„Comparaţia dintre românii din Serbia şi maghiarii din România nu are sens”

Ministrul ungar de externe, Janos Martonyi, născut în 1944 la Cluj-Napoca, susține că noua legislația facilitează accesul minorităţilor în parlamentul de la Budapesta, în timp ce analize serioase arată că legea electorală descurajează înregistrarea minoritarilor pe listele lor speciale Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, marţi, întrebat dacă relaţiile româno-ungare pot fi o bază […]

Ministrul ungar de externe, Janos Martonyi, născut în 1944 la Cluj-Napoca, susține că noua legislația facilitează accesul minorităţilor în parlamentul de la Budapesta, în timp ce analize serioase arată că legea electorală descurajează înregistrarea minoritarilor pe listele lor speciale Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, marţi, întrebat dacă relaţiile româno-ungare pot fi o bază […]

Ministrul ungar de externe, Janos Martonyi, născut în 1944 la Cluj-Napoca, susține că noua legislația facilitează accesul minorităţilor în parlamentul de la Budapesta, în timp ce analize serioase arată că legea electorală descurajează înregistrarea minoritarilor pe listele lor speciale

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, marţi, întrebat dacă relaţiile româno-ungare pot fi o bază pentru relaţia cu Serbia privind minorităţile, că diferenţa este absolut evidentă, transmite Mediafax.ro. Declaraţia a fost făcută cu ocazia vizitei la Bucureşti a şefului diplomaţiei ungare, Janos Martonyi.

„Diferenţa este absolut evidentă atâta vreme cât deocamdată ne aflăm în faza de a încuraja autorităţile de la Belgrad să permită autoidentificarea minorităţii române de pe întreg teritoriul Serbiei. Orice fel de comparaţie este lipsită de sens”, a apreciat Cristian Diaconescu, subliniind că „situaţiile sunt extrem de diferite”, a spus Diaconescu, citat de Mediafax.ro.

El a reiterat că „România a susţinut necesitatea instituirii unui mecanism de monitorizare a modului în care este îndeplinit criteriul politic, criteriul de la Copenhaga privind minorităţile”.

La rândul său, ministrul ungar al Afacerilor Externe, „clujeanul” Janos Martonyi, a spus că Ungaria are o poziţie principială „şi anume că fiecare minoritate naţională, comunitate are dreptul să decidă în propriile interese”.

„Asta se referă la toată lumea, se referă la acele comunităţi locale care se află în diferite ţări, printre care şi Serbia. Noi respectăm aceste lucruri şi dacă o ţară simte că înţelegerile în această problemă nu sunt respectate sau nu sunt îndeplinite şi ridică glasul în acest sens, atunci trebuie privită substanţa discuţiilor. Şi dacă atrage atenţia asupra acestor lucruri, se pot purta discuţii, dar aceasta nu se referă doar în cazuri de speţă la minorităţi, ci este valabil pentru întreaga comunitate europeană”, a răspuns, la rândul său, ministrul ungar.

Ministrul ungar de externe, Janos Martonyi, nascut in 1944 la Cluj-Napoca, susține că legislația privind reprezentarea minorităților în Parlament facilitează accesul acestora în Legislativul de la Budapesta.

In legatura cu aderarea Romaniei la Schengen, ministrul ungar de externe a declarat că, dacă s-a considerat că România și Bulgaria au îndeplinit condițiile, „nu este cinstit să mai amâni decizia politică” pentru aderarea la Schengen.

În februarie, Secretarul de stat Bogdan Aurescu a susţinut, în timpul unei întrevederi cu sub-secretarul de stat Latorcai Csaba, responsabil pentru relaţiile cu minorităţile din Ungaria, că minoritatea română trebuie să aiă drept de vot, prin reprezentantul său în parlamentul de la Budapesta. Răspunsul primit a fost acela că, dacă minoritatea română nu va avea un parlamentar, va putea beneficia de un „purtător de cuvânt”, care însă nu are drept de vot.

Într-o analiză a noii legi electorale din Ungaria, adoptată de parlamentul dominat de Fidesz, Oxford Analytica arăta că legea îi descurajează pe minoritari să voteze pentru un reprezentant etnic, favorizând în schimb votul minorităţii maghiare din statele vecine. Până acum, minorităţile etnice din Ungaria votau şi pentru un reprezentant local, şi pentru unul din partea partidului favorit. Noua lege cere minoritarilor să se înscrie pe liste naţionale speciale, aceasta însemnând că nu vor putea alege decât un reprezentant al minoritâţii. Oxford Analytica apreciază că astfel alegătorii vor fi tentaţi să nu se declare ca aparţinand unei minorităţi, pentru a alege, pe mai departe, doi reprezentanţi.

Legea electorală permite însă exportul alegerilor din Ungaria în ţările vecine, unde maghiarii vor putea vota pentru listele partidelor din Ungaria. Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei a criticat această prevedere.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.