Concurentele „Miss Litoral” au încântat miile de turişti de la Mamaia

Fashion Summer Festival Mamaia a propus turiştilor şi în acest weekend un nou show incendiar cu carnaval, modele superbe, dar şi prezentări ale celor mai cunoscuţi designeri români.


Turiştii au fost din nou atraşi în număr mare de spectacolul unic de pe scenă, cu dansatori profesionişti, efecte speciale şi costume impresionante.


În acest weekend, cele mai frumoase 36 de tinere din România şi Republica Moldova, selectate de Caravana Fashion TV, au defilat pe scena „Fashion Summer Festival Mamaia 2014” în cadrul celui mai important concurs de frumuseţe al verii: „Miss Litoral 2014”.


Cap de afiş al serii a fost prezentarea designerului Cătălin Botezatu, care a adus în premieră noua sa colecţie intitulată Play Golf. Ţinutele au cuprins costume de baie şi creaţii prêt-à-porter atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, inspirate de vestimentaţia de golf. Primarul Radu Mazăre a îmbrăcat propriul costum creat de Cătălin Botezatu. Acesta şi-a făcut apariţia la scenă în unul dintre autoturismele sale de colecţie, a defilat pe podium însoţit de trei dintre modelele Fashion TV şi le-a demonstrat spectatorilor că golful nu îi este deloc un sport străin, lovind cu crosa micuţa minge albă.

Un alt moment surpriză al serii a fost apariţia la scenă a cunoscutei actriţe Erika Eleniak din serialul „Baywatch”.


Spectaculoase au fost şi celelalte prezentări de modă ale serii, ale brandurilor româneşti Foggi, Vero Milano – care au deschis prezentarea de costume de baie având invitat un artist trompetist, şi Ego Men’s Fashion Concept.


După ce au trecut prin probele concursului – prezentarea în costum de baie (vestimentaţie asigurată de „Jolidon”) şi cea în rochie de seară (rochii ale brandului „Atmosphere Fashion”) –, concurentele „Miss Litoral” au aflat aseară dacă s-au clasat pe una dintre poziţiile câştigătoare în concurs.


În urma voturilor membrilor juriului, dar şi a departajării concurentelor selectate online prin voturile primite în aplicaţia de Facebook Fpeople.ro, 20 dintre participante au câştigat titluri şi premii importante.


Miss Litoral 2014 a fost desemnată Iuliana Dumbravă, din Suceava, 1,75 cm înălțime. Miss Turism a fost aleasă Andreea Mirică din Bucureşti, titlul de Miss Fashiontv Star a revenit Cătălinei Pânzaru din Chişinău, iar Miss Mamaia a fost declarată Aliona Barbei, tot din Chişinău.


Şi pentru că a fost „Romanian Fashion Weekend”, un weekend întreg de prezentări de modă dedicate celor mai importanţi designeri şi branduri din România, pe scena Fashion TV din Mamaia au venit cu cele mai noi colecţii designerii Clara Rotescu (colecţia „Resort” pentru primăvară-vară 2015) şi Andreea Dogaru (colecţia „Hera”, dedicată actriţei din serialul „Baywatch”, Erika Eleniak), dar şi brandul Atmosphere Fashion.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.