Comoara din Șcheii Brașovului

Muzeul „Prima Școală Românească“ din Șcheii Brașovului adăpostește un imens tezaur de cultură. Dar, deși este accesibil oricui, puțini sunt cei care-l cunosc.

Pe alte meleaguri, o asemenea comoară ar fi atras mii de oameni doritori să o vadă cu ochii lor. Nu și la noi: ocupate să promoveze poveștile cu Dracula, ori alte fleacuri asemănătoare, agențiile de turism ocolesc, ostentativ, acest muzeu unic. La rândul lor, nici autoritățile locale din Brașov nu fac nimic pentru a îmbunătăți situația.

Aproape de noi, dar extrem de departe de mintea multora, există o comoară culturală despre care prea puțini au auzit: Muzeul „Prima Școală Românească“. Administrativ, muzeul aparține și este subordonat Bisericii Voievodale „Sfântul Nicolae“, din cartierul istoric Șcheii Brașovului. De fapt, „Prima Școală Românească“ s-a înființat și a funcționat chiar în curtea bisericii, confirmând ceea ce știm de multă vreme: la fel ca în restul Europei, și la noi începuturile învățământului au fost strâns legate de lumea bisericească.

Ana Pauker, ca-n vremea Inchiziției

„Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri“, spunea cândva Miron Costin. Dar nici măcar el nu a spus că deseori și soarta cărților este la fel de năprasnică precum a oamenilor, iar supraviețuirea lor este un miracol. Exact așa s-a întâmplat cu tezaurul păstrat în Biserica Voievodală „Sfântul Nicolae“. Adunate vreme de secole, mii de manuscrise, cărți străvechi și hrisoave domnești au fost păstrate, generație după generație, de fețele bisericești care au slujit acolo. Au trecut veacurile, au trecut războaie și năvăliri, regate și imperii au crescut, apoi au dispărut, dar comoara adunată în biserică a rămas tot acolo, mereu îmbogățită. Apoi, a venit anul 1947, când, pe fondul politicii antireligioase a regimului comunist, Ana Pauker a dat ordin ca toate cărțile bisericești să fie adunate și arse, exact ca în timpul Inchiziției. Vreme de restriște, în care, la „Sfântul Nicolae“, preotul Ioan Prișcu a găsit o soluție extrem de ingenioasă: a adunat toate cărțile și documentele și, în mare secret, le-a depus într-o încăpere din turnul bisericii, apoi a zidit intrarea. Peste câțiva ani, părintele Prișcu a plecat la cele veșnice luând cu el în mormânt secretul acelei încăperi și mulți ani la rând nimeni n-a mai știut despre ea. Tezaurul a ieșit la iveală abia în 1961, când prigoana comunistă se mai ostoise. Pe atunci, abia ieșit din pușcărie, profesorul Ioan Colan, cărturar cu trei licențe și două doctorate, era angajat, ca muncitor necalificat, la „Sfântul Nicolae“.

Într-o zi, având el nevoie de o scândură, a urcat în turn, unde știa că se află o stivă întreagă. Fără să vrea, a lovit unul dintre pereții de acolo, perete care, dărâmându-se, a scos la iveală ușa încăperii zidite, cândva, de părintele Prișcu. Astfel, au revenit la lumina zilei și au reintrat în circuitul cultural peste 6.000 de cărți vechi și circa 30.000 de documente, plus circa 300 de icoane și vestminte vechi de secole. Oficial, Muzeul „Prima Școală Românească“ a fost inaugurat în 1967, iar la festivitate a participat chiar și Nicolae Ceaușescu. Parcă, în semn de târzie remușcare pentru ticăloșiile comise în vremea Anei Pauker, Ceaușescu a donat 11 milioane de lei. Iar la festivitate, a intrat în biserică alături de Ioan Colan, pe care l-a și numit director al muzeului.

Istoria culturii româneşti concentrată într-una dintre zecile de vitrine ale Muzeului „Prima Şcoală Românească” din Şcheii Braşovului

Mânia papei Bonifaciu

Anno Domini 1399: supărat de existența credincioșilor din Ardeal, papa Bonifaciu al IX-lea a emis un edict în care se vorbea despre „schismaticii din Șchei care primeau învățătură de la pseudo-dascăli“. Prin acel edict, emis la data de 25 decembrie 1399, papa poruncea episcopului de Strigoniu (Estergom) să-i convertească pe „infidelii din Șchei, deoarece, după cum am înțeles, au o biserică pentru folosul lor și slujirea zeilor“. După cum vedem, și pe atunci, politica era ticăloasă și se baza pe minciuni: „zeii“ pomeniți de papă erau de fapt, Dumnezeul și sfinții creștinilor de rit ortodox din Șchei. Opinia oficială, acceptată de istorici, este că primele cursuri în limba română au avut loc aici, începând cu anul 1583. Dar, în acest context, edictul papal din 1399 este extrem de important: confirmă că la acea dată în Șchei exista deja o școală unde învățau creștinii ortodocși, care, și pe atunci, erau majoritar români. Dar vechimea acelui lăcaș de cultură pare a fi și mai mare: este foarte posibil ca „Omiliarul“ (Carte de învățătură) din sec. XI-XII, prezent în colecțiile Muzeului „Prima Școală Românească“, să fi fost „manualul“ din care studiau elevii din acea perioadă. Iar asta, dintr-un motiv simplu: apariția unei „cărți de învățătură“ n-ar fi avut nicio noimă fără elevi care să o folosească. Iar pentru ca lucrurile să fie și mai clare, cronicile din Șcheii Brașovului menționează că, în 1292, pe locul actual al Bisericii „Sfântul Nicolae“ a existat o biserică veche, din lemn.

Vremuri și cărți

Averea Muzeului „Prima Școală Românească“ este cu adevărat imensă. Tot acolo se găsește prima carte slavonă tipărită din lume. A fost executată în 1491 la Cracovia, din porunca lui Ștefan cel Mare. Atunci s-au tipărit patru exemplare, dar trei dintre ele au fost distruse, iar cel de la noi este unic în lume. Alături de cartea poruncită de Ștefan cel Mare, este expusă și prima Biblie tipărită a rușilor, din anul 1581. Muzeul păstrează și toate Bibliile vechi scrise în limba română. Este vorba despre Prima Biblie de la 1688, a lui Șerban Cantacuzino, Biblia de la Blaj, din 1795, Biblia de la Buzău, din 1854, Biblia de la Sibiu, din 1858, Biblia de la Paris, a lui Ioan Heliade Rădulescu (1864), dar și recent descoperita Biblie de la Petersburg, scrisă în limba română și tipărită în Rusia în anul 1819. Este un veritabil tezaur național: nici măcar Academia Română nu le are pe toate.

Considerat unul dintre ctitorii limbii române literare, diaconul Coresi a tipărit 39 de cărți, un veritabil record pentru acele vremuri, neegalat de nimeni în Europa, timp de un secol. Muzeul „Prima Școală Românească“ păstrează câte un exemplar din cărțile lui, dar și tiparnița pe care le-a imprimat.

Părintele Oltean

Teolog, specialist în filologie, dar și muzeograf plin de har, preotul profesor Vasile Oltean este, de ani buni, directorul Muzeului „Prima Școală Românească“ din Șcheii Brașovului. Veșnic înconjurat de cărți și manuscrise, el ar putea fi asemănat cu vreunul dintre călugării cărturari din „Numele Trandafirului“. Dar cu o deosebire esențială: aceia erau încrâncenați și fanatici. În schimb, părintele Oltean este un omuleț vioi, veșnic zâmbitor și, mai ales, doritor să povestească despre comorile printre care se mișcă zilnic, de câteva decenii încoace. Și chiar că are ce povesti.

Hrisov domnesc din vremea lui Constantin Vodă Mavrocordat

Un „Codex Aureus“ autohton

Părintele profesor Vasile Oltean cunoaște bine toate cărțile de acolo care i-au trecut prin mână și pe sub ochi. Citește cursiv texte scrise în germana medievală, în grecește și latinește, precum și bucoavnele slavonești. Și le prezintă pe toate cu aceeași dragoste și cu respect: „Iată, aici avem «Omiliarul», din sec. XI‑XII. Descoperit recent, este cel mai vechi manual al «Primei Școli Românești». Importanța lui este deosebită, căci pare a fi mai vechi decât celebra «Diplomă a Cavalerilor Ioaniți». Prezența lui dă mărturie despre o școală care a funcționat în acele vremuri, căci știi cum se spune: acolo unde există potcoave, cu siguranță au trecut și cai“. „Omiliarul“ din care învățau elevii de altădată avea circa opt sute de pagini. Acum, elevii zilelor noastre au de răsfoit niște cărticele de câteva zeci de pagini și tot se vaită că au mult prea mult de învățat.

În afara vestitului „Codex Aureus“ de la Alba Iulia, mai există și un „Codex Aureus“ autohton, aflat acum în Muzeul „Prima Școală Românească“. Pe numele său adevărat, acesta este un „Tetraevanghel“ realizat la 1560 de Matias Logofătul, șeful cancelariei lui Vodă Lăpușneanu. Are 700 de pagini, lucrate cu foiță de aur, pe piele de ied nenăscut. În toată Europa mai există doar un singur exemplar asemănător, aflat la Biblioteca Oxford.

Cronica lui Mihai Viteazul

Scrisă de germani la Nürnberg, în 1603, la circa un an și jumătate după moartea voievodului, „Cronica lui Mihai Viteazul“ este o carte impresionantă, de 700 de pagini. O carte în care voievodul era numit „Mihai-eroul“. Aveau să mai treacă alte două secole, până când noi, românii, prin pana lui Nicolae Bălcescu, am scris: „Românii subt Mihai Voievod Viteazul“. Alături de cronica germană, la Șchei se mai păstrează și un portret al lui Vodă, făcut în 1801 de unguri, la Budapesta. În semn de mare respect care i se mai păstra acolo, chiar și după două secole, tabloul este intitulat „Mihai, eroul românilor“.

Cronicarul lui Napoleon

Prin 1812, la „Prima Școală Românească“ a predat Nicola Nicolau, o celebritate a vremii sale, un aventurier care a asistat la luptele lui Napoleon cu rușii. Revenit acasă, el a scris „Geografia Pământului“, un manual din care au învățat elevii din vremea lui, dar și mult după el. De acolo, învățăceii aflau că „la Paris erau 630 de mii de suflete, care mâncau pe an 75 de mii de boi, 15 mii de vaci și 103 mii de viței. Parisul avea nouă porți, 32 de mii de case, 1.106 străzi și 13.786 de lămpașe pe stradă“.

Dar acestea toate sunt doar o mică parte din „zestrea“ Muzeului „Prima Școală Românească“ din Șcheii Brașovului. Ultima descoperire făcută acolo de Vasile Oltean este „Plutarh nou“. Este vorba despre un volum de 2.000 de pagini, tipărit la Köln în 1541, care enumeră toate personalitățile lumii până la anul 1500. Dar depozitele instituției mai adăpostesc încă 43 de metri liniari de arhivă. Și deocamdată nimeni nu știe, cu precizie, ce alte minunății vor mai fi existând și acolo.

Cărturarul în mijlocul „averii” sale: cărţi vechi de secole

Tristețea cărturarului

Coborât pe pământ din sublima lume a cărților, părintele Vasile Oltean este obligat să dea piept cu problemele vieții de zi cu zi. Iar acestea nu sunt deloc puține.

Cotidianul: Părinte profesor, sunteți „păstorul“ unui imens tezaur de istorie și cultură, un întreg popor de cărți venite de peste tot și din toate timpurile…

Pr. prof. Vasile Oltean: Mi-a dat Dumnezeu șansa de a mă ocupa de aceste cărți.

Părinte, am o curiozitate… hai să-i spunem profană: cât ar putea costa tot ceea ce există aici, cărți, incunabule, manuscrise…

Nu aș putea să spun. Pentru mine sunt de neprețuit. Cine ar putea avea trufia de a prețălui sufletul și istoria unui popor? A poporului nostru! Eu, cu siguranță, nu o am. Eu doar mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit ocazia să le slujesc: să le descopăr, să le îngrijesc, să le cercetez, mai apoi să le fac cunoscute poporului meu. Restul… e trufie deșartă!

Aveți dreptate. Atunci când am răsfoit câteva dintre ele, am avut o senzație ciudată: atingeam cărți pe care le-am văzut doar în manualele școlare. Era de parcă atingeam timpul însuși.

Da? Eu trăiesc acest simțământ zi de zi, de cinci decenii, de când mă ocup de ele.

O viață de om de când vă ocupați de muzeu, dar faceți și muncă de cercetare.

Le fac pe amândouă cu aceeași dragoste și pasiune. Am publicat deja 30 de lucrări, iar alte 30 sunt gata pentru tipar. Ei, dacă ar exista și banii necesari…

Așadar, vrem, nu vrem, trebuie să ne întoarcem la bani. Cum vă descurcați, de unde vin ei?

Din autofinanțare. Sursa principală sunt biletele de intrare în muzeu.

Cât costă?

Acum costă cinci lei pentru elevi și zece lei pentru adulți. Prețul vechi era de trei și cinci lei.

Și cam câți vizitatori vă trec pragul?

Anul trecut au fost 12.800. Dar dintre aceștia, mulți au fost din categoria „gratuități“: pensionari, copii instituționalizați, grupuri din Republica Moldova.

Am aflat de la niște prieteni de aici, din oraș, despre vizita lui Vasile Dâncu…

Îngăduiți să nu discut despre politică. Politica este trecătoare. Iar după cum ați văzut, cărțile trăiesc mult mai mult decât noi, oamenii.

Aveți dreptate, dar eu îmi voi îngădui să povestesc cititorilor despre ceea ce am auzit prin oraș. Anul trecut, domnul Dâncu a venit împreună cu reprezentantul comunității germane din Parlamentul României. A venit, a stat cam două ore, după care a promis că în ședința următoare de Guvern va susține cauza Muzeului. Nu s-a întâmplat nimic, nu s-a discutat la Guvern… Deci nimic! Mai târziu a venit și o ziaristă de la revista „Sinteza“, a lui Vasile Dâncu. Este drept că jurnalista a ajutat cu ceva: Muzeul primește gratis câte un exemplar al revistei „Sinteza“.

Îngăduiți deci să nu discutăm despre niciun fel de politică.

Atunci, să revenim la bani. Cine ar trebui să vă ajute financiar?

Cum am spus, principala noastră sursă financiară sunt biletele vândute vizitatorilor. Iar aceștia sunt relativ puțini față de posibilități. În sezon, prin Brașov trec sute de autocare cu turiști, dar nu ajung și pe la noi. De parcă noi nici nu am exista: agențiile de turism popularizează doar Piața Sfatului, Biserica Neagră, Poiana Brașov și, desigur, Dracula. La fel de inexistenți suntem pentru agenții și la târgurile de turism. Mai mult decât atât, există chiar și brașoveni care nu știu nimic despre noi și habar nu au unde suntem. Dar până și primăria ne pune bețe în roate: la intrarea în curtea bisericii, pe unde se poate ajunge și la noi, primăria a montat niște stâlpi scunzi care nu permit intrarea mașinilor cu vizitatori.

Există posibilități de primire a unor sponsorizări?

Sponsorizări directe nu putem primi, nu îngăduie legea. Motiv pentru care am înființat Fundația „Prima Școală Românească“, persoană juridică prin intermediul căreia putem primi bani. De fapt, am și primit câte ceva: nu sume mari, dar în aceste vremuri complicate, fiecare bănuț contează.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.