României”, a spus Dăncilă, după o întrevedereacu comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Dăncilă a adăugat că i-a prezentat lui Hogan măsurile guvernamentale în domeniul agriculturii.

„În primul rând, i-am prezentat domnului comisar o serie de acțiuni întreprinse la nivel guvernamental, al căror scop este dezvoltarea unei agriculturi competitive. Am arătat că este pentru prima dată când au fost alocate la timp subvențiile pentru agricultură. Am discutat despre programul de reabilitare a infrastructurii de irigații și conform programului de guvernare ne-am propus doi milioane de hectare irigate în următorii doi ani. De asemenea, am prezentat măsurile de dezvoltare a sistemului național antigrindină”, a precizat premierul.

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. In ce limba i-a prezentat Comisarului European situatia pestei porcine?
    Viorica Dancila nu vorbeste bine nici romaneste, deci si unui traducator versat ii este greu sa traduca ce spune ea in oricare limba de circulatie internationala.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.