Concluzia întâlnirii Putin – Merkel – Hollande

Președintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande s-au întâlnit vineri seară la Moscova pentru a conveni un plan de pace în legătură cu conflictul din Ucraina. După încheierea întâlnirii, Kremlinul a anunțat că se pregătește un text comun privind implementarea acordurilor de la Minsk, care va include şi propunerile preşedintelui Ucrainei.

Discuțiile vor continua însă, astfel că situația rămâne incertă deocamdată.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitry Peskov, a precizat că aceste negocieri tripartite au fost „constructive și substanțiale”, iar Putin, Merkel și Hollande vor avea duminică noi discuții, telefonice de această dată.

Peskov a precizat de asemenea că și președintele ucrainean Petro Poroșenko urmează să ia parte la respectivele discuții.

Documentul care ar urma să se semneze va avea la bază „implementarea acordurilor de la Minsk” (de pace – nr.) și „va conține propunerile președintelui Ucrainei și propunerile formulate astăzi de președintele rus Putin”, a indicat Peskov. „Aceste propuneri vor fi prezentate pentru aprobare tuturor părţilor aflate în conflict”, a precizat el, adăugând că dialogul va cotinua în „formatul Normandia”, adică Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a confirmat continuarea discuțiilor în vederea convenirii „unui document comun pentru implementarea acordurilor de la Minsk”.

Înainte de a se deplasa la Moscova, cancelarul Merkel și președintele Hollande au efectuat o vizită comună la Kiev.

Cei trei lideri nu au făcut declaraţii oficiale la finalul acesteia.

Petro Poroşenko, Francois Hollande şi Angela Merkel au discutat asupra unor modalităţi de punere în aplicare a acordurilor de la Minsk şi solicită „încetarea imediată a focului” în estul Ucrainei, potrivit unui comunicat publicat vineri dimineaţă de Biroul de presă al Preşedinţiei Ucrainei.

Potrivit analiștilor, problema cea mai spinoasă o constituie trasarea liniei de demarcație între cele două tabere, întrucât, în urma recentei ofensive militare, separatiștii proruși au cucerit noi teritorii și nu mai acceptă linia de demarcație ce urma să fie stabilită în baza acordurilor de la Minsk, din luna septembrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.