Comisiei Europene i-a căşunat pe bănci

După ce a identificat inamicul nr. 1 al crizei mondiale – băncile hrăpăreţe -, care au făcut profituri-record în timp ce bieţii cetăţeni, treziţi brusc din euforia creditului doar cu buletinul, au ajuns pe drumuri, Bruxelles-ul s-a gândit că n-ar fi rău să le tragă la răspundere. Aşa încât a mers mai departe cu ideea […]

De cotidianul.ro - Autor

După ce a identificat inamicul nr. 1 al crizei mondiale – băncile hrăpăreţe -, care au făcut profituri-record în timp ce bieţii cetăţeni, treziţi brusc din euforia creditului doar cu buletinul, au ajuns pe drumuri, Bruxelles-ul s-a gândit că n-ar fi rău să le tragă la răspundere. Aşa încât a mers mai departe cu ideea […]

După ce a identificat inamicul nr. 1 al crizei mondiale – băncile hrăpăreţe -, care au făcut profituri-record în timp ce bieţii cetăţeni, treziţi brusc din euforia creditului doar cu buletinul, au ajuns pe drumuri, Bruxelles-ul s-a gândit că n-ar fi rău să le tragă la răspundere. Aşa încât a mers mai departe cu ideea vehiculată anul trecut de preşedintele Van Rompuy, şi anume, să introducă o serie de taxe pe activităţi şi tranzacţii financiare la nivel european.

Parlamentul European s-a grăbit să le susţină. Cu atât mai mult cu cât, politicieni fiind, au văzut în asta o oportunitate pentru sezonul alegerilor ce va să vină. În această legislatură a PE, predominante sunt ideologiile de dreapta şi centru dreapta, adică cele care pun capitalul mai presus decât socialul. Cei cu orientare de stânga încearcă să „capitalizeze” şi ei cum pot pe imensul oprobriu popular la adresa băncilor. Socialiştii din toate ţările europene s-au unit, deunăzi, la Atena, leagănul democraţiei, prin generozitatea prim-ministrului grec. Ei au discutat modalităţi concrete de a implementa aceste taxe, poreclite „Robin Hood”, şi au ajuns la concluzia că pot aduce la bugetul UE aproape 200 de miliarde de euro anual. Mai mult, ei au sprijinul lui Merkel şi Sarkozy, ale căror ţări s-au săturat să mai plătească notele de plată ale statelor falimentare, care se ţin lanţ. Pe de altă parte, reprezentanţii celui mai mare partid din PE, Partidul Popular European – Creştin Democrat, perceput drept artizanul tăierilor salariale şi bugetare care au afectat mulţi cetăţeni europeni, s-au întâlnit şi ei la Helsinki, pentru a găsi modalităţi de a ieşi basma curată din toată această poveste. Chiar şi preşedintele nostru non-partizan politic a participat. Probabil din dorinţa sinceră de a scuti contribuabilul PDL de o cheltuială în plus, cum s-ar fi întâmplat dacă titularul funcţiei de conducere a partidului în cauză ar fi bătut, el însuşi, atâta amar de drum.

Dar să nu divagăm. Cert este că, de această dată, taxele Robin Hood au toate şansele să fie introduse pe agenda summitului G-20, prin bunăvoinţa domnului Sarkozy, a cărui ţară va găzdui, în acest an, prestigioasa adunare. Pentru cei care au senzaţia că totul se va termina cu happy end, regret să-i dezamăgesc. Este improbabil ca băncile şi celelalte instituţii financiare vizate să renunţe la o parte din profituri în favoarea politicilor sociale, deseori nesustenabile, ale guvernelor europene. Aşa încât tot bieţii plătitori de rate vor fi împovăraţi cu un bir în plus, pentru că au avut cândva proasta inspiraţie să estimeze că totul va fi bine.

Probabilitatea să fie introdus un sistem de taxare la nivel comunitar, începând cu exerciţiul financiar 2014, este una cât se poate de palpabilă. Cu atât mai mult cu cât PE nu are privilegiul de co-decizie în domeniul fiscal, ci adunarea şefilor de stat şi de guvern, prezidată de Van Rompuy. Ceea ce subliniază, încă o dată, sublimul exerciţiu de imagine al parlamentarilor europeni, care s-au pronunţat, de amorul artei, în favoarea acestor taxe. Rămâne de văzut dacă şi alte state, în special SUA, vor fi convinse de necesitatea lor, astfel încât UE să nu devină o zonă nefrecventabilă pentru investitorii financiari.

Şi pentru că miza este enormă, declar deschisă campania de manipulare, pentru că multe dezbateri publice înfăcărate va dezlănţui adoptarea acestor taxe. Mi-e teamă, însă, că se vor conforma modelului „pâine şi circ”.

Înclin să cred că jocurile au fost făcute.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.